Ziarul de Duminică

CONTRIBUTII / Acum 90 de ani... (XXIV)

CONTRIBUTII / Acum 90 de ani... (XXIV)

1. Masa invingatorilor, 28 iunie 1919. Detaliu dintr-un tablou de William Orpen; 2. Adunarea Nationala de la Alba Iulia, 1 decembrie 1918; 3. Rezolutia Adunarii Nationale de la Alba Iulia, citita de Iuliu Hossu

31.03.2009, 15:44 60

 
Slavii de sud
Slavii de sud se regasesc in Tratat intr-o alta structura statala decat inainte de razboi. La 1 decembrie 1918 ia fiinta Regatul Sarbilor, Croatilor si Slovenilor, care include Serbia, Muntenegru, Macedonia, Slovenia, Croatia, Dalmatia, Voivodina, Bosnia si Hertegovina. Noul stat ia numele de Iugoslavia mai tarziu, la 3 octombrie 1929. Era un stat extrem de compozit. Alaturi de nationalitatile principale, adica de sarbi, croati, sloveni, erau si multe minoritati, ale germanilor, ungurilor, albanezilor, turcilor si romanilor, minoritati care impreuna constituiau 15% din populatie. Diversitatii etnice i se alatura cea de nivel de viata si de cultura. Si de asemenea de religie, sarbii fiind ortodocsi (ca si romanii), slovenii si croatii catolici, turcii si albanezii musulmani, ungurii calvini si catolici. Aceasta mare diversitate, pe toate planurile, dadea putine sanse de izbanda noului stat.
 
 
Romania
 
Tratatul recunoaste noile granite ale Romaniei. Extinderea lor e de-a dreptul spectaculoasa. De la 137.000 km2, cat avea Romania veche, cea noua, de dupa Unire, ajunge la 295.049 km2, numarandu‑se acum printre tarile mijlocii ale Europei, asemanatoare ca suprafata (nu si ca populatie) cu Anglia sau Italia. De la 7.897.311 locuitori ai vechii Romanii, cea noua trece la 16.267.177 (18.057.028 in 1930). Din punctul de vedere al numarului de locuitori, Romania se afla pe locul al 8-lea in Europa. Ca structura a populatiei, 71% dintre locuitori erau romani, 7,9% maghiari, 4,4% germani, 4% evrei, 3,2 ruteni si ucraineni, 2,3% rusi, 2% bulgari... Minoritati etnice erau in toate provinciile, dar cu o pondere mai mare in Transilvania, Basarabia si Bucovina. Indicele demografic inregistra o evolutie pozitiva (spor natural de 35 la 1.000 de locuitori, ceea ce insemna primul loc in Europa).
In cele doua decenii interbelice, Romania a cunscut un spor demografic de 4,4 milioane de locuitori (in 1939 avea 19.933.802 locuitori). Raportul majori­tate-minoritati ramane aproximativ acelasi. Unirea noilor provincii nu modifica semnificativ structura populatiei. Minoritatile cele mai nume­roase erau cea a maghiarilor si secuilor, adica un sfert din populatia Transil­vaniei, si a germanilor, grupati in Transilvania (270.000), Banat si Maramures (300.000), Basarabia (115.000), Bucovina (70.000) si mai putini in Dobrogea si la Bucuresti. Acestor doua minoritati li se adaugau, prin potentialul de probleme ce le puteau ridica, evreii, raspanditi mai ales in Basarabia, Bucovina, Moldova si la Bucuresti. La recensamantul din 1930 s‑au declarat de etnie evreiasca 728.115 persoane, iar de religie mozaica 756 930. Religios, 73% dintre locuitori erau ortodocsi (marea majoritate a roma­ni­lor, ucrainenilor, rusilor si bulgarilor).
In 1925, mitropolia de la Bucu­resti este ridicata la rang de patriarhie si banateanul Miron Cristea este ales primul patriarh al Romaniei. Circa un milion de romani si un mic nu­mar de ucraineni fac parte din Biserica Greco‑Catolica. Intre cele doua biserici n‑au lipsit tentativele de unire, care n‑au ajuns insa la un rezultat pozitiv. Ungurii erau impartiti intre calvinism si catolicism. Germanii erau fie catolici (svabii), fie luterani (sasii). Turcii si tatarii erau musulmani. In 1927 este semnat un concordat cu Vaticanul, ceea ce asigura catolicis­mu­lui din Romania unele avantaje suplimentare.
In practica, statul roman are de la inceput probleme cu minoritatile. Mai cu seama cu maghiarii (intre 1920 si 1940, minoritatea maghiara depune 47 de plangeri la Societatea Natiunilor). Intre altele, ei se plang de faptul ca reforma agrara din 1921 a fost aplicata in detrimentul lor (din randurile lor proveneau marii proprietari in Transilvania) si, intre 1923 si 1930, vor intenta procese statului roman, care ajung si in fata Societatii Na­ti­unilor, dand posibilitatea unor oameni politici si eminenti juristi, cum au fost Nicolae Titulescu si contele Apponyi, sa se remarce.
 
Un alt motiv de conflict vor fi legile invatamantului, care prevedeau obligativitatea invatarii limbii romane. Ofensiva culturala romaneasca este privita cu mare suspiciune. Multi intelectuali maghiari se retrag in enclavele de autonomie culturala oferite de biserici, scoli profesionale, societati culturale, in cadrul carora editeaza ziare si reviste proprii. Germanii se acomodeaza fara probleme deosebite cu noile stari de lucruri. Asistam la regermanizarea svabilor din Banat, care suferisera un intens proces de maghiarizare sub dualism, la dezvoltarea libera a unui invatamant in propria limba, a ziarelor, revistelor, cartilor.
 
In 1922 existau in Romania 71 de ziare si reviste in limba germana, iar in 1934 numarul lor era de 176. Partidul German, creat in 1919, colaboreaza cu partidele de guvernamant. Probleme tot mai importante legate de minoritati apar dupa ascensiunea lui Hitler in Germania (1933), fapt care le incurajeaza tendintele centrifuge. Romania Mare are probleme cu integrarea noilor provincii unite, cu uniformizarea institutionala si legislativa care sa pregateasca si sa permita unificarea.
In primii ani, in provinciile unite, au continuat sa functioneze institutii de tip parlamentar cu atributii regionale: Marele Sfat National in Transilvania, Consiliul National in Bucovina, Sfatul Tarii in Basarabia si s-a mentinut in vigoare legislatia existenta, respectiv legile rusesti in Basarabia, cele austriece in Bucovina, dreptul maghiar si codul civil austriac in Transilvania. Guvernul de la Bucuresti preia politica externa, finantele, armata, mijloacele de comunicatie si sistemul vamal. Treptat, legislatia din Vechiul Regat se extinde si in provincii. In Basarabia se introduc codurile comercial, penal si de procedura penala inca de la sfarsitul anului 1918. In Transilvania sistemul functioneaza (la legile preexistente se adauga decretele Consiliului Dirigent) pana la 10 aprilie 1920, cand Consiliul isi inceteaza existenta. Ulterior legile se pun in aplicare in interiorul sistemului din intreaga tara. Schimbarea legislativa si integrarea au fost un proces dificil. Si au reprezentat o preocupare a tuturor, a intregii elite intelectuale, care prin intruniri, dezbateri, presa, polemici a tinut incalzita atmosfera schimbarilor.
 


Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO