Daca in practica de presa americana, engleza sau franceza, reporteri speciali de televiziune ajung acei jurnalisti care au facut dovada ca au ceva in plus fata de restul, adica un spor de spontaneitate, atentie distributiva, simt al observatiei foarte dezvoltat, o buna practica a documentarii si mai ales cultura generala - pentru a se adapta oricarei situatii, a face legaturi si a sti sa exploateze si cea mai neinsemnata informatie -, la noi e taman invers. Ei trebuie doar sa vorbeasca fara rost: mult, prost, cu balbe sau graseieri deranjante, numai sa spuna fara sir o poveste insailata care se vrea "relatare" de la fata locului. Au demonstrat-o cu prisosinta ultimele evenimente dramatice pentru romani: inundatiile din Suceava - comuna Arbore.
Televiziunile s-au napustit ca pasarile de prada in comuna Arbore din nordul Moldovei, imediat dupa dezastru, ca de atatea alte ori in timpul inundatiilor din diverse parti ale tarii. Reporterii speciali "marca" ai fiecarei televiziuni au pus in scena cum s-au priceput ei mai bine "relatarea", au transmis cu sufletul la gura pentru a da masura dramatismului situatiei, au intrat in apa pana la mijloc, pana la gat (apropo, cei de la CNN - caci de acolo este importata, ca sa nu zic furata, "mizanscena" asta - nu intra in apa decat daca este absolut necesar, adica pentru a arata cat de adanca este ea, neexistand alta metoda prin care telespectatorii ar putea sa aiba dimensiunea realitatii expuse, asadar pentru acuratetea unei informatii, ci nu doar de dragul de a sta cu microfonul in mana in mijlocul apelor!), au filmat frontal oameni disperati, morti, zbierete, bocete, inmormantari, intr-un stil la care televiziunile occidentale au renuntat de multa vreme. A filma frontal oamenii in situatiile dramatice ale vietii lor nu se face TOCMAI pentru ca au fost pusi o data de catre soarta in acea postura si nu trebuie supusi inca uneia, aceea de a-si arata sufletul ravasit in fata camerelor, nici macar in numele mult-clamatului si prost-intelesului "impact emotional" sau al interesului public. Dimpotriva, cu cat drama umana este mai mare, cu atat reporterul trebuie sa fie mai discret. Dar asta e o finete care tine de etica, de care presa romana n-a aflat, iar daca a aflat, nu se sinchiseste prea tare, desi CNA-ul insista de ani de zile sa "educe" aceasta practica barbara prin amenzi si alte sanctiuni. In fond, un impact emotional la fel de puternic ar fi produs miilor de romani care au trecut vreodata in circuitul manastirilor si pe la Arbore, faptul ca aceasta, iata, poate fi distrusa de o calamitate naturala, ca poate disparea pur si simplu de pe fata pamantului.
Au transmis toate informatiile pe care le-au crezut ei relevante: daca a sunat sirena de avertizare, daca au batut clopotele, la ce ora si minut exact au venit puhoaiele, ce faceau satenii la acel moment, unde se aflau, cu cine, cati purcei au pierdut, cati morti exista pe cap de familie, au lasat bietii oameni sa-si smulga parul din cap in fata camerei si sa ramana fara glas de la vaiete. Au luat declaratii de la martori, de la primar, s-au emotionat in fata dezastrului. Dupa care au venit la Bucuresti, multumiti poate ca si-au facut corect tema la capitolul "trimisul nostru special".
Un singur lucru nu au spus reporterii nostri speciali in zilele cu pricina, un lucru de care orice roman ar fi fost curios: daca aceasta lovita de soarta comuna Arbore este aceeasi cu cea pe pamantul careia se afla biserica Arbore, ctitorie veche de pe vremea lui Stefan cel Mare, unul dintre cele mai stravechi lacasuri de cult din tara, un edificiu de o extrema importanta, incarcata de istorie si istorii. Si daca da, ce s-a intamplat cu ea dupa potop? Mai este in picioare, a fost afectata in vreun fel, necesita restaurare, care este starea ei?
Nimeni, dar absolut nici un reporter nu a facut legatura cu acest fapt si nu e cazul sa cautam justificari savante: nu exista motiv care sa te faca sa nu exploatezi aceasta informatie decat acela, jenant pentru un cetatean roman, reporter special in viata, ca pur si simplu nu ai stiut nici pentru tine, daramite sa mai deschizi ochii si altora!
Incercand sa dreaga busuiocul, poate si sesizand imensa gafa a propriilor reporteri, una dintre televiziunile care au acordat spatii ample transmisiilor din comuna Arbore realizeaza un soi de documentar despre localitate, in care face un istoric al bisericii-manastire cu acelasi nume, legenda cu Luca Arbore si Stefan cel Mare (nu mai mult decat exista pe site-urile Ministerului Turismului si Ministerului Culturii), apoi face trecerea spre ziua prapadului si mai expune o data ce s-a intamplat acolo, dar, in final, inca nu te lamuresti care este starea reala a ctitoriei dupa inundatii!
In orice manual de jurnalism, criteriile dupa care se ierarhizeaza o informatie sunt aceleasi: printre ele, la loc de frunte - notorietatea subiectului, fie ca este vorba de o persoana, un loc, sau un fapt! In cazul in care reporterul nu face legatura imediat cu "notorietatea", se documenteaza in prealabil, sau la fata locului, sau ambele. Daca dupa toate acestea reporterul nu sesizeaza importanta lui, dar subiectul este totusi de notorietate, inseamna ca nu are nici fler, nici cultura generala, si, cum nu s-a inventat inca un mecanism care sa suplineasca lipsa instruirii, a intuitiilor profesiei sau a culturii, se lasa de meserie!
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
