In toamna lui 1957, odata cu lansarea de catre sovietici pe orbita circumterestra a primului satelit artificial al Pamantului - Sputnik -, majoritatea analistilor politico-militari americani nutreau sentimentul ca SUA ramasesera in urma in cursa inarmarilor si ca teritoriul lor isi pierduse invulnerabilitatea. Pentru prima oara de la inceputul Razboiului Rece, URSS demonstra ca detine capacitatea tehnologica pentru a distruge intr-un timp relativ scurt, cu ajutorul rachetelor balistice, tinte strategice din Europa Occidentala si America de Nord. Insa la 28 iulie 1958 submarinul nuclear USS Nautilus atingea Polul Nord. Prin lansarea experimentala a unei prime rachete nucleare de la bordul unui submarin (Submarine Launched Ballistic Missile, SLBM), perceptia vulnerabilitatii strategice in spatiul extraatmosferic pe care o generase lansarea Sputnik-ului in cercurile politico-militare americane era contrabalansata de redobandirea initiativei strategice intr-un mediu - cel subacvatic - in buna masura ignorat de strategii erei nucleare, in primul deceniu postbelic. Se confirma, inca o data, tiparul dupa care s-a actionat si reactionat in cursa inarmarilor nucleare in perioada Razboiului Rece, anume faptul ca un program de inarmare elaborat de una dintre cele doua superputeri atragea in mod automat elaborarea unui alt program, mai mult sau mai putin similar, din partea concurentei.
Odata cu progresul tehnologic, cursa inarmarilor s-a focalizat mai degraba pe perfectionarea armelor, decat pe cresterea numarului lor. De la a fi preponderent cantitativa, ea a devenit prioritar calitativa. Intr-adevar, la sfarsitul anilor ?50, progresele tehnologice faceau posibile arme noi intr-un ritm incredibil de rapid. Generatii noi de rachete apareau la intervale de doar 3-4 ani. Atat SUA, cat si URSS considerau pe buna dreptate ca cealalta parte va continua experimentarea de noi tehnologii in sfera inarmarii. Pentru a tine pasul, fiecare dintre cele doua superputeri trebuia sa anticipeze ce va proiecta si produce cealalta. In aceste conditii, programele de dezvoltare a armamentelor nu mai reactionau pur si simplu la crearea de noi arme de catre partea adversa, ci incercau sa anticipeze planurile adversarului si sa fabrice armele respective inaintea sa.
Bomba nucleara a constituit prin excelenta "arma absoluta" a Razboiului Rece, in sensul ca, datorita puterii ei distructive, avantajul relativ reprezentat de detinerea sa nu comporta o valoare militara functionala. A fost prima arma din istorie in raport cu care posesorii ei au decis ca, dupa acumularea unui anumit stoc strategic, detin o cantitate suficienta pentru a descuraja utilizarea ei. La aceasta concluzie au ajuns ambele superputeri prima oara in 1958, cand URSS a pledat pentru suspendarea testelor nucleare. De aici pana la Tratatul de interzicere a testelor nucleare din 1963 nu a mai fost decat un pas.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
