Dacă ar fi să-i dăm crezare lui Sainte Beuve şi să preluăm o afirmaţie a sa datând din anul 1868, atunci literatura universală ar fi luat naştere exact pe data de 12 martie 1830, la Ateneul din Marsilia, unde Jean-Jacques Ampère, fiul celebrului savant, a evocat, în deschiderea unuia dintre cursurile sale, „o istorie comparativă a artelor şi a literaturilor, prezentă la toate popoarele, din care ar putea apărea o filosofie a literaturii şi a artelor.” Cu toate acestea, Daniel-Henri Pageaux consideră că, având în vedere faptul că demersul comparatist se defineşte în mod fundamental prin deschiderea către alte culturi, am putea, forţând puţin nota, să-l considerăm chiar pe Herodot, cel care acoperea, în Istoriile sale, atâtea spaţii culturale, drept primul spirit comparatist...
În 1967 apărea, în Franţa, La littérature comparée, lucrarea lui Claude Pichois şi André-Michel Rousseau, care se va reedita în 1983, prin intermediul său fiind, în sfârşit, acoperite o serie de lacune care existau încă în ceea ce priveşte dimensiunea teoretică a acestei discipline cu specific accentuat universitar. Astfel, aici sunt descrise diversele domenii care intră în componenţa literaturii comparate, respectând, în linii mari, ordinea prezentă şi în cunoscutul şi consacratul „manual” al lui Paul Van Tieghem, publicat în 1931, dar oferind, în acelaşi timp, o documentaţie variată, la care se adaugă diferite elemente de problematizare. În conformitate cu definiţia pe care cei doi autori o dau, „literatura comparată este arta metodică de a apropia, prin cercetarea raporturilor de analogie, înrudire şi influenţă, literatura de alte domenii de expresie sau de cunoaştere, faptele şi textele literare între ele, distanţate sau nu în timp şi spaţiu, cu condiţia ca ele să aparţină unor limbi sau culturi diferite şi să fie integrate într-o tradiţie comună, în vederea descrierii, înţelegerii şi justei lor aprecieri.” Din momentul apariţiei acestei lucrări, formula sa va marca drumul pe care îl vor urma comparatiştii (mai cu seamă cei francezi!) în următoarele decenii.
Literatura comparată a reprezentat, însă, şi o preocupare a universitarilor de peste Ocean, Asociaţia Americană de Literatură Comparată publicând o serie de studii extrem de documentate dedicate nu doar definirii acestei discipline, ci şi clarificării sferei termenului, mai cu seamă în contextul noilor – şi din ce în ce mai numeroaselor provocări – reprezentate de realităţile ultimilor ani. Un astfel de exemplu este şi volumul intitulat Comparative Literature in an Age of Globalization, coordonat şi editat de Haun Saussy şi apărut la Johns Hopkins University Press. Studiul introductiv, Exquisite Cadavres Stitched from Fresh Nightmares, este semnat, de altfel, chiar de Saussy, în încercarea de a spune câteva lucruri esenţiale despre „starea disciplinei în anul 2004”. Autorul vorbeşte despre literatura comparată din perspectiva „identităţii corporatiste” a acesteia, câtă vreme ea are în vedere, din ce în ce mai frecvent, procesul schimburilor culturale şi manifestă tendinţa de a accentua mai degrabă metoda de cercetare decât subiectul propriu-zis. De aici, desigur, aplecarea spre interdisciplinaritate şi transdiciplinaritate a multor specialişti în domeniu. În continuare, David Damrosch discută pe larg „diviziunea tripartită” a canonului literar contemporan, vorbind despre „hipercanonul opus contracanonului” şi nuanţând sensurile „postcanonului”, iar Richard Rorty se apropie din nou de semnificaţiile teoriei literare în raport cu demersul comparatist contemporan. Gail Finney aduce o nouă perspectivă asupra feminismului, Steven Ungar dezbate delicatele aspecte ale traducerii, iar Djelal Kadir recontextualizează totul pornind de la „epoca prezentă a terorismului” şi urmările sale literare.
Partea a doua a volumului de faţă, intitulată Răspunsuri, revine la nevoia găsirii unei noi si adecvate definiţii pentru literatura comparată practicată în epoca pe care o trăim, unii dintre autori pornind, implicit, de la încercarea ceva mai veche a lui Daniel-Henri Pageaux de a impune denumirea de „literatură generală” şi de a cerceta măsura în care literatura comparată are o sferă identică. Astfel, Katie Trumpener vorbeşte despre „perspectiva geopolitică” în domeniul literaturii universale, Roland Greene are în vedere realităţile lumii coloniale şi relaţia acestora cu literatura comparată, iar Linda Hutcheon concluzionează, cu privire la această disciplină cu adevărat fascinantă, definind-o drept „congenially contrarian”.
Abordând, cu ani în urmă, chiar dacă din alte perspective, realităţi asemănătoare, Alexandru Ciorănescu sublinia, pe bună dreptate, faptul că literatura comparată, apărută în plină epocă romantică, s-a întemeiat pe două tendinţe diferite: pe de o parte, una care crede în „unicitatea gândirii omeneşti” şi, prin urmare, a eventualei sale exprimări artistice (şi care preferă să analizeze opera în sine), în vreme ce comparatismul, aşa cum este el înţeles în ultimele decenii, consideră opera ca fiind „mai curând o transmisie ori un proces de transmisie” şi o examinează în devenirea ei. Prima tendinţă este un studiu static al literaturii, pe când cea de-a doua îi interpretează mereu aspectul dinamic; aşa se întâmplă (şi vom descoperi asta la o lectură atentă) şi în volumul coordonat de Haun Saussy, care aduce laolaltă nume importante ale culturii contemporane, accentuând preocuparea tuturor în ceea ce priveşte evoluţia literaturii comparate, în atmosfera adesea atât de încărcată a evenimentelor istorice ori a devenirii sociale a ultimilor ani.
Comparative Literature in an Age of Globalization.
Edited by Haun Saussy, The Johns Hopkins University Press, 2006
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
