Episodul 8. Labirintul
Medita, calcula, actiona; conversa, barfea subtil, subtire sau gros, patimas, pliindu-se pe stilul interlocutorului; punea tara la cale, uitand pe moment sau facandu-se ca uita ca deja o pusesera altii; primea invitatii, fixa intalniri, scotea si dramuia totodata sume de bani... Se stie doar ca fiecare om are pretul lui si totusi nu-i la indemana oricui sa ghiceasca pretul acela si sa se priceapa sa-l ofere. Banii si relatiile, da, prietenii, aliatii, presupusi sau adevarati, persoanele publice si personalitatile care se loveau de revista (...)
In zilele acelea urma un parcurs strans, calculat pas cu pas, sinuos totodata, epuizant, de-a lungul caruia facu risipa de diplomatie si elocinta. Nu ducea lipsa de asa ceva, dar calitatile lui de om cult si de lume nu i-ar fi fost de nici un folos daca n-ar fi pus concomitent la bataie banii, toti bani de care dispunea in acel moment, cheltuind pe cadouri si spagi aproape tot ce stransese de pe urma revistei; toata munca si inspiratia, norocul ce-l urmarise vreme de patru luni. O lua din aproape in aproape, pornind de la taranisti; la ei avea in permanenta usi deschise. Il tratau ca pe un aliat, pai nu degeaba mersese pe mana maestrului si-i daduse revista pe mana pentru propaganda anticomunista militanta, macar ca, in sinea lui, Emanuel nu mai credea in lupta asta cu morile de vant; culmea-i ca nici maestrul nu-i prea dadea sorti de izbanda, dar chiar si socotindu-se din capul locului perdant, nu s-ar fi dezis in ruptul capului si n-ar fi schimbat pe nimic sloganul "Iliescu judecat pentru sangele varsat"; tocmai ca se indoise inaintea lui Emanuel, pai doar Dumnezeu o sa-i mai judece pe astia, dupa ce or sa ne aduca in sapa de lemn si or sa suga tot sangele din noi; o tinea pe aceeasi nota de intransigenta viscerala, sustinuta de un soi de masochism ce friza inconstienta, in pofida varstei; la ce s-ar mai fi asteptat de acum incolo daca nu se-ngrijea sa-si asigure o batranete linistita, cat de cat indestulata, orientandu-si vizionarismul si scepticismul spre propriul interes? Uite ca astia din nou se simt mari si puternici, maestre, ati avut dreptate, cand eu eram un prost crezand ca au cazut de s-a ales praful de ei; pai tocmai d-aia as zice ca ar trebui luati cu binisorul, cooperat cu ei, chiar daca-i injuram in revista; nu putem face abstractie, ma rog, meandrele jocului politic sunt de-o perversitate nebanuita, arta compromisului este pe potriva noastra, a artistilor... Ma rog, maestrului ii putea sa se amestece in jocul asta murdar. Sa se manjeasca altii, vai de sufletul lor, manjiti au fost, manjiti vor fi in veci, fesenistii fosti activisti, nomenclaturisti si securisti si de buna seama ca numai ei...
Pai taranistii da, pe astia Emanuel ii cunostea destul de bine; in vremea din urma se apropiase de un tip din staful lor, Cariolan Demetrescu, om la saptezeci si cinci de ani, jurist de formatie, trecut prin multe si cu zece ani in puscariile comuniste. Batranul taranist i se paru din capul locului uns cu destule alifii, deschis si deopotriva precaut, abil si dur, ce mai, bine pregatit pentru a face fata acelui joc fara reguli impuse de vremurile democratiei originale; deprinsese din mers strategiile adversarilor care-i erau de fapt dusmani de moarte, neocomunistii travestiti in democrati; acea lipsa de scrupule, tupeu si nerusinare fara de care n-ai avea nici o sansa in momentul de fata.
Domnul Cariolan era omul de care avea nevoie. La el se duse Emanuel sa-i ceara sfatul si de fapt ajutorul, abordandu-l direct cum ca ar vrea sa-si dezvolte si alte afaceri in afara de revista, ca sa faca bani, desigur, sa poata ajuta partidul, sa contribuie, sa puna umarul in felul asta, poate da Dumnezeu sa reusim, sa scapam de bestiile astea... Il stia sensibil la astfel de efuziuni; nu doar feseneul ci si toate partidele nou-infiintate sau reanfiintate mizau si plusau in draci pe cartea patriotismului, o minciuna in care obligat-fortat ajungeau sa creada daca le dadea sa manance, tot asa cum pana de curand se hranisera din ce li se bagase pe gat, acel vis de aur al omenirii, naruit doar pentru a se naste din el ceva destul de asemanator. Toti se bateau cu pumnul in piept ca vor salva tara din ghearele criptocomunistilor sau ale liberarilor si taranistilor care vor aduce mosierii sa ia pamanturile taranilor sau o vor vinde pe dolari strainilor, ce mai, astea erau vremurile si trebuia sa te orientezi. In plus, domnul Cariolan avea si o anumita naivitate, ivita din exacerbarea unui optimism cumva disperat. Lupta lui impotriva unor dusmani de o viata, care la o adica i-au distrus viata, iar de la o varsta incolo poate ca nu-ti mai ramane altceva de facut decat sa speri; in sfarsit ii vom starpi si vom scapa tara de ei, asta-i misiunea noastra, atunci la ce ne-ar mai fi tinut Dumnezeu in viata? Blocada era pe sufletul lui prin felul in care se angaja in aceasta nobila misiune, asa incat tinea la Emanuel, avea toata increderea, desigur, e o idee buna, sa-si puna pe picioare afaceri rentabile...
Domnul Cariolan il indruma spre un vechi prieten, un anume procuror Grigore Buzila, aflat in pragul pensionarii si care se presupunea ca ar avea relatiile necesare, de vreme ce si el se apucase de niste afaceri, fiind pe cale de a-si deschide o firma de importat produse electronice. Pe procurorul Buzila il lua direct cu oful sau: un credit substantial, de la una dintre bancile pe care domnia-sa i-ar recomanda-o, punandu-l totodata in legatura cu cineva de acolo care i-ar putea inlesni... Procurorul Buzila insa nu voia sa se implice. Nu-si permitea sa riste, amestecandu-se in treburile bancilor, dat fiind pericolul, pe care el unul, ca vechi functionar intr-o institutie a statului... Lui Emanuel ii era clar ca nu era numaidecat prudenta sau teama, ci faptul ca el o facuse si o facuse bine pentru el insusi, asa incat nu mai era dispus s-o faca si pentru altul; intrase omul intr-un soi de casta a marilor oameni de afaceri, unde n-ar fi fost loc pentru oricine... In schimb, in virtutea prieteniei cu domnul Cariolan si stimulat de cei o mie de dolari primiti de la Emanuel, il recomanda unei figuri marcante a FSN-ului, care s-ar putea sa se lase induplecata...
Pe Costin Barcan, Emanuel il stia din desele aparitii pe postul national de televiziune - un tip popular-grobian, falcos si cu ceafa groasa, de activist de teren; un demagog de cursa lunga, un lingau sinistru hlizindu-se pe langa Petre Roman si Ion Iliescu; preluase ranjetul acela continuu, neabatut, potrivit indiferent ca imprejurare, intr-o varianta personala cumva fortata, tampa - o emblema electorala si deopotriva o sarcina de partid, o directiva trasata de capii FSN-ului: zambetul, crearea bunei-dispozitii cu orice pret; dadea bine si era de mare efect dupa gravitatea afectata, plumburie a lui Ceausescu si a mastodontilor CC-ului, ce-i duceau trena grea a responsabilitatilor si grijilor tarii; vezi bine ca ei nu erau ca aia, nu erau comunisti, ei vor lumina destinul natiunii cu ranjetele lor si-l vor face sa prospere... Barcan asta precis o sa ajunga ministru - a fost primul gand a lui Emanuel cand l-a vazut, macar ca pe de alta parte i se parea aiurea: te ia durerea de cap cand te uiti la ipochimenul asta pus pe rele, pe jaf si pricopseala, uite pe mana cui am incaput... Maestrul si-ar fi irosit demult crizele si si-ar fi facut bastonul tandari, l-ar fi ros bucatica cu bucatica, daca ar fi fost pus intr-o asemenea situatie, dar nu si Emanuel. Nici nu s-ar fi gandit la eventualitatea unui refuz. Reusita era o chestiune de viata si de moarte in acel moment. Depindea trup si suflet de dobitocul asta.
Sa nu se gandeasca, sa nici nu-i treaca prin cap... Cat se intretinu cu liderul fesenist, isi purifica si cele mai tainice ganduri, reprimandu-si orice urma de dezgust, repetandu-si intruna ca uite, avea ocazia si privilegiul sa cunoasca personal un barbat politic de toata bafta... A fost fara doar si poate de bun augur sa-l priveasca-n felul asta, iar pe domnul Barcan nu-l afecta deloc orientarea Blocadei, lasand chiar impresia ca nu apucase s-o citeasca vreodata, ci doar ca auzise-n treacat ca-i ostila partidului domniei-sale, domnule Calomfirescu, da' oricum n-aveau nici o sansa la alegeri. N-aveti sorti de izbanda in fata noastra si a poporului. Poporul ne iubeste... Am auzit ca ne loviti miseleste pe la spate, facand jocul unor instrainati ca Ratiu si Campeanu, care au stat departe de tara cand noi am dus-o greu aici, iar acum vin sa ne dea sfaturi, sa faca ravagii in tara, s-o vanda la bucata, sa-si bata joc de acest popor greu incercat. Nu ne temem, poporul va sti sa aleaga... Poporul a vazut si simte cine-i vrea binele. Poporul nu e de acord cu ce se intampla in Piata Universitatii. Suntem un popor de crestini, domnule Calomfirescu, un popor intelept, care stie ce vrea...
Emanuel dadea usor din cap aprobandu-l senin, preluandu-i zambetul si sorbindu-i vorbele, domnule Calomfirescu, noi inca va dam mana libera, fiindca asa-i in democratie si noi respectam regulile democratiei... Discursul asta facea desigur parte din sarcinile lui. Avea si el o misiune in definitiv, nu doar cei care voiau sa scape tara de bestii ca el, si uite-l cat de relaxat, permitandu-si o eleganta anume, aratandu-se marinimos si plin de fair-play fata de adversarii politici, ca un adevarat maestru al democratiei si al artei compromisului... Primise telefonul de la procurorul Buzila, primise plicul de la Emanuel cu cele douazeci de bancnote de o suta de dolari, pe care se vedea ca le considera nu mai mult decat un mizilic, un mic aperitiv inaintea marelui festin, un prim pas in relatia lor, asa incat mai poftiti pe la noi, domnule Calomfirescu, mai impingeti-ne cate o vizita de curtoazie, ha-ha-ha, mi-ar face mare placere sa mai vorbim dupa alegeri, ii mai spuse, dupa care il recomanda si-l trimise la un cumnat de-al lui, membru asta in consiliul de conducere al Bancii Nationale, si iarasi un plic, o mica atentie de cinci mii de dolari si de asta data cererea si pledoaria pentru un credit in lei reprezentand echivalentul a 50.000 de dolari, proiectele unor afaceri prospere, de mare viitor, infatisate unui tip obez, somnolent, lipsit parca de orice chef, si Emanuel argumentand infrigurat, tensionat in ultimul hal, de n-ar mai fi avut mult pana s-o ia razna.
Sfarsit
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
