Gratie admirabilei daruiri filiale si tenacitatii Nadiei Marcu-Pandrea, opera, personalitatea si destinul "mandarinului valah", cosemnatar in 1928 al Manifestului Crinului Alb, au oferit una dintre cele mai spectaculoase surprize editoriale prin care interbelicul a fecundat postceausismul.
Sigur, volumele Eseuri din 1971 si Atitudini si controverse, 1981, beneficiind de orientarea de stanga a "cumnatului lui Lucretiu Patrascanu", cum suna eticheta lipita reductionist lui Pandrea, nu l-au lasat chiar de tot in uitare pe sagacele analist din 1933 al "Germaniei hitleriste". "Antifascismul nu inseamna comunism decat in capul prostilor", scrie tarziu, in anii cincizeci, fostul membru al P.C. German. "Am considerat URSS un laborator de experinte sociale si economice interesante. Atat. Nu eram de acord cu programul agrar si cu lipsa de libertati. Nu am aprobat si nu am scris un rand despre dictatura proletariatului. Nu am insultat Biserica ramasa mereu scumpa inimii mele". Dar ceea ce au facut pentru "omul feeric" Petre Pandrea editurile Albatros in 2000 cu Memoriile mandarinului valah si Vremea, cu volumele Reeducarea de la Aiud, 2000, Garda de fier, memorii penitenciare, 2001, Helvetizarea Romaniei, 2001, Crugul mandarinului, 2002, Calugarul alb, 2003 si cel de acum* inseamna pur si simplu o posteritate fericita.
Nadia Marcu-Pandrea are seninatatea (sa-i spun curajul?) de-a pune ca motto acestei revarsari coplesitoare de evocari compensatorii, acide, sentimentale, aruncate inainte si inapoi precum bombardele de pe metereze si bolovanii proiectati balistic impotriva dusmanilor vazuti si nevazuti, un credo riscant, dar atasant tocmai prin orgoliul asumat cu stupefianta inocenta. Credo ce rezuma perfect evolutia atat de sinuoasa a socialistului aristocrat, plebeian elitarist, criminalist estet, sangvin mucalit, intelectual hedonist, avocat utopic, egocentric altruist, desavarsit confin cu Petre Tutea. Mandarinul, zice Pandrea, "este singurul animal uman care se detaseaza de clasa, rasa, interese personale. Are fascinatia gloriei: singura sa recompensa si vanitate, la care renunta ca la floarea de la butoniera".
Turnul de fildes la care se autocondamna fostul haiduc al baroului bucuresteano-taleormanean dupa prima transa, de cinci ani, de puscarie politica (1948-1953) si de la inaltimea caruia isi proiecteaza balistic amintirile este casa cu livada da la Peris, candva falnica, acum, la moartea lui Stalin, intr-o paragina bine... organizata. Acolo, atunci, totul devine oglinda. In turnul cu singuratati ulcerate, asteptari febrile, revelatii tarzii si inutile, cu verdicte vindicative si impulsuri contrarii, acolo prieteniile, iubirile, complicitatile, ispitele, lupta smereniei cu megalomania, a principiilor absolute cu lichelismul relativizant, a idealismului cu ubicuitatea marcantilismului, odata oglindite in apele memoriei, toate capata chipul evocatorului. Navalesc in amintire nevestele "demoniace" de felul "pramatiei" Hertha Schwammen devenita Patrascanu ("cernauteanca incerta, cosmopolita, cu vagi studii la Viena, ibovnica unui batran negustor, sejur pe trotuarul Parisului, drapata in artista, pictorita si intelectuala"), Mita Andronescu ("casatorita intai cu comisarul de politie Cimbru, de la Constanta, care a scos-o dintr-un bordel, i-a facut un copil cu picioare moi si apoi a lasat-o, fiind prea curva") ori Dolores Botta ("l-a ros pe Dan Botta ca pe un ciolan, l-a iubit hulpav, scarbita probabil de primul ei sot, Alexandru Balaci, italienizant, director la ESPLA si cam emasculat"). Apoi Alexandru Sahia ("o mare inima, cu un cerebel de curca, incult ca o ciubota si plin de aleanuri ca o fata de pension"), "gongoricul mizantrop" Geo Bogza, un Zaharia Stancu pe cale de-a scrie "un roman agricol" (pentru care "are nevoie de colectia de proverbe ale romanilor alcatuita de Iuliu A. Zane": "am regasit 6 volume din cele 10 in biblioteca ravasita si furata de la Perisul meu, vreau sa i le cedez, sa cumpar cozonaci si oua rosii pentru copii de Pastele cel mai calic al vietii mele"), un Mihail Sebastian inregimentat de Belu Silber "in solda unor servicii secrete" alaturi de N.D. Cocea, Leon Kalustian, H. Soreanu s.a.(v.337), un Cioran dezlipit de Lacrimi si sfinti ("Emil Cioran crede in ceva: in penis. E un pagan erotoman, un dionisiac si un bahic"), un Sorin Pavel care "s-a inrolat in camasile verzi, a instigat la sinuciderea cu cianura de potasiu a lui Petre Andrei" si pe care "l-a iubit fara restrictii Nicolae Tatu". Dar si Nae Ionescu: "L-am admirat si l-am iubit si am fugit de el. Nu-mi conveneau opiniile, uscaciunea afectiva, rasa, clasa si satanismele lui ieftine. Mie imi plac franchetea, viziera ridicata, fantezia, tandretea".
In sfarsit, pecetea Romaniei coapte la focurile din Izvestia si L'Humanite: "In drumul spre Canaanul socialist, tara a ajuns o paragina. In afara de propaganda si sedinte, nu se lucreaza nimic temeinic. Totul este de mantuiala. Dezmat. Batjocura. Lipsa de tragere de inima. Totul este pe apucate, pe furate, pe chiulangeala. Japca si invarteala". Verdict din 1955 dar parca-i de azi.
Pentru istoricul literar, "Dogma realismului socialist", alocutiunea "pe care n-am avut permisiunea s-o rostesc la tribuna Congresului scriitorilor din 1956" (pp. 351-358), prin febrila pledoarie pentru romantism, e-o adevarata trufanda. Turnul de fildes s-a daramat? Vom face altul. Pe rau in jos...
*) Petre Pandrea, Turnul de ivoriu, memorii, editie de Nadia Marcu-Pandrea, prefata de Stefan Dumitriu, Editura Vremea XXI, 623 pag.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
