Dan Munteanu Colán, născut în 1944,licenţiat în filologie romanică la Universitatea din Bucureşti şidoctor în filologie romanică este, din 1991 profesor la Universidadde Las Palmas de Gran Canaria. A publicat mai bine de cincizeci decărţi de lingvistică, critică literară, gramatică, dicţionare şimanuale, peste 200 de studii de specialitate şi a tradus enorm, dinspaniolă în română şi din română în spaniolă. Ultimele sale reuşiteau apărut în această primăvară la Editura Leda, sunt două cărţi deexcepţie, care vor fi lansate în aceste zile în prezenţa autoruluişi de la care începem acest interviu.
- Dan Munteanu Colan, te afli din nou în România, într-un turneude promovare a celor două traduceri apărute recent la Editura Leda.Mai ştii numărul traducerilor semnate de tine în atâtea decenii?Sunt sigur că sunt câteva zeci. Prin ce se deosebesc ultimele douăcărţi de precedentele?
- Am început sǎ traduc literaturǎ prin anii şaizeci, micipovestiri sau fragmente de texte mai ample, în revistele culturaleale vremii, mai ales în Contemporanul şi Magazin.Apoi, prima carte tradusǎ de mine a apǎrut la editura Univers, în1970, Poveşti de moarte şi de sânge de argentinianul RicardoGüiraldes. În 1972 s-a publicat volumul de eseuri Velázquez.Goya, de José Ortega y Gasset, la Meridiane, şi, în acelaşi an,primul roman spaniol în traducerea mea, Pasiunea AneiOrozes (titlu original La Regenta), de marele scriitorspaniol Leopoldo Alas y Ureña Clarín, considerat cel mai bun (dupǎunii critici, printre primele douǎ cele mai bune, dupǎ alţii) dinsecolul al XIX-lea spaniol, un roman mare şi la propriu (2 volume,circa 1.200 pagini) şi la figurat. De-atunci, traducerile aucontinuat neîncetat, la edituri, în publicaţii periodice şi pescenele unor teatre. Dacǎ ar fi sǎ le numǎrǎm (recurgând la un CVactualizat) şi sǎ adǎugǎm ultimele titluri care se publicǎ sau sevor publica zilele acestea (Obscena pasǎre a nopţii, de JoséDonoso, Convorbiri telefonice, de Roberto Bolaño, la Leda,20 de poeme de iubire şi un cântec de disperare, de PabloNeruda, la Vellant, şi Gabriela, de Jorge Amado, ediţierevǎzutǎ, la Univers), ajungem la aproape 40 de cǎrţi, şi la circa40 de titluri în volume colective şi/sau publicaţii periodice,precum şi piese de teatru.
În privinţa celei de a doua întrebǎri (de fapt erau douǎîntr-una), am tradus de la literaturǎ clasicǎ şi barocǎ spaniolǎ,pânǎ la contemporanii latinoamericani. Acum se publicǎ doi autorichilieni, Donoso şi Bolaño, de mare importanţǎ în panoramaliterelor latinoamericane şi mondiale. Ambii sunt creatori ai unorstiluri de literatură foarte personalǎ şi impactantǎ, care s-aimpus prin propria sa valoare literarǎ dupǎ perioada post boom-uluicaracterizatǎ prin numeroase cǎutǎri şi experienţe de multe oristerile. Scriitura lor este foarte personalǎ şi aceasta estediferenţa principalǎ faţǎ de alţi autori. Sintaxa lui Donoso estedeliberat complicatǎ şi gânditǎ în aşa fel încât poate genera, la olecturǎ superficialǎ, diferite interpretǎri. Prin urmare, cititorul/ interpret, şi implicit traducǎtorul, trebuie sǎ facǎ un efort casǎ ajungǎ la structura profundǎ a textului şi sǎ-i confere coerenţagânditǎ de autor. Bolaño, la rândul lui, este creatorul unui curentcare se cunoaşte cu numele de infrarealism poetic, completoriginal, avangardist şi cu elemente dadaiste, care dupǎ pǎrereamea se reflectǎ şi în proza lui Bolaño, cu un limbaj actual de unrealism comparabil poate doar cu realismul picturii flamande dinsecolul al XVIII-lea.
- E o întâmplare că traduci texte pe care criticii le considerăcapodopere sau există o afinitate între tine şi aceştiautori?
- Aşa cum spun într-un volum de articole de criticǎ literarǎaflat sub tipar în Spania, lecturile sunt întotdeauna subiective.Iar afinitǎţile între cititor şi autor sunt incontestabile, chiardacǎ sunt selective. Vreau sǎ spun cǎ şi afinitǎţile, la rândullor, sunt gradate. Prin urmare, nu este o întâmplare cǎ am tradus,în general, texte considerate capodopere. Le-am cǎutat, le-am lǎsatsǎ vinǎ spre mine sau m-am îndreptat eu spre ele, considerându-le osfidare, şi am sfârşit într-o comuniune totalǎ.
Poate pǎrea curios, dar de multe ori am tradus cǎrţi pe care lesocoteam elitiste, destinate unui public minoritar, şi careîntr-adevǎr s-au bucurat de aprecierea acestui tip de public, dar,surprinzǎtor, au avut un succes de masǎ. Gândeşte-te la un roman caViaţa şi isprăvile vestitului Guzmán deAlfarache de Mateo Alemán, roman picaresc baroc, culungi dizertaţii şi reflecţii etico-filozofico-religioase, o"cǎrǎmidǎ", spuneau prietenii, nu numai pentru cǎ era mare şi decigreu la propriu, ci şi fiindcǎ niciunui spaniol nu îi este uşorsǎ-l citeascǎ. Şi totuşi, tirajul de 15.000 de exemplare din 1984s-a epuizat în circa douǎ sǎptǎmâni. Iar acum, se pare cǎ Treitigri trişti, roman considerat de critici nu numai ocapodoperǎ, ci şi practic sau aproape imposibil de tradus, se parecǎ se bucurǎ de mult succes de public.
- Cum împaci activitatea didactică cu cea de traducător dinspaniolă în română şi din română în spaniolă?
- Aş adǎuga la cele douǎ "activitǎţi" menţionate de tine şi pecea de cercetare. Pentru cǎ, aşa ca în orice universitate,majoritatea profesorilor universitari fac şi cercetare ştiinţificǎ.Şi, cu lipsa de modestie care mǎ caracterizeazǎ, ha!, ha! ha!, e oglumǎ, am publicat şi un numǎr considerabil de studii, mai ales decând trǎiesc în Spania, aproximativ cincisprezece cǎrţi şi circa150 de articole şi capitole de carte pe teme de lingvisticǎ şi decriticǎ literarǎ.
Deci, cum se împacǎ cele trei activitǎţi? Foarte bine, cuo bunǎ organizare a timpului şi o disciplinǎ destul de severǎ.Cursurile pe care le predau la facultate nu mai presupun acum opregǎtire specialǎ, deci nu îmi iau foarte mult timp, iar numǎrulde ore nu este mare. Ceea ce înseamnǎ cǎ trebuie sǎ îmi organizeztimpul ce-mi rǎmâne. În general. lucrez câte 5-6 ore dupǎ-masa, iarcând nu am ore, încǎ vreo 4 dimineaţa. Asta fiindcǎ nu vreau sǎpierd nici concertele stagiunii permanente ale Filarmonicii din LasPalmas de Gran Canaria, nici Festivalul Internaţional de Muzicǎcare se organizeazǎ anual în ianuarie-februarie, nici Festivalul deOperǎ din februarie-iulie (cel puţin unele spectacole) şi nici alteevenimente culturale, cum au fost recentele recitaluri ale lui AnneSophie Mutter, Midori, Lang Lang şi alţii, baletul din SanktPetersburg sau din Moscova, baletul lui Bareşnikov şi un lungetcetera. Dupǎ cum nu vreau sǎ pierd nici unele vernisaje (mai alesale prietenilor), zilele de plajǎ şi întâlnirile cu câţivaprieteni.
- Încă n-am citit cele două cărţi pe care le promovezi (în afarafragmentelor apărute în Ziarul de Duminică), în schimb am devoratromanul enorm apărut anterior, la altă editură, Trei tigri trişti,care mi s-a părut o carte excepţională, dar îngrozitor de greu detradus şi - de altfel - şi greu de citit. Am şi scris că este otraducere care ar merita un premiu. Cum procedezi când teîntâlneşti cu mari dificultăţi în traducerea unui text? abandonezişi revii după o vreme, te încăpăţânezi să găseşti soluţii peloc?
- În primul rând, vreau sǎ-ţi mulţumesc şi pe aceastǎcale pentru excelentul articol pe care l-ai publicat despre Treitigri trişti şi pentru aprecierile tale foarte elogioase laadresa traducǎtorului. Am tradus acest roman cu delectare, a fost odesfǎtare a spiritului, m-am "jucat" în a gǎsi soluţii. Dar asta mise întâmplǎ întotdeauna. Aşa a fost şi când am tradus Obscenapasǎre a nopţii sau Convorbiri telefonice. Sau acum,când traduc Detectivii sǎlbatici, tot de Roberto Bolaño.
În general, caut soluţii pe loc. Îmi place sǎ las cât mai puţinechestiuni nerezolvate pentru lectura şi revizia finalǎ. Dar,trebuie sǎ recunosc cǎ uneori sunt nevoit sǎ le las deoparte untimp, sǎ recurg la consultǎri, dicţionare foarte specializate,enciclopedii, conversaţii cu vorbitori nativi ai varietǎţiispaniolei în care este scris originalul etc. Dar, cum spuneam,dificultǎţile "în suspensie" nu ajung la 10% din text.
- Într-un interviu anterior, apărut tot în Ziarul deDuminică, spuneai, cu tristeţe, presupun, că literatura română esteo mare necunoscută în Spania. S-a schimbat ceva în perioada care atrecut de la acel interviu? Ce ar trebui făcut ca să se schimbeaceastă percepţie?
- Da, lucrurile s-au schimbat în bine. În primul rând, datoritǎentuziasmului unor traducǎtori şi editori spanioli, stimulaţi, dece sǎ nu recunoaştem, de subvenţiile acordate de InstitutulCultural Român pentru traducerea autorilor români în alte limbi. Cufiecare an se traduce tot mai mult din literatura românǎ. Caexemplu, în toamna trecutǎ, s-a publicat un volum de povestiri deRǎzvan Petrescu (traducere de Rafael Pisot), No exit şiIeudul fǎrǎ ieşire de Ioan Es. Pop (traducere de DanMunteanu Colán), iar anul acesta a apǎrut de curând Carteaşoaptelor de Varujan Vosganian (traducere de Joaquín Garrigós).Şi acestea sunt doar câteva titluri de care îmi amintesc. Anulacesta, însǎ, nu este reprezentativ pentru activitatea editorialǎîn materie de traduceri din limba românǎ, din cauza crizeifinanciare care în Spania a afectat şi sectorul editorial.
Şi ICR din Madrid desfǎşoarǎ a activitate susţinutǎ de promovareşi difuzare a literaturii române, dar publicul care se bucurǎ deaceste acţiuni este, prin forţa lucrurilor, relativ redus. Ar finevoie de cel puţin încǎ un ICR, la Barcelona, de pildǎ, oraş de unfoarte elevat nivel cultural. Şi, în general, ceea ce nu înţelegguvernanţii este cǎ a face culturǎ înseamnǎ a investi bani fǎrǎ sǎaştepţi câştiguri materiale imediate. Şi, mai ales, fǎrǎ atâteaobstacole şi complicaţii birocratice care îi descurajeazǎ pe uniieditori. Marile opere s-au creat datoritǎ unor mecena, pe care i-ainteresat nemurirea prin culturǎ, nu banii şi facturile. Acestlucru încǎ nu l-au învǎţat politicienii noştri actuali şi cei careconduc destinele ţǎrilor lor.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
