Bulevardul cinematografelor este azi trist si gol. Si nu stiu daca este doar o parere sau chiar adevarul gol-golut, dar, cel mai adesea, il vad si murdar. Poate nu m-am obisnuit cu imaginile noi ale unor firme de turism, cu sclipiciul literelor ce-ti spun despre nu stiu ce produse care s-ar afla dincolo de geamuri, poate pentru ca le asociez ambalajele din plastic purtate de colo-colo de picioarele prea grabitilor trecatori. Privim spre a recunoaste. Or, eu, azi, nu mai recunosc nimic din ceea ce era odinioara farmecul acestei zone a orasului.
Drumul de la CCA pana in poarta gradinii Cismigiu era altadata un rasfat de promisiuni cinematografice: Central, Bucuresti, Lumina, Timpuri Noi, Capitol, Flacara etc. Acum, bantuie doar stafiile lor. Imediat dupa razboi, Bucurestiul avea 86 de cinematografe, la caderea lui Ceausescu functionau 48, iar azi, in tot orasul, mai sunt 13. Unele au fost demolate, altele au fost retrocedate, gasindu-si sau negasindu-si o alta destinatie, celelalte cu situatie incerta si-au suspendat activitatea. Domnul director al Sucursalei Bucuresti a Romania Film, Ion Moraru, este lucid, trist, ingrijorat si, cel putin asa mi s-a parut, destul de pesimist in privinta soartei cinematografului. Cineva parca vrea sa-l sugrume.
Cinema-ul nu poate exista fara spectatori. Salile ramase nu pot face fata cheltuielilor cu banii de pe bilete. La 40.000 de lei biletul - si nu cu toate locurile ocupate -, e greu sa crezi ca poti plati macar factura pentru apa, de indata ce ea inseamna 0,4 mc/loc/luna! Si-apoi nici banii, multi sau, mai degraba putini, nu raman la cinematografe. Numeroase, foarte numeroase institutii isi revendica partea lor, care nu este, in unele cazuri, deloc mica - distribuitorii, CNC, ORDA etc. etc.
Nu am la indemana cifre comparative, dar bunul simt ma face sa cred ca un milion de spectatori in Bucuresti intr-un an este tare putin. La o traducere rapida in concret, asta ar insemna ca abia un bucurestean din doi a pasit anul trecut intr-o sala de cinematograf. Iar la nivelul tarii, doar un roman din patru a mers la cinematograf. Daca mai punem in balanta si faptul ca sali pline au facut doar cateva filme ("Titanic", "Matrix", Terminator" sau dintre filmele romanesti "Garcea si oltenii", "Filantropica"), putem afirma ca multe sali au fost, precum America in urma cu cateva zile, in "blackout". Poate filmul nu moare, dar cinematograful in forma lui traditionala in mod cert e pe cale de disparitie.
Pentru mine, cinematograful clasic era cel in care puteai vedea un film in intimitatea unei sali care te ajuta sa te concentrezi numai asupra a ceea ce se proiecta pe ecran, cel care iti crea iluzia, pentru vreo doua ceasuri, ca te-ai mutat in alta lume. Te scotea din forfota, agitatia de pe trotuarul din fata salii si te transpunea in peisajele frumoase ale "Comorii din lacul de argint" sau in gerurile proprii si figurative ale "Siberiadei". Nimic nu-ti tulbura aceasta iluzie. De moda veche fiind, nu agreez "complexele", pentru ca nu voi putea vedea niciodata "Padurea de mesteceni" alaturi de floricele, hamburgeri, ascultand sorbiturile de Coca-Cola si rontaiturile cartofilor prajiti. Cinematograful imi propunea o alta lume pentru a fugi de lumea de afara. In mintea mea, ele nu trebuie sa interfereze: lumea de afara trebuie sa ramana la intrarea in cinematograf. Cum o sa vad "Casablanca" in ritmuri si atitudini de hip-hop?!
"Roata istoriei nu se poate schimba", mi-ar putea raspunde cineva, citandu-l pe Calinescu. Asa o fi, dar in carca acestei implacabilitati istorice s-au pus multe si omul si-a dat seama mai tarziu ca parca nu era chiar atat de implacabil sa se intample aia sau ailalta, ca unii decretasera ca exista o evolutie necrutatoare, care trebuie sa mature ramasitele vechiului pentru ca omenirea sa mearga pe un drum luminos. Vorba lui Preda, ne-am omorat caii pentru ca aparusera tractoarele si-apoi ne-am dat seama ca fara ei viata taranului nu este doar lipsita de farmec, ci si mult mai grea.
Tot ceea ce altadata se lega de un anume farmec al cinema-ului a disparut sau este pe cale de disparitie: cronica de film care te facea sa mergi pana la capatul Bucurestiului pentru a nu rata "Gara pentru doi", revista "Cinema" care, desi avea cel mai mare tiraj dintre publicatiile romanesti, era de negasit la chioscuri si iti trebuia o pila serioasa pentru a te abona la ea.
Cele mai multe (sau chiar toate, parca!) cinematografe de pe Bulevard si-au zavorat intrarile cu lacate care intre timp au ruginit; au asezat in geamuri ziare sau coli devenite gri; adolescentii care forfoteau clandestin la ora primului spectacol nu mai sunt de vazut; figurile pale ale unor amatori de filme de arta nu mai sunt de zarit prin zona. Pentru ca golul, rana din trupul orasului sa fie si mai dureroase, Gambrinusul ofera trecatorului niste ziduri paraginite, murdare, ce ma duc mereu cu gandul la un WC public parasit. Cinematograful moare in locul lui de traditie spre a rasari, copil de otel, beton, fast-food si galagie, prin Mall-uri, dar nu numai din pricini financiare, institutionale; moare si din cauza atractiei noastre spre otel, fast-food, impuscaturi, muschi si indepartare de noi insine.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
