Royal Shakespeare Company propune ca fiecare elev care urmeaza scoala in Marea Britanie sa fie obligat sa asiste la cel putin un spectacol cu o piesa de Shakespeare. Astfel, cred unii oameni de teatru, va fi inlaturata convingerea ca dramaturgul britanic este plicticos, de pe alta lume, greu de inteles. Autorul unui articol din ziarul The Guardian isi foloseste experienta personala pentru a discuta perspectivele si eventualele rezultate ale initiativei. Marcel Berlins a invatat in Africa de Sud, lectia despre Shakespeare i-a fost predata de un profesor obosit: el n-a facut nici un efort ca sa trezeasca interesul elevilor, de unde o plictiseala durabila, care a determinat atitudinea fata de clasici a maturilor, fideli acestei amintiri. Nici pasul urmator nu i-a apropiat pe elevi de substanta operei. La teatru au vazut - cu clasa - un spectacol cu Henric al
V-lea (text studiat si la ore), actiune menita sa-i conduca spre intelegerea specificului artei teatrale si sa-i faca a parasi, astfel, torpoarea si indiferenta. Asa s-a si intamplat, dar in alt sens decat in cel avut in vedere: interpretul rolului titular evolua in pielea goala, doar cu organul sexual acoperit. Prima lui aparitie a starnit chicoteli sonore, ragaieli, rasete nervoase si alte sunete: toate la un loc au creat o rumoare de stadion. Nimeni nu mai era atent la ce se spunea pe scena, fiecare miscare a interpretului principal, cu rezultate in partea de jos a trupului, starnea un nou val de hohote de ras.
Nu trebuie sa calatoresti pana in Anglia pentru a fi martor la fenomene asemanatoare. Reactiile salii la imaginile si metaforele scenice sunt ca pe stadion, nimeni nu mai pare preocupat de viata sufletului, miscarile trupului sunt insotite de incurajari si de comentarii. Poate ca e bine asa, problema e daca, odata ce va disparea obligatia, adolescentii-viitori tineri si tinerii-viitori adulti vor pastra o amintire placuta contactului cu spectacolul viu si vor dori sa vada si alte reprezentatii cu piesele lui Shakespeare si ale urmasilor sai. E greu de emis un raspuns cert si, in orice caz, inregistrarea unor asemenea reactii nu trebuie sa puna in discutie retorica specifica spectacolului modern. In situatia rezumata de gazetarul britanic, doua forte conlucreaza la provocarea unor reactii paraartistice: apatia profesorului si inaptitudinea regizorului de a da o semnificatie nudului de pe scena. In absenta unei prejudecati pozitive premergatoare accesului in sala, a puterii actorului de a impresiona prin sinteza dintre ceea ce arata si ceea ce spune, Henric al V-lea a devenit ceva mai mult decat o ora de scoala plicticoasa, ceva mai putin decat un film porno.
Paradoxal, autorii unor asemenea spectacole isi explica demersul tocmai prin dorinta de a stabili un dialog cu tinerii, cu adolescentii crescuti in alt cod al decentei (sau in absenta oricarui cod), prin emiterea unor semnale cunoscute de ei, asigurand astfel trasee inedite spre semnificatia operei dramatice. Prima victima este cuvantul: respingerea patetismului, a rostirii "teatrale" se produce in numele rostirii "firesti" (de fapt, triviale); astfel nu dispare doar poezia textului, ci devine neinteligibila insasi desfasurarea subiectului. Dupa chipul si asemanarea strazii, teatrul nu mai este un rival al vietii, ci un subprodus mai sarac si mai urat. Efortul patrunderii in intimitatea lui Henric al V-lea (nu regele, plasmuirea lui Shakespeare) nu poate fi redus la inlaturarea vesmintelor. Pana la urma, nudul pe scena nu poarta in sine nici un fel de adevar, este doar o alta conventie, care, prin neobosita repetare si falsa investire, satisface curiozitatea fata de persoana actorului. Nu poate deveni obligatoriu sa-l vezi pe domnul cutare sau pe doamna cutarita fara haine si fara lenjerie, in timp ce bolborosesc texte de Shakespeare. Sau, daca este obligatoriu, atunci vizita ar trebui sa aiba loc in alta parte, nu in ceea ce ne-am obisnuit sa consideram a fi un spatiu teatral.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
