Doisprezece scriitori romani care urmau sa fie tradusi si publicati in Franta au fost selectionati in 2005 pentru programul "Les Belles Etrangeres", initiat de gurvernul Frantei si de Centrul National al Cartii. Responsabila editiei din acel an a programului a fost Laure Hinkel, jurnalist cultural si talmacitor de literatura romana cu mai multe titluri publicate la activ. Hinkel a participat la Bucuresti la un simpozion al traducatorilor francezi de literatura romana, organizat de ICR la finele anului trecut.
- Prima intrebare pe care am sa v-o pun este nu cum va simtiti in Romania, ci cum va simtiti in literatura romana, fiindca incepeti sa o cunoasteti foarte bine. Traduceti de ceva timp din scriitorii nostri.
- Ma simt bine in literatura romana. Am avut si timpul sa ma simt bine, iar asta nu doar pentru ca in 2005 am fost responsabila programului "Les Belles Etrangeres", ci si pentru ca am inceput sa citesc carti, eseuri, romane inca din anii '90, cand ma aflam aici ca ziarista, eu avand inca de copil un interes special fata de literatura. De aceea, mi-am propus sa citesc si din literatura tarii in care ma aflam atunci.
Tin minte ca prietenii mei romani au fost primii care mi-au oferit cateva frumoase carti clasice - Eminescu, Arghezi, Cioran. Vedeti, asadar, cartea este o exceptionala cale de comunicare.
- Cand ati inceput, de fapt, sa-i traduceti pe primii scriitori romani?
- Prima carte pe care am tradus-o, prima mea incercare in domeniul traducerilor literarare din limba romana, nu a fost publicata, deci nu are nicio importanta pentru discutia noastra. Am continuat insa, in 2001, cu prima carte publicata de aceasta data, Despre ingeri a lui Andrei Plesu, aparuta la Editions Phoebus. Aceasta a fost urmata, la foarte scurt timp, de Raiul gainilor a lui Dan Lungu, publicata la Editions Jacqueline Chambon. In acelasi an, Legaturi bolnavicioase, romanul Ceciliei Stefanescu, a aparut de asemenea la Phoebus. Asadar, intr-un singur an, am deschis un evantai, zic eu, destul de larg al literaturii romane actuale.
- De ce v-ati oprit tocmai la aceste titluri, ce v-a convins la ele?
- De pilda, cartea lui Andrei Plesu mi-a placut extraordinar; poate ca nu va deveni un bestseller, dar, cu siguranta, se va vinde in timp. De fapt, a si fost acceptata imediat, fara niciun fel de obiectii. Editorul s-a aratat incantat, a incuviintat imediat ideea, iar eu am tradus cartea. Volumul lui Dan Lungu mi-a placut de asemenea foarte mult, lectura lui a coincis fericit cu momentul cand eram responsabila cu "Les Belles Etrangeres", lucrurile au mers impreuna. La cartea lui Lungu nu doar umorul cu care este scrisa mi-a placut, ci si, mai ales, modul cum prezinta tranzitia romaneasca, pe care eu am avut prilejul s-o traiesc "pe viu". Asadar, avantajul meu, in comparatie cu un alt posibil traducator al acestei carti, a fost acela ca eu cunoscusem pe pielea mea realitatile anilor '90, descrise cu mult haz de Dan Lungu in Raiul gainilor. La Cecilia Stefanescu m-a cucerit universul ei. Un univers extraordinar, o voce cu o vitalitate foarte personala, total diferita de vitalitatea meridionala a lui Dan Lungu. In sfarsit, ultima carte tradusa de mine a fost Ultima noapte de dragoste... a lui Camil Petrescu.
- Un salt in timp pe care l-ati comis pur si simplu...
- Da, pur si simplu. Dar nu este vorba despre un salt, caci vorbim de un ansamblu: o literatura este un ansamblu in care te invarti, prin care circuli... In muzica, ti se pune o eticheta: "cantaret pop", "cantaret rock" s.a.m.d. La fel se intampla si in cazul unui traducator: daca ai aceasta calitate, iti permiti sa-ti afirmi propriile gusturi. De pilda, recunosc ca exista carti pe care n-as putea sa le traduc, pentru ca nu-mi plac. Este foarte important sa nu traduci ca o masina automata. Traducatorul este si el om, cu propriul stil de lucru, care se pliaza pe stitul autorului pe care vrea sa-l traduca. S-ar putea intampla, vorbesc in absolut, ca prin felul meu de a traduce sa nu rezonez deloc cu opera pe care o traduc. Asadar, mi se pare absolut normal sa comit, cu naturalete, saltul de la autorii contemporani la literatura primei jumatati a veacului trecut.
- Exista prozatori romani - unul dintre acestia a fost Gheorghe Craciun - care manifesta un oarecare scepticism vis-a-vis de succesul literaturii noastre in Europa si care considera ca directiile prozei noastre nu mai sunt de interes pentru spatiul vest-european, ca nu mai concorda cu orizontul de asteptare al cititorului occidental.
- Scepticismul este si el o atitudine normala, pentru ca, intr-adevar, exista sanse infime ca o carte romaneasca, fie ea si foarte buna, sa devina bestseller in Vest. Repet, sanse exista, dar, ca traducator, nu stii niciodata daca volumul pe care il traduci si iti place va avea succes sau ba. Unii spun ca literatura romana nu concorda cu asteptarile francezilor, de pilda, insa literatura nu trebuie facuta ca sa placa francezilor. Trebuie scrisa acea literatura din care sa razbata vocea scriitorului roman, acea literarura care sa dea individualitate. E absurd sa fii scriitor roman si sa vrei sa scrii ca Victor Hugo!
- Sufera literatura romana de vreun handicap la nivel european? Aceasta este o alta marota a vietii literare romanesti.
- E fals. Un editor francez, prezent si el in aceste zile la Bucuresti, a enumerat vreo 700 de titluri publicate de el, dintre care cam trei sute de traduceri in franceza. In legatura cu cele trei sute, a dat o statistica: 50 la suta proveneau din lumea anglofona, nu stiu cate la suta din alte zone si a ajuns la cazul literaturilor est-europene. Aici vreau sa remarc un singur lucru: in 2007, au fost publicate in Franta cel putin sase traduceri din literatura romana. Din informatia reziduala pe care o am, stiu ca e vorba despre un Mihail Sebastian, despre unul sau doi Norman Manea, despre un Camil Petrescu, un Andrei Plesu, o antologie de proza a scriitorilor ieseni - si tot mi se pare ca am scapat unul sau doua titluri. Va las pe dvs. sa faceti comparatie cu bulgarii, care au avut o singura carte aparuta in Franta anul trecut.
- Cat de bine au fost primite cartile pe care le-ati tradus dvs. in Franta?
- Pot sa va spun ca au fost publicate cu mare placere de catre editori. Alegerea a fost a lor; daca nu le placeau, nu le publicau. Apoi, intamplator, s-au si vandut rezonabil, iar Camil Petrescu - chiar foarte bine. Nu a fost un bestseller, dar tirajul in care a aparut s-a vandut integral in mai putin de trei luni de zile, ceea ce reprezinta un succes pentru editura respectiva.
- Va continua si in 2008 infuzia de literatura romana in Franta?
- Personal, va pot spune ca am terminat si am predat la aceeasi Editions Jacqueline Chambon al doilea roman al lui Dan Lungu, Sunt o baba comunista, care va aparea la sfarsitul lunii februarie. Apoi voi traduce De ce iubim femeile al lui Mircea Cartarescu. De altfel, Mircea Cartarescu isi va continua drumul in Franta, unde va fi publicat si Orbitor partea a III-a. Apoi vor fi tradusi si publicati, in continuare, Mihail Sebastian, Camil Petrescu, Norman Manea... Daca asta nu e o strapungere a pietei, atunci ce e?
Interviu realizat de Marcela Gheorghiu
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
