Prin reorganizarea Fundatiei Culturale Romane si a Editurii FCR, in august 2003 a luat fiinta Institutul Cultural Roman (ICR). Institutie publica sub autoritatea presedintelui Romaniei, ICR a fost construit pe temelia unei organizatii cu o experienta de peste un deceniu in domeniul promovarii peste hotare a culturii romane. Despre ce-si propune Institutul Cultural Roman, dar si despre ostilitatea cu care a fost primita infiintarea acestuia, ne vorbeste presedintele ICR, acad. Augustin Buzura.
- La sfarsitul verii anului trecut, Fundatia Culturala Romana s-a transformat in Institutul Cultural Roman. Ce este de fapt ICR si de ce era nevoie de el?
- Institutul Cultural Roman este, potrivit obligatiilor ce ii revin prin legea dupa care functioneaza, o institutie complexa, apolitica; pe un plan, continua si amplifica activitatea fostei Fundatii Culturale Romane, iar pe alt plan are si o dimensiune interna, privind activitatea culturala din interiorul tarii intr-un moment cand subcultura, prostul-gust, analfabetismul si consecintele acestora ocupa un spatiu din ce in ce mai important in mass-media, ca toate cate se petrec in jurul nostru. Pentru a exporta cultura, pentru a te afirma prin cultura - in lipsa careia devenim o multime oarecare, peste care istoria va trece nepasatoare -, trebuie sa existe in tara o foarte serioasa activitate culturala. Iar in conditiile in care vom intra in UE, doar prin cultura ne vom putea diferentia de altii... Daca ne gandim ca aproape jumatate din populatia tarii nu a pus niciodata dupa Revolutie mana pe o carte sau, daca vreti, doar 8% citesc sau rasfoiesc zilnic o carte, nu este greu sa ne imaginam ce cumplita nevoie de reculturalizare exista si ce imense obligatii fata de prezent si de viitor au toate institutiile raspunzatoare de soarta tarii si, desigur, orice intelectual care-si merita numele! De asemenea, ne ocupam de activitatea culturala a Institutelor noastre din strainatate, a fostelor Centre Culturale, activitate care trebuie schimbata radical, la fel ca si unii oameni care reprezinta aceste Institute. Dupa cum vedeti, este nevoie de o munca enorma, mai ales ca, datorita discutiilor nesfarsite care au precedat legea si interpretarilor de dupa aparitia ei, suntem intr-o mare intarziere. Unii ne vedeau un fel de agentie de turism a altor institutii, un fel de agentie prestatoare de servicii sau de punere in practica a unor idei perimate. Erau destui care, sub pretextul ca vor sa ne sprijine, aveau in realitate nevoie de banii Institutului pentru interesele lor mai mult sau mai putin patriotice. Ma voi stradui sa dau si exemple concrete daca va fi necesar. Revenind insa la urgentele Institutului: trebuie sa angajam mai multi oameni, pe care insa suntem obligati sa-i alegem cu mult discernamant, pentru ca, daca nu se vor dovedi compatibili cu exigentele impuse de activitatile noastre, va fi greu sa renuntam la serviciile lor in baza actualului Cod al muncii. Sa nu uitam apoi ca dragostea de munca si de performanta nu fac parte dintre aspiratiile multor compatrioti.
- Cum va explicati faptul ca infiintarea Institutului a fost primita cu ostilitate?
- Explicatiile dintotdeauna sunt valabile si acum: prostia, invidia, incompetenta, infantilismul intelectual si, fireste, traditionalul "aflat in treaba" la romani. Daca faci un lucru de performanta, ii obligi si pe altii sa iasa din adormire. Institutul nu este o noutate si nici o inventie a noastra. In alte tari, asemenea institutii exista de zeci si zeci de ani. Noi nu am facut decat sa studiem experienta altor state si sa luam ceea ce ni s-a parut potrivit realitatilor actuale. Asemenea institutii se afla sub autoritatea sefului statului sau a ministrului de externe, in tarile in care politica are culoarul ei stabilit de zeci sau sute de ani, iar cultura pe al ei. Acum, cand diplomatia culturala este practicata peste tot in lume cu toata energia, un asemenea Institut era mai mult decat necesar, dupa cum intr-o lume in care politica este, cu putine exceptii, facuta cu mijloace primitive si cu multi oameni fara o solida cultura politica, era necesara autoritatea sefului statului care, prin Constitutie, este deasupra partidelor. La noi, desi presedintele Ion Iliescu - ales prin vot ca si cei care au fost sau "vor" veni la putere, daca cumva s-a uitat acest lucru - mai are cateva luni din ultimul sau mandat, "cunoscatorii" de la unele publicatii s-au gasit sa scrie ca, si-a "tras", cica, un nou minister al culturii etc., "s-a pus in fruntea culturii" etc., gandire greu de calificat. In fruntea culturii sunt cei ce scriu, picteaza, compun, fac stiinta etc. Presedintele, constient de obligatiile sale, a dorit sa ajute cultura intr-un moment cand agresivitatea subculturii se face mai mult decat simtita. Daca nu faci nimic, moare cultura, cum s-a strigat, iar daca statul iti intinde o mana, "fireste", nu e bine. Fara sa vreau, imi amintesc, zilnic aproape, de un proverb chinezesc care spune ca "Degeaba ii arati prostului Luna, caci el se va uita la deget". Mi se pare straniu sa te revolte faptul ca, in sfarsit, s-a creat o institutie care sa ne raspandeasca in lume cultura, care sa faca sistematic acest lucru, o institutie care are o editura mare, puternica, profilata pe dialog intercultural, care a coeditat carte romaneasca tradusa in colaborare cu peste treizeci de edituri straine, o institutie care are o seama de publicatii cunoscute si apreciate, o institutie care plateste traducatorii si stabileste contacte cu mari edituri straine, institutii similare si personalitati cunoscute in lume. Nu am nici o indoiala ca este de domeniul absurdului ca, dupa ce ai creat o publicatie eleganta, generoasa, deschisa tuturor, sa te revolti ca ea exista. Dupa cum mi se pare desprins dintr-un trist capitol de psihiatrie sa te indigneze faptul ca statul s-a decis sa ajute cu o consistenta indemnizatie cateva sute de oameni de cultura, scriitori si artisti, dar sa accepti cu seninatate hrana cu sufertasul oferita de Uniunea Scriitorilor. In aceasta ordine de idei, vreau sa amintesc faptul ca un confrate, aflat in pana de metafore, a comparat Institutul Cultural Roman tocmai cu Casa Poporului, uitand si "magistrala albastra". Prin urmare, trei monstri! Mai lipseau Casa Scanteii, Combinatul Siderurgic din Galati si colectivizarea agriculturii pentru ca sa nu uitam cumva vocabularul primitiv din primii ani postrevolutionari. Dintre "monstri", in aceeasi viziune, nu a lipsit Uniunea Scriitorilor, cu cei peste 2.000 de "mediocri". Asta, ca sa intelegem ca in tara noastra exista totusi o lumina, o singura lumina, care se osteneste sa-si anunte colegii pe ce treapta a evolutiei se afla! Cred ca nicaieri in lume, nici chiar in Papua, nu ar fi putut aparea asemenea aberatii, nici chiar papuasii nu ar intampina o noua institutie sau o mana intinsa culturii cu atata ostilitate! Mai ales ca institutiei din care provine nu i se pot reprosa prea multe, tinand seama de bugetul de care dispunea: nu a facut politica, nu a favorizat pe nimeni, nu i-au gasit lipsuri numerosii controlori si, deocamdata, nici Curtea de Conturi care se afla la noi. In ceea ce ma priveste, sunt obisnuit cu astfel de intampinari, nu m-au emotionat numerosii manelisti culturali carora totul le miroase, carora durerile natiei noastre le provoaca o imensa bucurie, atata doar ca nu le trece nimic prin cap, nu propun altceva. Agresivitatea cu care suntem intampinati este un semn incontestabil ca ne aflam pe drumul cel bun! Acesti minunati confrati, mari politicieni printre scriitori si scriitori printre politicieni, nu mi se par diferiti ca structura de insii pe care nu-i numesc - complexati si, desigur, agresivi - care au torturat tara o jumatate de secol.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
