O institutie care renaste sau una care decade definitiv, antrenand falimentul civilizatiei contemporane, bazate pe un model vechi de cinci milenii?
"Celula de baza a societatii", pentru a carei destramare erai aspru sanctionat de organizatia de partid intrucat, astfel, atentai la succesul misiunii "Tarii, cat mai multi copii!" sau, in emisfera vestica, o forma de parteneriat institutionalizata si functionala de mai multe zeci de secole, dincolo si dincoace de biserica, de cutume, de considerente financiare - in linii mari, cam asta era casatoria ca matrice sociala pana de curand. Evident, era vorba de o alianta deopotriva emotional-afectiva si social-administrativa intre un barbat si o femeie, ceea ce - in lumina (sau in clar-obscurul) parteneriatelor de acelasi sex legiferate in anii din urma atat in America de Nord, cat si in Europa Occidentala - nu prea mai pare a fi solutia unica, axiomatica. O alta presiune asupra acestui sistem ce parea etern, mai ales prin prisma gramaticalizarii uniunii in cadre juridice (si/ sau religioase), apare acum si din partea parteneriatelor libere, netrecute prin justitie (de fapt, concubinaje). Nu numai ca - din fronda, din plictiseala, din neincredere funciara in institutiile comunitare - tot mai multe tinere cupluri decid sa nu mai treaca pe la ofiterul starii civile, dar, in unele tari, ele tind sa obtina, prin decizie legislativa, cam aceleasi drepturi ca si cuplurile casatorite in mod traditional. Atunci, la ce bun sa faci coada la depunerea de acte? Numai ca sa ai motiv de divort peste cativa ani?
Tot mai multe carti recente pun deschis problema falimentului casatoriei ca institutie a mileniului trei. Stephanie Coontz, in Marriage, a History, considera ca "vechea" forma era, de fapt, un mod de a justifica anexarea femeii de catre barbat si nu avea o justificare sentimentala. In consecinta, subtitlul cartii ei, aparuta la Viking, e ceva de genul "De la obedienta la intimitate sau Modul in care dragostea a cucerit casatoria". In carte, autoarea este mult mai radicala, ea acreditand teza cum ca "e imposibil sa reinstauram casnicia ca pe un model de angajament social sau ca pe o modalitate de a asigura asistenta mutuala a celor doi fondatori ai cuplului". In Promisses I Can Keep (University of California Press), de Kathryn Edin si Maria Kefalas, se constata amploarea fenomenului "mame singure", ceea ce, in opinia autoarelor, constituie o indicatie sigura asupra "falimentului valorilor familiale", asa cum ne-au fost incumbate de secole si milenii.
Nu toti specialistii in domeniu sunt atat de fatalisti, unii inca se mai incapataneaza sa produca ghiduri pentru o casnicie durabila, de pilda John Gottman, cu bestseller-ul sau Sapte principii pentru a face o casnicie sa functioneze (Three Rivers Press). Pentru cei neincrezatori in argumentatii stufoase, voi preciza ca, de fapt, cele sapte principii invocate sunt unul singur: in opinia sa, sotii trebuie sa comunice permanent. Eu sunt convins ca sotiile chiar comunica non-stop!
...Si, cand ma gandesc ca, uneori, imi doresc ca nevasta-mea sa mai taca si ea un pic din gura, macar atunci cand imi ud florile din balcon!
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
