Foarte tanarul artist clujean David Istvan (n. 1982) s-a facut remarcat inca din 2005 cu o expozitie deschisa la Galeria H'Art din Bucuresti, prilej cu care afisa o serie de lucrari realizate in maniera hiperrealista. In anii ce au urmat, pictura sa a continuat traseul care l-a impus.
Ea reflecta nu doar abilitati tehnice impresionante, ci face dovada curajului de opinie. Lumea sa imaginara respira aerul incarcat de tensiune al subiectelor horror; acolo, corpul - fie ca vorbim de cadavrul uman sau animal, fie ca vorbim de personaje vii - este implicat in diverse istorii cu certa conexiune cu scena de senzatie (fictiva ori reala). Viziunea artistului se concentreaza asupra unor ipostaze ale mortii, dar si asupra unor teme conexe. Haloul macabru care ii invaluie pictura este in mod cert alimentat de subiectele tari pe care presa (cea vizuala in mod special) si filmul "de actiune" ori "thriller"-ul ultimelor decenii le exploateaza pana la secatuire. Din perspectiva receptorului, rezultatul acestei confruntari permanente cu intoleranta, cu cruzimea realitatii, nu provoaca, asa cum poate am fi tentati sa credem, trezirea umanului din noi, ci o crescanda indolenta, bine ascunsa in spatele curiozitatii. Aducand in prim-plan gesturi si situatii de o anume factura, pictorul ne forteaza sa recitim intr-o noua cheie datele senzationalului. Lucrari precum Caine (2005), Punchline (2006), Porci (2005) exprima un punct de vedere transant, menit sa indrepte atentia in directia unor subiecte precum rasismul, violenta, cruzimea, moartea. Strategiile folosite de artist in constructia imaginii sunt de natura sa demonteze cliseele ecranului, clisee ce falsifica emotia si o conditioneaza de evenimentul tragic. Conexiunea cu imaginea foto-video nu este intamplatoare, intrucat recursul la anumite cadraje, precum si tehnica descrierii fidele, evoca posibilitatile si conventiile reprezentationale ale acestora. Este vorba, intr-o oarecare masura, de o reluare, in termeni actuali, a strategiei discursive a lui Edouard Manet (vezi Executia imparatului Maximilian, de pilda) in care artistul "dizolva" tragicul in senzational. Instalata in plin prezent, pictura lui Istvan reprezinta o provocare si totodata o invitatie de a privi in jur, de a ne reconsidera sistemul de valori, renuntand la filtrele impuse de politic (Imi place pielea neagra si Tinta 2005), de media (Atentie la cap si Otrava, ambele din 2005), ori chiar de propriile lancezeli ale mintii (Generatia coca-cola trebuie sa moara, 2005).
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
