Episodul 6. Codrut Vasilescu intra in scena
N-ar fi facut ei acolo cu maestrul Vergilius vreo scoala sau facultate de ziaristica si nici n-aparuse inca asa ceva in locul defunctei Stefan Gheorghiu, dar asta-n nici un caz nu l-ar fi descurajat pe Emanuel sa achizitioneze personal pentru redactie angros si la bucata, ca sa-si populeze domeniul, aproape la fel cum facuse cu mobilierul si masinile de scris. Era prea devreme sa fi apelat la nume din fosta presa comunista, iar pe de alta parte, nu-si facea probleme ca nu s-ar fi descurcat cu oamenii aia veniti in urma anunturilor ca de pe strada, fara nici un fel de experienta in domeniu; nu conteaza, maestre, parca dumneavoastra spuneati candva ca totul se invata, se fura, se prinde din zbor, fiindca vorbele, frazele, ideile, toate plutesc in aer. Plutesc si zboara: multi dintre ei n-aveau nici studii medii, de vreme ce nu pomenise nimic de studii in anunturi, urmarind sa-i atraga si chiar se vadeau atrasi de o meserie inedita, la care pana de curand n-ar fi avut acces. Parca ar fi presimtit ca-i nevoie de ei ca sa spele si sa primeneasca, macar ca aratau cumva dezorientati si cam fara capatai, nedeprinsi cu o meserie sau functie stabila. Veneau si plecau; Emanuel se intrebuinta serios proband vreo zece insi, pana ce retinu un al doilea angajat dupa maestrul Vergilius, o exceptie fericita si pentru cei care aveau sa-i urmeze, cel mai dotat dintre toti.
Codrut Vasilescu se numea; un tanar absolvent de filologie, inalt, slabut, adus de spate, aproape ghebos, cu o claie de par infoiata si rasfirata care aproape ca-i acoperea privirea piezisa si livida; o figura de vrajitor, cu har si ravna de poliglot; scria si vorbea fluent in cinci limbi de circulatie internationala, ceea ce-i inspira lui Emanuel ideea sa-i dea sa traduca lucrarea unui francez de origine romana care tocmai facea valva in Occident cu manevrele oculte care au dus la lovitura de stat din Romania, regizata in asa fel ca sa apara ca Revolutie in ochii opiniei publice internationale. Era un moment cum nu se poate mai potrivit pentru asa ceva, cu toata lumea asta ahtiata dupa scenarii, fiecare cu revolutia lui, dupa cum fiecare cu trecutul lui in epoca de aur, pe care numai sufletul lui stie cum l-a-ndurat si cat l-a apasat, asa incat sa nu te fi pus cu sensibilitatile, gusturile, idealurile, mentalitatile, daca te duce mintea ghicesti... Lovitura data cu Blocada isi dubla efectul prin publicarea in serial in revista a bestseller-ului "O minciuna mare cat secolul" a lui Radu Portocala. "Tu-i portocala ma-sii, maestre, am avut mana buna". Timp de trei luni tirajul se dubla, iar Blocada conducea detasat in topul saptamanalelor, intarindu-i lui Emanuel increderea in proprile puteri. Il mai insarcina pe harnicul si entuziastul Codrut cu traducerea de extrase din articole din presa occidentala, care comentau evenimentele din Romania, si cu selectarea si ajustarea articolelor trimise de colaboratorii din provincie. Omului ii mergea mintea si mana, drept pentru care ii dadu functia de redactor-sef adjunct, ca o recunoastere si distinctie consemnata in caseta redactionala, dar si pentru a-i taia avantul in eventualitatea ca ar ravni la ceva peste salariul pe care i-l fixase si care echivala cu jumatate din cel al maestrului. Avea doar douazeci si sapte de ani baiatul de altfel si deci avea tot timpul inainte sa faca o cariera in presa si eventual sa se imbogateasca, ca n-are decat sa fie multumit ca i se creaza conditii sa se rodeze si sa-si faca un nume.
In privinta banilor, Emanuel devenise extrem de circumspect si mai degraba superstitios; daca apuci sa dai si-ti intri-n mana cu datul, esti dat; ce mai, afacerile-s afaceri, unde merge suta trebuie tatonat daca nu cumva ar merge si mai putin, cu cativa lei barem, tot e un castig si tot asa unde merge mia... Fiecare banut trebuie dramuit, pai nu-ti da nimeni nimic pe degeaba, el nu mai era si nu se mai voia ala care, dintr-un impuls emotional necontrolat, se fripsese cu salariul maestrului. Intrase de-acum intr-un joc in care nu mai era loc pentru emotii si sentimente, desi nu e vorba ca da bine sa le mimezi. Altminteri, poezia ramane-n urma, ramane de caruta...
Tanarul filolog-poliglot prelua de altfel o buna parte din munca maestrului, scutindu-l totodata pe directorul-patron de testarea noilor angajati, ceea ce nu era putin. In doua saptamani trecura pe la Codrut douazeci de insi, carora le verifica aptitudinile si discuta despre fiecare-n parte cu dom' Emanuel. Cel mai adesea acesta parea ca nu-l aude, in timp ce clatina usor din cap cu ochii obositi fugindu-i peste spalturi si ultimele numere ale Blocadei rasfirate pe birou. Codrut vorbea cu pauze mari, asteptand sa fie bagat in seama de ostenitul si visatorul stapan, deh, trebuie sa stii cum sa-l iei, usurel-usurel, ca-i stresat, aglomerat, prins de treburi pana peste cap, si totusi nu vrea sa se faca nimic fara stirea lui... Codrut se conforma cu asupra de masura, zelos din cale-afara, il tinea la curent cu tot ce misca-n redactie, dom' Emanuel, ala pe care l-am angajat luna trecuta, Milica Teodorescu, a venit alaltaieri cu un reportaj lung din Piata Universitatii, vi l-am adus sa-l vedeti, daca-l bagam in numarul viitor.
Dom' Emanuel raspundea ca de obicei cu intarziere, dupa o jumatate de minut, baga-l, Codrute, daca l-ai vazut tu nu mai e nevoie sa-l vad si eu. Baga material mult despre Piata, ca-nghite piata, acuma-i momentul. Baga declaratii, interviuri, reportaje, poezii, eseuri, tot ce-ti vine... Intelesese deja ca trebuia sa-si elibereze mintea de revista, dandu-i mana libera lui Codrut, tot asa cum ii daduse si maestrului la inceput. Avea si-n Codrut toata increderea si i-o arata tratandu-l de la egal la egal, ca pe un aliat de nadejde. La ce sa-si mai bata capul, cata vreme revista avea tirajul celor mai citite cotidiene si aducea un profit ce intrecea cele mai optimiste previziuni? Aproape ca i se facea frica gandindu-se: cat o sa mai mearga in felul asta? Cat o sa mai tina boala cititului presei? Ii era limpede de-acum ca banii castigati va trebui sa-i bage in alte afaceri. Abia de se-ndura sa fie atent la Codrut cand aparea in birou pret de cateva minute pe zi ca sa-l tina la curent cu treburile revistei. Dom' Emanuel socotea, medita, visa cu ochii deschisi in dosul tabliei biroului cu mapa de piele, manuscrise si crampeie de spalturi de ziare, pe care o simtea sub pieptul lui ca pe un pupitru de comanda ce pastra totodata ceva din aerul unui banc de lucru mestesugaresc pentru stantat si slefuit versuri, metafore rare si imagini stralucitoare, transpus intr-un decor de o intimitate ospitaliera: in fata biroului, doua fotolii si o canapea din piele neagra, cu o masuta de cristal intre ele, iar in stanga barul vitrina, in care tronau la vedere cateva sticle de whisky si coniac Napoleon...
Isi elibera creierul de apasarea grijilor revistei tinand-o in permanenta pe birou, in fata ochilor, ca s-o admire, pai cat de bine arata, vie, diversificata, incisiva-n draci...
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
