Prima eră nucleară a fost cea în care s-a declanşat lupta pentru descoperirea bombei atomice, o competiţie între relativ puţine ţări care fie erau suficient de sofisticate din punct de vedere tehnologic, fie puteau obţine clandestin informaţiile ştiinţifice despre construirea armei nucleare. După distrugerea oraşelor Hiroshima şi Nagasaki, Statele Unite au ocupat locul de învingător al acestei curse. Dar ceilalţi competitori nu au renunţat. Câţiva ani mai târziu, patru alte ţări reuşiseră să obţină bomba.
Ceea ce numim azi Războiul Rece a fost a doua eră nucleară. În timp ce câteva ţări aveau arme nucleare, iar altele continuau să lucreze pentru a îmbunătăţi tehnologia obţinerii acestora, această epocă a fost o perioadă dominată de doi giganţi: Statele Unite şi Uniunea Sovietică, fiecare adunând zeci de mii de focoase nucleare, conform unei filosofii cunoscute sub acronimul MAD (Mutual Assured Distruction, în engl. distrugere reciprocă asigurată) care ascundea, de fapt, o intimidare nucleară reciprocă.
A treia eră nucleară, cea actuală, a început după dezmembrarea Uniunii Sovietice. În ciuda vidului de putere care a urmat, comunitatea politică nu a reuşit să se folosească de această ocazie pentru a trece la dezarmarea nucleară. Prin urmare, tot mai multe ţări au început să pună la punct dacă nu programe clandestine de înarmare nucleară, cel puţin cicluri pentru producerea combustibilului nuclear, tehnologie care face ca producţia armei nucleare să fie mai rapidă, dacă sistemul lor de securitate o cere.
Pericolul principal în acest moment nu este cursa înarmărilor (scenariile de tip MAD), golirea silozurilor nucleare în atacuri care mătură de pe hartă marile oraşe ale comunismului şi capitalismului, ci pericolul războiului nuclear asimetric: achiziţionarea şi folosirea armamentului nuclear de către grupări extremiste sau de către ţări "infractoare", conduse de dictatori agresivi, dar şi posibilitatea ca o ţară nucleară să folosească arma atomică împotriva unui stat fără arme nucleare.
În mod inerent, situaţia este instabilă, iar modul în care au de-curs lucrurile în ultimii ani nu a făcut decât să accentueze această insta-bilitate. Am fost martorii unei agresiuni într-o regiune unde nu exista o ameninţare iminentă (în Irak), dar şi ai inacţiunii şi tergiversărilor în cazul unei ameninţări reale (în Coreea de Nord) sau ai unui blocaj de lungă durată alimentat de insulte şi gesturi publice în locul unui dialog raţional (în cazul Iranului). În tot acest timp, am descoperit o reţea nucleară subterană şi prosperă, gata oricând să furnizeze programe nucleare doritorilor. Pe de altă parte, faptul că unele ţări continuă să se sprijine pe armamentul nuclear este un permament imbold pentru altele de a-şi clădi propriul arsenal.
Instabilitatea tot mai mare este un semnal că am ajuns în amurgul celei de-a treia ere nucleare. Într-un fel sau altul, suntem în pragul unor schimbări semnificative. Dacă nu facem nimic şi încercăm să conservăm actualul raport de putere dintre ţările nucleare şi cele non-nucleare, e posibil ca schimbarea să ia forma unei adevărate cascade a proliferării sau, mai rău, a unor serii de riposte nucleare. Semnele sunt deja evidente, mai categorice din partea statelor care-şi percep vecinii drept ameninţări nucleare potenţiale sau reale. Nu e lipsit de semnificaţie faptul că numărul ţărilor din Orientul Mijlociu implicate în discuţiile despre programe nucleare sau în achiziţia acestora a crescut peste noapte. Un alt semnal este dat de înalţii oficiali japonezi care ar dori să înceapă discuţiile despre un viitor program nuclear japonez ca răspuns la primul test nord-coreean cu arme nucleare.
Există şi o alternativă. Am putea schimba mersul lucrurilor abordând o perspectivă diferită: o abordare a asimetriei nucleare prin progresul sincer către o dezarmare globală. Un nou tratat referitor la dezarmare între giganţii nucleari mondiali, urmat de un forum în care statele nucleare să-şi asume angajamentul pentru dezarmare - acestea sunt căile care ar putea duce către un viitor mai sigur. Dacă am înţelege lecţiile trecutului recent şi am înfrunta ameninţările din realitatea imediată, am putea evita distrugerea reciprocă şi ne-am putea asigura că zorii celei de-a patra ere nucleare vor fi marcaţi nu doar de destinderea şi dezarmarea atomică, ci şi de o pace durabilă.
Din volumul în curs de apariţie la Editura RAO. Traducere de Sorin Şerb
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
