Din motive pe care poate nu le vom afla vreodată cu certitudine,artista Mădălina Manole a ales să se sinucidă. Dincolo de dramaefectivă legată de dispariţia talentatei cântăreţe şi de puterniculimpact emoţional rezultat, una dintre discuţiile aprinse purtate înspaţiul public a fost aceea cu privire la serviciul religios cares-a făcut la înmormântarea artistei.
Este aproape un truism: creştinismul de orice confesiunecondamnă suicidul. În general, toate marile religii, cu atât maimult cele abrahamice (iudaismul, creştinismul, islamul), condamnăsinuciderea. Excepţie de o anume factură face complicatul şifascinantul spaţiu japonez, unde există un creuzet cu mai mulţivectori religioşi, dar o singură tradiţie foarte puternică încă.Una dintre valenţele tradiţiei japoneze (penetrată până spremijlocul secolului trecut, descurajată apoi, fără a fi dispăruttotal) este cultul onoarei, care se manifestă uneori şi prinsinuciderea rituală. Dar, atenţie, acesta este un act încărcat desacralitate şi de care nu are parte oricând, oricine, oricum. Nu-ipentru orice muritor, cu atât mai puţin pentru un nejaponez...
Revenind la partea noastră de cer, creştinismul decreteazăfoarte limpede: ceea ce Dumnezeu a zidit omului nu-i este permis sădistrugă. Cu alte cuvinte, omul - alcătuit din trup şi suflet, înperspectiva antropologiei ortodoxe, sau din trup, suflet şi spiritîn viziunea antropologiei catolice - nu are dreptul să distrugălucrarea divină. În caz de suicid, implicaţiile care decurg, dinpunctul de vedere al doctrinei creştine, sunt drastice şi survin,am putea zice, "la pachet". Adică, întrucât vorbim despre ceea cese petrece cu omul după moarte: nu numai trupul este distrus prinsuicid, ci şi sufletul va fi puternic afectat, considerăcreştinii...
Iată de ce comunicatul venit dinspre oficialii BisericiiOrtodoxe Române (BOR) a sunat destul de sec pentru unii, camambiguu pentru alţii: "Întrucât Biserica Ortodoxă condamnăsinuciderea ca fiind un păcat greu, nu admite pentru sinucigaşioficierea obişnuitei slujbe de înmormântare. De aceea, ca răspunsla solicitarea domnului Mircea Petru, soţul artistei MădălinaManole (Anca Magdalena Mircea), Arhiepiscopia Bucureştilor aprobădoar oficierea rânduielii speciale de înmormântare pentru astfel decazuri din motive de ordin pastoral pentru consolarea familieiîndurerate. Ca atare, slujba va fi oficiată pe scurt, de unsingur preot, în afara (exteriorul) bisericii parohiei"...
Faptul că până la urmă la ceremonie au fost doi preoţi este unamănunt secundar. Din comunicatul oficial reprodus mai sus trebuiesă alegem următoarele cuvinte-cheie: "rânduială specială" (care sepetrece în cazul de faţă) şi "din motive de ordin pastoral". Esteo evidenţă că formularea comunicatului Arhiepiscopiei nu estedintre cele mai fericite. A fost o gafă aceea de a se adăuga încomunicat: "pentru consolarea familiei îndurerate" - căci oricefamilie de oameni normali este îndurerată în astfel de situaţii, auremarcat nenumăraţi comentatori. Adică de ce la Mădălina Manolerânduială specială, iar la alţi sinucigaşi - dar care n-au fostVIP-uri -, ba?...
Iată de ce au fost voci care au sesizat imediat punctul slab alcomportamentului BOR: adică, nu i se face o slujbă religioasă, ci oslujbuliţă, acolo... O scăldăm, ca la noi, în Românica, în Balcani,precum în bancul: legea, fie aceasta şi bisericească, este obarieră la care se opresc câinii cei fraieri, dulăii trec pedeasupra, iar căţeii pe dedesubt! (Nu fac decât să preiau doarcâteva comentarii cârcotaşe, din nenumăratele vehiculate cu acestprilej...)
Iată ceea ce am eu de spus:
(1) Legile Bisericii (canoanele) nu sunt negociabile,căci nu suntem într-un spaţiu în care să funcţioneze legiledemocraţiei. Pe de altă parte, BOR a subliniat chiar în comunicatulcitat motivele "pastorale" pentru care recurge, iată, la o micădispensă. În realitate, nu a fost decât un artificiu care ţine contde aşteptările comunităţii, fără a fi fost făcute concesii ritualemajore. O comunitate care - neavând habar despre ce este aceeacomuniune, decât din ce în ce mai rar şi mai departe de limiteleluminoase ale învăţăturii creştine - nu este nicidecum interesatăde interdicţiile religioase majore atunci când "judecă"afectiv.
Dar BOR nu a făcut concesii rituale în acest caz. Ceremoniareligioasă care se practică în cazul unei morţi naturale este una,ceremonia pentru sinucigaşi şi, mai ales, pentru familia acestora -adică ceremonia despre care vorbim acum, în cazul MM - a fost cutotul altceva. Cu alte cuvinte, tehnic vorbind, BOR a rămasconsecventă cu ea însăşi, chiar dacă, aparent, a făcut un"dribling" din motive pastorale.
(2) Pentru ca formula aceasta, "motive pastorale", să nufie considerată drept simplă şmecherie, ar trebui însă ca BOR săcomunice ceva mai coerent. Să nu ne amăgim, însă, peştele de la capse strică: începând de aici, de la unii oficiali BOR, există ogravă ruptură între comunicare şi comuniune. Limbajul dublu a fostla el acasă în întreaga istorie creştină - este greu de eradicattaman acum, chiar dacă ai avea cele mai bune intenţii. Să nu fiuobligat să dau exemple, că n-aş avea suficient spaţiu - mă refer laexemple comtemporane: şi ortodoxe, şi catolice, şi de altele...
(3) În spaţiile care ţin de tradiţia consecventă cu eaînsăşi, inclusiv locul din cimitir care este alocat sinucigaşuluieste cu totul aparte decât al celui care moare normal. Sinucigaşuleste îngropat într-o margine a cimitirului. După cum, în extremaluminoasă, să precizăm, s-ar situa martirul, adică cel care moarepentru credinţa sa - a cărui localizare în spaţiul sacru alcimitirului poate fi marcată special, este un spaţiu de onoare,iar, în timp, rămăşiţele trupeşti (moaştele) pot deveni obiect dedevoţiune...
Aşadar într-un cimitir creştin tradiţional avem mai multe"sectoare" care ilustrează până la urmă gradul de fidelitate faţăde credinţă: cei care au o viaţă aleasă (sfântul, martirul) fiesunt înhumaţi în locuri marcate special în cimitir, fie suntplasaţi chiar în incinta bisericii, unde sacralitatea are momentelede maximă intensitate (graţie actului liturgic). Oricum, chiar şiînhumaţi în cimitir, vor avea un loc aparte care poate deveni, întimp, ţinta pelerinajelor - vezi mulţimea de credincioşi care mergastăzi la mormintele Pr. Arsenie Boca (cimitirul MănăstiriiPrislop, în Haţeg) ori la Pr. Ilie Cleopa şi Pr. Paisie Olaru(cimitirul Mănăstirii Sihăstria, în Neamţ).
Există apoi turma, ca să zicem astfel, credincioşii care mor şisunt îngropaţi normal.
În fine, în cimitirele creştin ortodoxe există un spaţiu specialrezervat sinucigaşilor, un loc marginal, ca o ultimă formă depedeapsă terestră. Căci sinucigaşul, vorba unui prieten de-al meu,preot, este cel ce şi-a abandonat crucea - care este trupul plusîncercările de ordin fizic, afectiv, mental etc. prin care omultrebuie să treacă...
Fără îndoială că, pentru omul modern nu prea umblat la biserică,cele de mai sus par ridicole. Aceasta este însă tradiţia creştinăşi are serioase "raţiuni" în care nu vom intra acum. Dar putemdiscuta măcar la nivelul psihologiei (religiei): este cât se poatede firesc ca o credinţă matură, evoluată, să descurajeze suicidul -inclusiv prin astfel de formule punitive. De unde şi stadiul deadolescenţă în care se află încă anumite facţiuni ale islamuluicare consideră că dacă un anumit adept se sinucide omorând alţi"păgâni" el va ajunge neapărat în rai...
(4) Actul de a te sinucide este profund egoist şi plasatexact la polul opus sacrificului care a întemeiatcreştinismul...
Una este să te dăruieşti total celorlalţi, fiind gata să şi moripentru salvarea lor - şi încă ce fel de Salvare, dacă ne gândim laIisus Hristos! -, alta este să-ţi iei viaţa printr-un gestnecugetat, lăsând în urma ta atâţia care să sufere, din motive de-adreptul minore. Cauze care ilustrează, dincolo de grave probleme deautocunoaştere & autocontrol, un înfiorător egoism: "Nu mă maisimt frumoasă", scria Mădălina Manole într-un ultim mesaj...
Fiind vorba şi despre existenţa unui copil de doar un an şiceva, este fără doar şi poate un caz patologic - considerănenumăraţi specialişti, în exemplul de faţă. Deoarece sindromuldepresiv postnatal nu duce niciodată atât de departe, nu poate fimai puternic decât instinctul matern...
(5) Dincolo de veşmântul simbolic al religiilor, săvorbim despre Realitate. Or fi ştiind ele ceva, dacă TOATEdoctrinele religioase şi mişcările spirituale autentice condamnăsinuciderea! Este limpede că ceva grav se petrece acolo,înlăuntrul omului care ajunge până la punctul la care...
De unde şi uriaşa responsabilitate a celor din jur care-l potajuta pe cel ce a ajuns acolo. Uneori o vorbă bună spusă lamomentul potrivit îl ajută să treacă peste hopul cel mare. Cândeste vorba de cazuri gravisime: psihiatrul, psihoterapeutul, dar şiduhovnicul îşi au rolul lor. Împreună. Se completează.
(6) Şi totuşi, de ce a fost un serviciu religioscontroversat la înhumarea Mădălinei Manole? Emit două răspunsuricare funcţionează concomitent: (a) pentru că lumea are alteaşteptări, iar Biserica încă nu este capabilă să facă faţă,mediatic vorbind, situaţiei; (b) pentru că am uitat să fimoameni - adică în loc să fim îndureraţi şi să luăm măsuriinteligente, inclusiv la nivel mediatic, ca să diminuăm măcarapariţia imitatorilor Mădălinei Manole (din păcate, aceştia au şiapărut!), facem pe dos. Şi ne încurcăm în amănunte aproapehilare.
(7) Asta-mi aduce aminte de o mică istorie spusă -blasfemie! - de Buddha. Un om aflat pe câmpul de luptă şi esterănit, aproape mortal, de o săgeată. În loc să-şi dea silinţa săscoată săgeata care, altfel, indubitabil, i-ar fi pricinuitmoartea, omul a început să se întrebe: da' cel care a tras săgeataoare cum se chema? era pedestru sau călăreţ? avea familie? aveasoacră? Ş.a.m.d.…
Cu alte cuvinte: să nu despicăm firu-n patru acolo undeurgenţele care ţin de Realitate - da, spirituale! - sunt în altăparte...
(8) Unde?...
........…
(n) Poate, în inima ta...
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
