Bolile extreme ale scriitorului par sa fie doua: sa nu scrie si sa scrie incontinent. Daca e cumva atins de prima, prietenii il caineaza, dar il inteleg. La urma urmei, cine poate sti caile talentului, care poate seca pe neasteptate, tot asa cum a venit?
E si o urma de satisfactie aici, fiindca omul poate fi de-acum clasat, nu mai gesteaza surprize, slava Domnului! Un concurent mai putin este, pentru confratii care se tem de altii, nu de propria mediocritate, o sansa in plus de a ocupa cu pana lor locul populat de o absenta, nisa goala. Mica rautate umana, mai mult sau mai putin nevinovata...
Ce te faci insa cu nastrusnicii care scriu mult? Tratamentul de care beneficiaza acestia este mai putin standardizat, cazul lor nelinisteste mai adanc. De ce el poate asa, iar eu nu? Fiecare rand publicat de vreunul dintre acesti "haplea" pare un repros la adresa celui care tace si nu face.
Vin atunci scenariile, iar cel mai la indemana dintre ele este acela ca unul care scrie atata nu mai... citeste. Exasperarea nu mai cunoaste limite, e sigur ca nu citesti toate cartile despre care scrii, ca nu iti vin in minte toate ideile pe care le ventilezi, e ceva, desigur, in neregula. Nimeni nu se mai intreaba: o fi ceva de capul insului asta? Scrie bine? Scrie neinteresant? Semnatura e suficienta pentru a exaspera, dublarea ofrandei plictiseste, ofenseaza, depaseste simpla satietate.
Nu e mai putin adevarat ca ne lamentam zilnic ca nu avem dictionare, enciclopedii, editii critice, ca sunt prea multe proiecte nefinalizate in cultura romana.
Suntem neconsolati, dar privim adevarul in fata, o cultura mica, aflata mereu in bataia vantului, are dificultati de inteles. Pacat insa ca imaginea asta o strica vreo cativa iresponsabili ce nu se mai opresc din scris, neluand seama la paduri, la criza de hartie, la ce fac - sau ce nu fac - cei din jur.
Harnicia trebuie pedepsita. Ea poate insemna numai superficialitate, lipsa de minte ori de talent, mediocritate. Sa presupunem, totusi, ca, printre atatea voci atinse de o regretabila harnicie am depista si un cronicar literar care nu citeste cartile despre care scrie. Sa ne grabim sa decretam ca e demn de dispret, desi nu toate cartile pot fi citite pana la capat si poate fi chiar salubru sa semnalezi aparitia unei carti ratate, ilizibile, penibile. Dintr-o carte proasta, lasata din mana dupa primele cincizeci de pagini, poate iesi un eseu critic stralucit. Dintr-o acuza nefondata si rauvoitoare nu va iesi insa, in orice caz, o judecata de valoare valida si nepartinitoare.
Dar cine se mai incurca in astfel de disocieri astazi?
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
