DISC/ Luiza Borac şi John Barnes... fără cuvinte

20 ian 2010 Autor: Virgil Oprina

DISC/ Luiza Borac şi John Barnes... fără cuvinte
Meserie total ignorată de consumatorul de muzică de la noi, inginerul de sunet, omul care hotăreşte cum să capteze şi mai apoi cum să prelucreze sunetul in cadrul unei sesiuni de inregistrări este de fapt un personaj care a influenţat cursul istoriei recente a muzicii in lumea civilizată.

Fără a căpăta note melodramatice, pianista de origine română Luiza Borac - recunoscută ca unul dintre cei mai originali interpreţi ai muzicii lui Enescu pentru pian pe plan internaţional - ne aduce aminte cu prilejul celui mai recent album al său cât de importantă este de fapt meseria celui "din spatele butoanelor şi microfoanelor". Albumul "Chopin - Etudes & Six Polish Songs", care cuprinde cele două cicluri op. 10 şi op. 25 al studiilor pentru pian de Chopin şi "Sase melodii poloneze" de Chopin in transcrierea lui Liszt este dedicat memoriei lui John Barnes, cel căruia - printre multe altele - i se datorează (până in 2008) inregistrările exclusivistului festival de la Glyndebourne, incepând cu anii '60.
Este greu de vorbit despre acest album de aici, din România. In timp ce scriu acest articol, il ascult deja pentru a doua oară şi imi dau seama că nu voi putea scrie despre această intâlnire muzicală unică fără complexe pur locale.
Primul (doctorii spun că pentru a scăpa de acest tip de complexe trebuie mai intâi să le conştientizezi) se leagă de modul in care sună albumul. Dedicaţia-omagiu lui John Barnes imi accentuează inhibiţia, pentru că pianul la care cântă aşa cum cântă Luiza Borac şi care este inregistrat aşa cum este inregistrat şi masterizat de John Barnes (ultimul său album) are o căldură nepământească (a se citi nedigitală), care ne trimite spre vremuri demult apuse. Ai senzaţia că te intorci in timp, beneficiind de mjloacele tehnice, pianistice şi conceptuale ale zilei de azi, dar folosite cu multă discreţie.
Mai departe, orice comentariu legat strict de inregistrare nu poate fi făcut decât prin comparaţie cu alte produse de vârf ale celor mai mari case de discuri din lume. Poetica Luizei Borac, acel patos atât de feminin, rafinamentul cu care stăpâneşte inteligenţa frazării, profunzimea citirii partiturii sunt atribute care - pentru cel ce trăieşte intr-un mediu incărcat de vulgar şi derizoriu - vin să contrasteze cu figura de pe copertă a artistei. Suntem priviţi de acolo cu o senzualitate in care, noi, aici in România, nu mai suntem obişnuiţi să ii căutăm şi latura spirituală. Si totuşi ea guvernează acest album, in sensul cel mai inalt. Este vorba despre o spiritualitate vie, seducătoare, molipsitoare, aşa cum trebuie să fi fost şi pasiunea lui John Barnes pentru operă şi muzică in general.
Intâlnirea profesională cu tânăra pianistă Luiza Borac este consemnată in anul 2003, cu prilejul editării la Casa de Discuri AVIE a albumului care cuprindea cele trei suite pentru pian de Enescu şi care cucerea Premiul BBC Music Magazine, oferit pentru cea mai bună inregistrare a anului. La această casă de discuri, John Barnes propunea tineri artişti, potenţiale mari nume ale industriei discografice in viitor. Restul este istorie, consemnată de-a lungul a nu mai puţin de 13 albume semnate Luiza Borac.
Sigur, faptul că un produs cultural atât de bine şlefuit are ca protagonist o româncă ne poate face să ne simţim mândri. Dar sunt la fel de puternice motivele pentru care acest album trebuie privit şi ca o lecţie a ceea ce inseamnă de fapt profesionalismul in muzica clasică a anului 2010.
Un alt complex, nu ultimul, este dat şi de faptul că un asemenea nivel pianistic este foarte greu de auzit la noi in rândul tinerelor generaţii. Aproape imposibil. Rămânem, cu lumina caldă care se revarsă din acest album printr-un sunet de pian cum nu se aud multe.

Virgil Oprina (n. 1964) lucrează ca operator imagine de televiziune din 1990 si este jurnalist freelancer de televiziune si corespondent Thompson Reuters din 1996. Absolvent al Universitătii Nationale de Muzică, are de asemenea un master in muzicologie, fiind in prezent doctorand la aceeasi facultate. Scrie critică muzicală din 1995, adunând sute de articole publicate in reviste sau sectiuni culturale ale cotidianelor din România, pe site-uri culturale, imbinând activitatea publicistică si de realizator de documentare, reportaje si corespondente de televiziune, cu aceea de interpret de muzică contemporană sau blues.

Ştiri din ziarul de duminică:
Tenismanul care urăşte tenisul
You Talkin’ to Me?
Despre ce nu se ştie nimic poţi spune ce vrei
Cum era să fii Nicolae Ceauşescu?
Cuvinte cheie:
Luiza Borac
, John Barnes
Vizualizari:
Printeaza