Previzibil sau prea vizibil? - este intrebarea fundamentala a oricarui artist plastic. Pana unde poate merge motivatia scontata a proiectului si din ce punct incepe sarbatoarea vizibilului, adica desfraul privirii? Sau cat e ratiune si cata sensibilitate in dilematica tema? In care aceste doua concepte functioneaza - mai ales ca valoarea se incarca singura din energiile harului - intr-o variatie copios de libera. Chiar libertina. Fiindca iesirea din previzibilul rational si nutrirea surprizei in sensibil nu inseamna in mod necesar alunecarea in ostentatie. Exista si in situatia aceasta, a prea vizibilului, o suma de intuitii organice, sprijinite firesc de un limbaj inedit si de tehnici subversive, ce distileaza substanta incarcata. Pe care o volatilizeaza, transformand-o in plasme diafane, reflexive. Insa, nota bene, cu un baleiaj al anvergurii cu nimic mai prejos decat acela al eresului integrator initial, ce bantuie fantezia artistului. Altfel spus, in cazuri rare, risipa de vizibil poate deveni o virtute a discretiei elementarului.
Dan Bota* face parte din categoria de artisti care, desi afirma ritos ca in opera lor cele doua atribute - ratiunea si sensibilitatea - functioneaza pe rand, ei totusi nu-si pot explica misterul aglutinarii lor. Abilitatile picturii sale se desprind usor, desi nu vin din nicio scoala (sigur, lectiile din Cezanne sau Matisse sunt invatate pe dinafara!). Cu toate ca artistul instaureaza dictatura propriei sale viziuni, ea nu opreseaza, nu provoaca nicio disonanta a ochiului, nu produce niciun disconfort. Ci, dimpotriva, incita tot timpul. Ironiile subtiri, delicate, pudrate cu un praf de ludic insidios (de pilda, ciclurile "arlechinilor" si "arlechinelor", ca sa nu mai vorbim de Liana, ce ne duce cu gandul la portretul Sylviei von Harden al lui Otto Dix, ori de parabola Corul mut al arlechinilor), alterneaza cu momentele de reverie tusanta, coplesitoare, sugerate in cateva peisaje de o melancolica istovire. Alteori, se armonizeaza perfect cu naturile statice provocatoare, in care inertia si fanarea sunt abolite prin recursul la o cromatica aproape patimasa (Flori rosii, Prune). Un ragaz meditativ merita o lucrare oarecum bizara si derutanta. Dar care s-ar putea sa sustina cu asupra de masura teza initiala ca, in lucrarile lui Dan Bota, ratiunea si sensibilitatea nu sunt paralele, ci se intrepatrund, se sustin una pe cealalta. Tabloul poarta titlul Intoarcere in timp. O compozitie rece, frisonanta, ce aminteste putin de Delights of the Poet al lui De Chirico. O casa inconjurata de copaci. Alaturi, o piscina avand pe margine o trambulina cu trei niveluri. De sus de tot s-a aruncat in apa un barbat. Trupul lui arcuit se indreapta catre bazin. Este surprins la jumatatea distantei dintre platforma si apa. Banal! - veti spune. Si totusi, nu! Pentru ca aici intervine declicul. Cu toate ca perspectiva permite ca in luciul apei sa se oglindeasca intreg peisajul, silueta inotatorului nu apare reflectata. Ea ramane suspendata in aer. In plus, exista aici si un "trompe-l'oeil" parsiv. Ca barbatul nu va cadea niciodata in apa, ci dincolo, pe limba de pamant ce separa casa de piscina. Timp-vazduh-pamant-apa. Clar!
Memoria inseamna la Dan Bota, de fapt, o evaziune. Din prea vizibil.
*) Dan Bota, Ratiune si sensibilitate, pictura, Galeria Veroniki Art
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
