O experienta mai putin obisnuita in zilele noastre, cand biografismul mizerabilist domina cautarile tinerilor, ne propune Gili Mocanu, nume despre care nu stim nimic. Pare-se ca ar fi si artist plastic. Asta ar explica intr-un fel asezarea plata a cuvintelor, ca pe niste culori puse cu cutitul; amestecul lor osciland intre concret (figurativ) si abstract, intre criptic si (in)esential narativ.
Impresia globala este aceea a unor compozitii postsuprarealiste atent dirijate sa nu devina prea sclipitoare, preferandu-se monotonia griurilor. Aleatorismul joaca si el un rol in savantul melanj de spus si ne-spus, in tenta de "gandit" suprapusa peste cadrul ori peisajul "ready made". Insusi titlul volumului si iepurasul de plus desenat de autor in trei-patru nuante de gri dau masura arbitrariului ridicat la rang expresiv. Expresivitate reala uneori si inchipuita (ori caznita) alteori. Vocile diverse ce intervin in text, disparitatea enunturilor lor mi-au adus aminte de Ionel Ciupureanu. Dar la acesta din urma nu cripticul era dominant, ci incongruentul intregului. La Gili Mocanu predomina aparenta de emisie continua (colajele sunt bine integrate in intreg), ilogicul, obscurul au uneori debuseu in oracular, fie el subliminal, starea indusa este una de asteptare anxioasa, de necunoscut activ. Desigur, toate astea in cele mai bune bucati, si e greu de spus cate bucati bune cuprinde volumul intrucat genul acesta de experiment nu da posibilitatea sa fii sigur niciodata, cuvintele volatilizandu-si intelesurile rapid ca niste anamorfoze citite in oglinda: imediat cum deplasezi putin privirea, alte si alte forme, raporturi si similitudini apar. Iata poemul intitulat TOT: "Tot ce e intre noi s-ar putea incheia de la un buton/ Felul in care decurg tratativele imi aminteste de ruine/ cu gesturi de genul 'nesimtirea ta e fantastica' cad pe/ spate// tin convingerea sus ca o urmare de toamna, o privire-n pamant/ n-o pot trimite la altii, cred ca si ei o au pe a lor/ dar as aduce din jur pe cineva pe care sa-l iau in brate/ dar el trece pe langa mine// Onorez un deseu/ o pozitie in care asteptarea e subiectul/ cu increderea in observatii precise/ o femeie trece pe langa/ ritmul batailor rosii de-a lungul unei sorti".
Se observa numaidecat structura ratacitoare a poemului. Lipsa reperelor narative, ori parasirea lor imediat ce incep cat de cat sa se constituie, ca si descrierea voit vaga a actantilor (cineva din imprejurimi, o femeie) ori asertiunile neutre, de gradul zero, care par extrase din manuale ori prospecte - si ele, la randul lor, greu de identificat - ("o pozitie in care asteptarea e subiectul", "cu incredere in observatii precise") ne semnaleaza o compozitie in care efectul liric nici nu se doreste unul principal.
Si totusi el exista, chiar relegat in interstitii, chiar gravitand in jurul putinelor fapte si obiecte precise (vezi butonul care ar putea incheia tot ce e intre noi: sugestie esentialmente lirica). In fond, putem lua textele ca pe un lung monolog dramatic, vocea suficient de grava (dar adesea si arida), permitand aceasta. Exista chiar texte cu alura profetica ("Tata mama si copilul. Ce fiara simpatica!/ lumina se schimba si carnea se strica"; "Ceva se remarca la marginea chipului animalic/ - Masca cordialitatii/ descarcam momente petrecute cu noi in racnete meridionale"). Exista chiar retinute versuri de iubire: "Chiar in aceasta clipa ar trebui sa plecam din poienita/ Ibricul este foarte fierbinte. Pune mana pe mine!/ O, ce fierbinte simt!".
Deocamdata Gili Mocanu face din amestecul cuvintelor un SPORT; daca va mai scrie nu-i exclus sa vedem alegandu-se apele.
Gili Mocanu, sport, Editura Pontica, 2005, 110 pag.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
