Ajunsi departe de locul nasterii, despartiti de universul familiar, cunoscut si protector, emigrantii vor incerca, uneori cu disperare, fie sa-si pastreze identitatea, fie, alteori si cu aceeasi disperare, sa si-o piarda. Cel care va voi sa nu-si mai aduca aminte nimic din ce a fost se va izola de posibilii conationali, isi va schimba numele, va adopta limba, cultura, obiceiurile locale. Isi va educa si-si va creste copiii dupa toate standardele noii lumi. Se va infuria in momentul in care cineva il va banui ca nu este chiar autohton-autohton si nu va accepta in ruptul capului sa dea ochii cu un coleg, cu un prieten din copilarie in fata caruia nu si-ar mai putea nega originile.
Pastrarea identitatii este un act de vointa individuala. Dezradacinarea, deznationalizarea sunt acte de vointa politica, desigur cu efecte teribile asupra individului, dar care, fara vointa acestuia, nu pot duce la pierderea sau anularea identitatii. Identitatea nu inseamna numai un act cultural, spiritual. Ea stabileste legaturile tale cele mai profunde cu spatiul nasterii si al formarii proprii, iar aceste legaturi nu sunt posibile in absenta limbii materne. Mircea Eliade a scris literatura de fictiune numai in limba romana, dupa propriile-i marturisiri fiindu-i imposibil sa o imagineze in afara acesteia. Nu a avut nicio problema in a-si scrie studiile in engleza, in a intelege spatiul indian atat de diferit cultural de al nostru. Serghei Esenin a refuzat cu obstinatie sa invete vreo limba straina - desi a calatorit mult, desi a fost casatorit cu Isadora Duncan - din teama de a nu-si pierde identitatea rusa.
Imi place aceasta expresie, "limba materna", ce sugereaza o legatura profunda cu limba in care te-ai nascut, supta odata cu laptele mamei. Tot astfel cum pruncului continua sa-i bata inima in acelasi ritm cu al inimii mamei sale timp de cateva luni dupa nastere, asa si cel plecat din locul nasterii sale consoneaza vreme indelungata - in cazurile rare toata viata - limbii materne. Uneori insa legaturile trebuie pastrate, cultivate. Limba se invata in casa, traditiile se cultiva in familie, sarbatorile traditionale se produc in colectivitati mai mici sau mai mari. Ele sunt necesare pastrarii identitatii. Dar, pas cu pas, limba vorbita devine mai saraca, traditiile se uita, colectivitatile - mai ales cele ale romanilor - se faramiteaza si sarbatorile se golesc de continut.
Limba cultivata prin carti, orizontul cultural dobandit prin lecturi modeleaza profund si ajuta determinant la pastrarea identitatii individului.
Cei ce vor sa-si pastreze identitatea vor cauta colectivitatile de conationali sau vor crea ei insisi aceste colectivitati - dupa principiul enuntat de Preda in debutul romanului Marele singuratic: "Un taran, cand vine la Bucuresti, tot un taran cauta" - si vor simti acut nevoia de a citi in limba lor. Aici intervine patria-mama care nu vrea sa-si piarda fiii plecati departe, ajutandu-i prin donatii de tiparituri (dar si de inregistrari audio si video) sa se pastreze in orizontul cultural al tarii.
In Spania traiesc multi romani. Foarte multi. Nimeni nu poate oferi o cifra exacta, cea mai realista dupa parerea mea fiind doua milioane. Majoritatea constituie comunitati dupa aria geografica din care provin. Edificator este acest citat din spusele unui consul al Romaniei la Madrid: "Aici, in zona Madridului, de exemplu, sunt comunitati compacte. In zona Cosladei sunt mai toti din Teleorman. Vine unul, isi aduce cumnatul, nepotii. S-au asezat acolo si i-au adus, la randul lor, pe altii. In Arganda del Rey sunt foarte multi din zona Bistritei, in Alcala de Henares sunt multi din Alba Iulia...".
Am gasit citatul in cartea lui Teodor Ardelean Din Hiperboreea in... Iberia (Primele biblioteci romanesti in Spania), aparuta de putin timp. Directorul Bibliotecii Judetene Petre Dulfu din Baia Mare reconstituie drumul formarii acestor prime biblioteci - la care institutia pe care o conduce a avut contributia majora -, un drum deloc presarat cu roze, pentru ca de la intentiile nobile la pragmaticele realizari concrete trebuie invinse prejudecati, multa birocratie si si mai multa indolenta, mai ales a celor ce reprezinta statul roman si pe cetatenii romani in strainatate.
Retras din politica, unde a facut suficienta cariera cat sa-i confere un statut de vesnic cartitor vizavi de ceea ce nu se face in tara asta, Teodor Ardelean crede ca abia acum are timp pentru fapte mari (chiar daca functia este mica sau, oricum, mult mai mica decat cea de vicepresedinte al Senatului Romaniei). Iar aceste fapte ale cuiva imbolnavit de sindromul "badea Cartan", dupa cum singur zice, sunt urmatoarele: Biblioteca Transilvania la Chisinau, unde a donat 40.000 de volume, Biblioteca Maramures la Chisinau, cu 10.000 de volume, Biblioteca din Biserica Alba, Ucraina, cu 4.000 de volume, Biblioteca Sectiei Romane de la Studioul de Radio TV Ujgorod (Ucraina), Biblioteca Mihai Eminescu din cadrul Institutului Cultural Roman de la Budapesta. Iar acum, bibliotecii romanesti in Spania, cu 10.000 de volume, la Coslada, Salamanca, Alicante, Alcala de Henares. Sunt total de acord cu Teodor Ardelean atunci cand scrie: "Eforturile celor implicati intr-un proiect nu trebuie evidentiate foarte exact si de fiecare data deoarece ele se presupun de cate ori ne gandim la o mare fapta buna".
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
