Ziarul de Duminică

Cu Venus, prin Florenta

03.09.2004, 00:00 22



Scriitoare cu priza la public, apreciata atat pentru prestatiile ei jurnalistice (moderatore, intre altele, a emisiunii radiofonice The Late Show, de la BBC) cat si pentru romanele sale politiste (vreo opt la numar), Sarah Dunant (n. 1950) si-a schimbat brusc macazul tematic al prozei, la sfarsitul lui 2003, si a aruncat pe piata un roman istoric, The Birth of Venus (Nasterea lui Venus), care, in doar doua luni de la aparitie, a fost absorbit, in Anglia, intr-un tiraj de 75.000 de exemplare. In plus, cartea a fost tradusa in 17 tari si a facut ca supersensibilele nasucuri ale producatorilor de la Hollywood sa fremete de bucurie: cartea va deveni in curand film, iar pentru rolurile principal se vantura deja doua nume sonore - Penelope Cruz si Keira Knightley.



Cu peste trei decenii in urma, un alt ziarist britanic prestigios, Brian Glanville, autor a numeroase carti despre fotbal (!), uluia critica literara cu un roman care destainuia lumea de dureroase frumuseti si de mistere provocatoare a Florentei: Jelania greierilor captivi. Alcool (ingurgitat in cantitati care l-ar fi speriat pana si pe Malcom Lowry), iubiri sulfuroase, aleanuri septentrionale plimbate pe colinele Toscanei, pe Ponte Vecchio si prin Gradinile Boboli, toate teseau canavaua unei carti care respira poezie prin fiece pagina si care ne restituia, cu subtilitate, labirintul cu vapori otraviti al unei Florente launtrice. Sarah Dunant, mai putin artista (desi vorbeste adesea despre artisti si vise de creatie), dar avand un deosebit fler in privinta gusturilor marelui public, ne calauzeste intr-o alta Florenta, cea a secolului al XV-lea, si construieste o poveste tensionata (din care nu lipseste ingredientul ei verificat - criminalul in serie), despre exotismul orasului, despre accidentele lui exterioare, despre paruri, vesminte, obiceiuri si, mai ales, despre o intreaga generatie de florentini sfasiati de nostalgia perioadei Medici, acum apuse. Orasul se afla sub asediul trupelor franceze, populatia este agitata si zvarlita in confuzie de discursurile perfide ale dominicanului Savonarola, iar ciuma se raspandeste ucigas prin toate cotloanele. Vlastar al unei familii aristocratice, Alessandra Cecchi, o tanara de 14 ani, traieste paroxistic intreg acest cosmar al decadentei oamenilor si maladiei orasului, incercand sa iasa de sub pavaza copilariei si sa devina o femeie in toata firea (aceasta este, de fapt, nasterea lui Venus). In vreme ce vestigiile artei florentine sunt decretate blestemate insemne ale vanitatii de catre diabolicul Savonarola si, ca atare, arse in piatetele urbei, Alessandra se indragosteste patimas de un artist, pictorul insarcinat sa redecoreze capela familiei Cecchi. Intrigi, amoruri, dueluri si urmariri se succed intr-o panorama dumasiana, atent documentata, alegru orchestrata, care se citeste cu placere si se uita rapid, cel putin pana la aparitia filmului.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO