Etern si, prin urmare, invincibil, ar trebui sa spun, gandindu-ma la Steve Irwin, cel ce ne-a adus in fata ochilor periculoasa lume salbatica a Australiei sale natale, ca sa moara recent, la numai 44 de ani, rapus de spinul cat un stilet otravit din coada unei vulpi de mare pe care tocmai incerca s-o faca personaj in ultimul sau serial de televiziune consacrat vietii animale de pe planeta Pamant.
Tragicul incident s-a intamplat in largul coastelor provinciei Queensland, in reciful Batt, apartinand Marii Bariere de Corali. Irwin plutea mult prea aproape deasupra animalului cercetat, iar cameramanul, plasat in fata, isi facea constiincios meseria. Ceea ce a condus la inregistrarea fidela a atacului si, totodata, la primul film care surprinde in direct o asemenea scena de groaza. Specialistii apreciaza ca un astfel de incident se produce cu frecventa de unu la un milion si ca abia 17 cazuri de oameni cazuti victime vulpilor de mare sunt cunoscute din 1996 incoace. Dupa toate aparentele, animalul raspunzator de moartea celui supranumit in mass-media "Vanatorul de crocodili" era speriat, se simtea incoltit de cei doi intrusi in mediul sau natural, asa ca reactia lui a fost una tipica de aparare, cu efectul fatal, constatat de o lume intreaga, asupra lui Steve Irwin.
Crescut intr-o familie de experti in viata salbaticiunilor, copilul Steve s-a trezit de mic intre serpi si crocodili. Cadoul sau la aniversarea de sase ani a fost un piton de patru metri lungime, iar de crocodili a inceput sa se ocupe de pe la varsta de noua ani. La sfarsitul liceului il gasim deja in postura de "vanator de crocodili", participand la atragerea in capcane, imobilizarea si mutarea fioroaselor reptile ajunse intamplator in zone intens populate, unde amenintau sa devina o reala primejdie pentru oamenii locului. Capturarea crocodililor - dupa cum am putut constata toti cei ce i-am urmarit larg popularizatele seriale documentare de pe canalul Animal Planet - nu e o treaba de domnisoare, iar animalele in cauza nu s-ar putea spune ca trec, in decursul operatiei amintite, numai prin stari agreate de militantii ecologisti. Dar prinderea uriaselor reptile care si-au gresit habitatul si transferarea lor in parcul de fauna specializata reprezinta totusi o munca utila si chiar salutara in Australia. Nu putem s-o apreciem doar prin prisma celui care vede crocodili doar la gradina zoologica sau, din fotoliu, la televizor.
E adevarat ca Steve Irwin ne-a obisnuit si cu lucruri ce ies din stricta executie profesionala a unui "ritual" de tip safari, menit sa imobilizeze si sa transporte crocodilii capturati, in conditii de stres minim, la noile domicilii. Omul putea fi vazut adesea lasandu-se fugarit de reptile, ori provocandu-le copilareste cu halca de hrana, din imediata vecinatate, pentru ca in momentul urmator sa sara agil intr-un loc protejat, de unde sa ne faca, intr-o izbucnire de ras copilaresc, semnul victoriei cu degetul, luandu-ne astfel complici ai jocurilor sale excentrice. Ceea ce, sa recunoastem, multi dintre spectatori au si ajuns, fiindca altfel nu s-ar putea explica succesul covarsitor al serialelor sale televizate si numarul mare de fani ai "Vanatorului de crocodili", raspanditi in intreaga lume. Facea ghidusii copilaresti, sfidand pericolul, ori mai bine-zis controlandu-l in felul sau, atent si totodata cu impresia reconfortanta ca se amuza, spre deliciul spectatorilor. Era un om de spectacol, un teleast al universului animalier, gata sa aduca biologia la intalnire cu peripetiile fanteziste ale lui Tarzan.
Copilul junglei nu s-a putut naste decat dintr-o imaginatie potrivita universului infantil pe care il serveste cu trepidantele sale aventuri eroice. Din perspectiva acestora, Tarzan devine stapanul lumii sale salbatice, oricand capabil sa gatuie leul sau rinocerul, ca sa-si dovedeasca forta si suprematia. Irwin o face si el, dar in modul sau propriu, cu o seninatate subliniata de privirea ochilor sai sclipitori pe fata mereu zambitoare, incadrata de claia parului blond. E un Tarzan care-si domina periculoasele fiare - reale de data asta - prin plasament, sprinteneala si inteligenta, dovedind lumii ca locul curajului se afla nu doar in fictiuni renegate de mintea adultului, ci pretutindeni unde omul ajunge in contact cu fauna periculoasa, obligat uneori s-o infrunte, dar mai ales s-o cunoasca si sa-i accepte dreptul la existenta.
In ciuda sigurantei pe care dorea si chiar reusea s-o transmita telespectatorului, Steve Irwin practica un joc pe muchie de cutit. Lupta lui cu reptilele uriase era o permanenta sfidare a mortii. Provocand crocodilii ca sa le puna in valoare calitatile fizice exceptionale, provoca in fond Moartea. Care, iata, nu i-a mai venit din partea lor - invatase sa-i evite rapid si sa-i domine -, ci dinspre uriasele animale ale oceanului, intr-un mediu unde Tarzan nu stia sa lupte la fel de bine ca in cel aerian. Unii, precum scriitoarea feminista Germaine Greer, s-au grabit sa afirme ca intamplarea fatala a fost o razbunare pe care lumea animala si-a putut-o lua, in sfarsit, asupra "circarului" care o provoca tot timpul, spre jubilatia aparatului de filmat. Altii, din categoria fanilor indarjiti ai eroului lor "martirizat" de fiarele submarine, bantuie zona recifelor coraliene, ucigand la intamplare vulpile de mare si mutilandu-le intr-o pornire pe cat de inutil razbunatoare, pe atat de contrara spiritului promovat de idolul lor.
Pe acest fond contradictoriu, subordonat patimei, lumea risca sa piarda din vedere esentialul. Dincolo de copilul etern si, cum am mai spus, invincibil care se manifesta degajat in el, Steve Irwin a fost totusi un biolog cu respect pentru natura, capabil sa instruiasca prin modernele si extrem de popularele mijloace ale televiziunii. A mai fost, in acelasi timp, un ferm adept al conservarii faunei actuale, pentru ale carei specii amenintate cu disparitia a militat ca nimeni altul, in vazul si in auzul unei intregi planete.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
