Probabil cea mai raspandita, mai inradacinata, mai perversa si mai daunatoare tara a culturii noastre este lipsa dialogului. El exista, fireste, doar cand intr-o manifestare se afla alaturi oameni cu idei asemanatoare, ori cand nu apare o miza care sa declanseze conflicte. Dar in marile probleme radicalismul infloreste biruitor si seamana izbitor cu manifestarile totalitare.
Se intampla - si, constat, din ce in ce mai frecvent - ca punctul de vedere al organizatorilor unei manifestari nu trebuie contrazis, chiar daca ai contraargumente valabile. Se intampla ca judecata de valoare asupra unui fenomen, obiect sau personaj cultural sa nu suporte negare sau contrajudecata. Oricine are o alta parere se alege cu invective, oricine nu e de acord cu o anume solutie este pus la stalpul infamiei, desfiintat, jignit, improscat cu laturi, acuzat de fel si fel de rele - incununat cu raul suprem al lipsei de patriotism.
S-ar putea presupune ca spiritele se incing atunci cand oamenii care conduc, decid si organizeaza o manifestare culturala sunt depasiti de situatie ori nu sunt la curent cu ce se mai intampla in lume pentru ca nu mai sunt capabili ori refuza sa se mai informeze. Cand vin dintr-o lume totalitara, in care au detinut functii importante, ce le permiteau sa impuna o anume linie fara cracnire si fara dialog, parca ar mai fi ceva de inteles. Mentalitatile se schimba mai greu si, cata vreme nu accepta sa se dea singuri deoparte, e de presupus ca vor actiona cum au facut-o toata viata. Surprinzator insa, dispretul fata de parerea celuilalt nu este caracteristic unei varste anume. Tinerii pot fi la fel de intransigenti acuzandu-i, fara sa-i numeasca, pe "criticii rudimentari" si "minori" doar pentru ca nu arata entuziasmul asteptat la aparitia cine stie carui efemer personaj cultural, in fata caruia, chipurile, toti ar trebui sa ingenuncheze. In cazul acestora, e uneori vorba de o fronda, de o contestare in bloc a tot ce a fost mai inainte, caracteristic luptei intre generatii si constatat periodic de foarte multa vreme. Fenomenul despre care vorbesc nu are insa de-a face cu aceasta incrancenare a generatiilor, el tine de o prelungire primejdioasa a ideii unui unic si atoatestiutor centru cu orgoliul de a spulbera orice alta opinie.
E foarte posibil sa coexiste puncte de vedere, e foarte posibil ca o alta parere decat cea oficiala sa fie mai adecvata unor realitati, fara ca "faptul de cultura" sa aiba de suferit. In lipsa acestui dialog, strategia culturala este imposibila, iar proiectele culturale, oricat de numeroase, nu raman decat cununi de glorie efemera pentru personaje efemere. Si, oricum, nu au mai nimic de-a face cu lumea moderna.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
