Bogdan Achimescu a parasit Romania in 1990. De atunci, a calatorit continuu, in Polonia (unde s-a stabilit), Elvetia, SUA etc. Desi in prezent lucreaza exclusiv in mediul digital, opera lui cuprinde lucrari de arta plastica, scrieri de fictiune, instalatii, activitati teoretice si interactive. Timisoreanul a construit anul acesta, virtual, cladirile in care s-a desfasurat Bienala de Arta Baltica de la Szczecin si e preocupat de proiectul noii catedre Intermedia, infiintata de Artur Tajber la Academia de Arte din Cracovia.
- Ce te-a determinat sa pleci din tara?
- Plecarea e o necesitate pentru cineva care are o fire cosmopolita, iar noi, romanii, suntem cu totii relativ cosmopoliti, in sensul etimologic al cuvantului. Cu cat ma gasesc intr-un loc mai amestecat din punct de vedere etnic si cultural, cu atat ma simt mai aproape de Timisoara. Nici nu cred ca poti sa-ti percepi altfel mediul decat din exteriorul lui. Astfel, plecarea este o necesitate sau o igiena si poti s-o practici fie prin introspectie (cum o faceam cu totii mai demult), fie prin nomadism.
- Are plecarea ta din tara de-a face cu profilul artistic al Romaniei din acea perioada?
- Romania, in 1990, nu avea nici un profil artistic, cu exceptia, poate, a liniei "Catacomba", care era singura articulare clara. De altfel, si acum, Europa de Est in general nu prea are un profil artistic clar. In orice caz, nimic la nivelul unor fenomene din trecut, cum ar fi scoala de afis poloneza din anii '60-'70. Inca suntem un teritoriu de individualitati, atat in economia interna, cat si "la export". Apropo de cosmopolitism, in arta, dar si in politica din Europa de Est, iritanta este lipsa de perspectiva globala, de proiect global - unul care sa aiba ambitia de a se adresa unor probleme si unor oameni de dincolo de regiunea noastra. In fine, trebuie sa marturisesc ca pe mine ma intereseaza doar Europa de Est si copiii mei. Pe majoritatea politicienilor, estul european nu ii intereseaza decat intr-o perspectiva izolationista. Cat despre artisti, ei vin fie din tabara protocronista: "Noi suntem cei mai spirituali, dar inca nu ne-a observat nimeni", fie din cea ghinionista: "La naiba, m-am nascut la Tbilisi, ce sa fac pentru a camufla cat mai bine acest dezavantaj!?". Ceea ce ma intereseaza pe mine este fraza: "M-am nascut la Tbilisi, am un prieten din Berlin, imi pasa de balene si de pinguini desi la noi la Tbilisi nu cresc, am plecat, ma intorc, nu mi-e frica de ridicol".
- Vorbeste-mi despre Bienala de Arta Baltica, pe care ai reusit sa o plasezi, anul acesta, intr-un spatiu virtual.
- Am fost invitat pe post de "reparator", cand s-a vadit ca planurile spectaculoase ale curatorilor nu pot fi realizate din motive bugetare. Dat fiind ca nu se mai putea face interventia in situ, cu lucrari ale mai multor artisti din Polonia si Germania concepute special pentru a fi instalate in spatiile reale, initiatorul proiectului, Kultur Land Atelier, a hotarat sa ma invite ca sa coordonez realizarea unui film bazat pe software 3D care sa "simuleze" expozitia din port. Am lucrat din martie pana in august, impreuna cu Anne Peschken si cu Marek Pisarski din grupul Urban Art. Tehnic a fost o munca de gastarbeiter disperat, cu crash-uri din ora in ora si cu zeci de probe, schimbari de culoare etc. Din punct de vedere conceptual, proiectul mi se potrivea insa ca o manusa, deoarece in ultima vreme am devenit foarte sensibil la un anumit gen de imagine: cea a unui registru arhitectonic in transformare si a unor maree sociale, economice, pe scurt, umane, care il strabat. Din proiect au reiesit o mica expozitie de proiecte (off-site), un catalog cu cateva texte interesante, un site (www.transrobota.net) si un DVD cu circuitul virtual pe care l-am construit.
- Ti-ai dorit sa revii in tara cat mai curand pentru a procura un joagar. Prin expunerea acestuia intr-un muzeu din Germania, tu si grupul berlinez UrbanArt ati intentionat sa convingeti fosta RFG ca are nevoie de ajutor structural in cadrul EU si ca Romania poate ajuta. Mai crezi in acest gand?
- Initiatorii proiectului sunt Anne Peschken si Marek Pisarsky, impreuna cu care am facut un sejur in Bucuresti, in 2005. Cu totii incercam sa raspundem la intrebarea: "Are ceva de invatat Vestul de la Romania, si daca da, ce anume?". Am facut interviuri cu artisti, curatori si manageri culturali. Unul dintre cele mai interesante raspunsuri ne-a fost furnizat de un fost muncitor, disponibilizat de la un combinat din Targoviste, un tip inteligent si extrem de spontan. El se ocupa cu exploatarea, productia si repararea de joagare automotoare. Modelul lui de afacere presupune deplasari pe o raza de pana la 200 km in jurul locuintei sale, fie cu un joagar, fie cu doua. Calare pe utilajul sau, iesit parca de pe ecranul filmului Mad Max, si cu telefonul celular la ureche, el isi optimiza traseele, astfel incat sa "prinda" maximum de comenzi la minimum de trasee. Cand i-am explicat ce ne intereseaza pe noi ca artisti, i-a luat - practic - cinci secunde ca sa inteleaga: "Bine, domnule. Eu pot sa fac urmatoarele lucruri: pot sa va vand un joagar, pot sa vin in Germania si sa fac unul sau pot sa invat acolo pe cineva sa faca un joagar". Poate a mai spus ceva, nu mai tin minte. In orice caz, un lucru era clar: unele landuri ale Germaniei au probleme mult mai mari decat sectorul agricol Ilfov la nivel de specialisti (si de entuziasm). Oricum, dupa reunificare, se stie ca viteza cu care s-a reconstruit Germania dupa razboi nu s-a datorat exclusiv Planului Marshall, ci, in principal, unor energii umane care, se pare, lipsesc din fosta RDG. De ce sa nu intoarcem deci cu 180 de grade ideea de transfuzie de know-how pe linia Vest-Est? Mai curand sau mai tarziu, un tractor-joagar va trece pufaind frontiera, in drum spre Apus. Abia astept sa vad figurile diverselor politii de frontiera: "Was ist das?", "Co to jest?", "Az mi?" (in ordine geografica inversa).
- Cum te-ai raportat, de-a lungul timpului, la Romania, ca aliment in creatie, loc de inspiratie?
- Nu este excesiv de usor sa fii din Europa de Est. Nu de alta, dar problemele creatorilor de arta sunt de fapt fundamental identice cu ale oamenilor de rand: singurii oameni care nu au aceleasi probleme cu artistii si oamenii de rand sunt cei ce nu au probleme. Fie aceste probleme ne fac sa calatorim, fie sunt o scuza pentru a calatori - nu stiu. In orice caz, mai intai, omul isi da seama ca, daca nu revine din cand in cand printre prietenii lui vechi (oameni, cladiri, copaci), nu mai are nimic de spus. Apoi, pe un plan mai personal, omul isi da seama ca nu si-ar dori sa moara, de exemplu, in Arizona. "Pai de ce sa mor eu in Arizona?" "De ce sa se bucure studentii din America, daca pot sa se bucure studentii din Europa?! De Est!" In fine, odata ce omul a stabilit cele de mai sus, probleme ca inspiratia nu mai exista. Inspiram, expiram, mai mancam ceva, ascultam ceva ce ne atinge, vorbim unor oameni pe care ii cunoastem, despre lucruri care ii intereseaza. Si vorbind de mobilitate dusa pana la delocalizare totala: eu nu fac nimic altceva decat sa ma tot intorc. Cum nu intram niciodata de doua ori in acelasi chat, o intoarcere nostalgica nu este posibila. Eu, unul, din Europa de Est nu o sa plec decat dus pe sus, fiindca nu sunt fraier si stiu ca acesta este cel mai promitator teritoriu cultural din lume.
Interviu realizat de Ciprian Marinescu
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
