Vreme de un an şi jumătate am încercat să răspund la această întrebare în fiecare zi, de luni până vineri. Să răspund public, în faţa telespectatorilor - căci în sinea mea îmi răspunsesem de mult. De pe la 12 ani, când, descoperind "Cireşarii" lui Constantin Chiriţă, "cădeam" în ei atât de rău încât vreme de vreo doi ani nu ştiu dacă am citit şi altceva - dar aventurile lui Tic, Maria, Lucia, Ursu, Dan, Victor de cel puţin zece ori fiecare din cele cinci volume! Nu, n-am rămas cu acele zece-cincisprezece lecturi, de-a lungul anilor le-am mai citit de câteva ori, ultima oară acum doi ani, cap-coadă, iar acum le citeşte băiatul meu cel mare, căci cel mic mai are puţin până să înveţe să citească...
Minunat. Absolut minunat. Trădarea care din avântat te face cuminţel, din inventiv - conformist, din iconoclast - înregimentat, din curajos - înţelept. Căci limita superioară a înţelepciunii e laşitatea. Sau cel puţin inacţiunea. Cu cât ştii mai multe, cu atât realizezi mai bine că nu merită să te zbaţi pentru nimic. Marile spirite, cele care mişcă lumea înainte, sunt copilăreşti, agitate şi imprudente. "Când am încetat de a mai fi copii, am încetat de a mai fi", constatarea lui Brâncuşi, am aflat-o ceva mai târziu. Tic a fost primul.
De ce-aş citi? Nu pentru a evada din viaţa şi lumea reală - pe care le iubesc la nebunie, nu pentru a compensa absenţa unor relaţii umane puternice - căci am în jurul meu oameni super mişto, nu pentru a pigmenta dialogurile cu câte un "Kant, pe de altă parte...". Ci pentru că, citind, cu fiecare pagină, devin mai deştept şi mai bun. În cărţi - mult mai mult decât în reviste sau cărticelele de tip "Cum să...", găsesc soluţii pentru toate problemele care mă preocupă şi învăţ cum să depăşesc obstacolele.
De ce-aş citi? Pentru a reuşi în ceea ce-mi propun. Până acum a funcţionat.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
