Acest Prier seamana mult cu un sfarsit de iarna plangacioasa, rece si ostila. Ploua in rafale, apasat, ca nu cumva primavara sa incolteasca in mugurii imperceptibili, speriati si ei de napasta, lunga si chinuitoare, a frigului.
Tuna si fulgera, iar cerul cenusiu infloreste brusc, nesperat chiar, dand sa se sparga in icnetele furtunii. Dar Sa nu ne innamolim in real, cum ne avertizeaza Eugene Ionesco. In copilarie nu fulgera, ci stralucea, cel putin asa auzisem in casa bunicilor din fascinanta lunca a Dunarii. Stralucea si tuna, semn ca Sfantul Ilie traversa iarasi, manios si grabit, cararile vazduhului, biciuindu-si nervos bidiviii ceresti, hraniti cu taciuni incinsi si adapati din vetrele focului nestins.
Zurbagiu sfant Ilie asta, caci, la orice toana de-a sa, lumea se infiora, pitindu-se, tematoare si tulburata, pe unde apuca! Urgia dezlantuita cu atata fervoare zgomotoasa facea ca Pamantul sa intepeneasca subit, supus si ascultator, intr-o nemiscare adanca si apasatoare, scoasa din timpul de neoprit, altfel. Multi ani am crezut ca excentricul slujbas al Domnului traieste cu adevarat in Imparatia Necuprinsa si, desi n-aveam voie sa trag cu ochiul la exploziile de lumina nascute din impreunarea patimasa a norilor, ma furisam in prispa casei si catam spre cer, doar-doar voi zari atelajul divin. Desigur, nu mi-a fost dat sa vad ceea ce nu puteam vedea, dar, uneori, de sus se pravaleau peste mine bucati de "piatra", albe si rotunde, acoperindu-mi picioarele goale. Dumnezeu ma pedepseste pentru ca am incalcat porunca de a nu-i privi lucrarea!, imi ziceam atunci incurcat si rusinat, pret de-o clipita, exact cat "cristalele" de gheata ajungeau sa se topeasca, luate de suvoaiele involburate ce siroiau prin santurile sapate in buza ulucilor. Spaima - unul dintre cele trei obstacole freudiene in calea libertatii, dar asta aveam s-o descopar tarziu, destul de tarziu - trecea o data cu ultimul strop de ploaie si stiam ca primavara nu va mai fi alungata nicicum. Asa l-am indragit pe temutul Ilie, sfantul scandalagiu, aducatorul caldurii si florilor.
In curte, sub un gutui batran si stramb de multele vanturi indurate, rasareau mereu narcise, zambile si lalele (garoflati, cum le spunea ma-marea), iar razorul acela fermecat, cu aer edenic, aduna, intreaga si rotunda, bucuria mea de copil inocent si aproape fericit. Carduri de zane, nespus de frumoase si bune, mai ales, coborau in zilele insorite pe straturile de flori si risipeau pe petalele gracile parfumuri suave. si albine, roiuri intregi, care si ele miroseau a flori, de parca erau stamine zburatoare, mici si neastamparate. Abia dupa ce gradina se primenea ca printr-o vraja, pusa la cale de Florii, Pastele se ivea, senin si imbelsugat, asezand, vremelnic, Impacarea si Smerenia in satul inceputului meu de viata. Curand, aflat-am ca sarbatoarea pascala dura dureros de putin pentru ca omul sa se elibereze definitiv de hula, invidie si rautate, o abatere de-o clipa, neinsemnata in curgerea infinita a orelor; insuficienta ca omenirea sa-si gaseasca pe veci pacea si armonia.
M-am trezit alungat din copilarie, brutal si nedrept, asemenea lui Eugene Ionesco, care marturiseste in Jurnal in farame ca, din nefericire, "Copilaria nu mai exista din clipa in care lucrurile nu mai sunt uimitoare. Cand lumea ti se pare 'deja vazuta', cand te-ai obisnuit cu existenta, devii adult. Lumea feeriei, minunea cea noua devine banalitate, cliseu. Asta e paradisul, lumea din ziua intai. A fi izgonit din copilarie inseamna a fi izgonit din paradis, inseamna a fi adult". Demult, foarte demult, stralucea cerul si eu cautam, cu uimire ingenua, in vazduhul electric, chipul Facatoarei de minuni, neregasita si irepetabila copilarie...
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
