Gabriela Gavril s-a nascut in 1967 la Iasi si este licentiata in filologie la Universitatea din aceeasi localitate. In 1993 a devenit cronicar literar al revistei Timpul, iar in 2002, redactor-sef al respectivei publicatii. Din septembrie 1991, este asistent la Facultatea de Litere a Universitatii din Iasi, iar din 2004 si pana in prezent - lector de limba romana la Universitatea Jagellona din Cracovia. Autoare de studii (limba si literatura romana) publicate in volume si reviste editate de Universitatea Jagellona si coautoare la Dictionarul literaturilor central-europene, editat de aceeasi institutie. A mai publicat volumul Cercul literar de la Sibiu. De la Manifest la Adio Europa, Editura Universitatii "Al.I. Cuza", 2003.
Romanul Fiecare cu Budapesta lui, surprinzator prin modul de abordare a subiectului si prin sinceritatea uneori frapanta a naratorului, este o fresca universitara in care poate fi lesne recunoscuta orice institutie de acest tip din Romania. Povestea grupeaza o serie de personaje caracteristice spatiului universitar, unele de un umor involuntar, altele de-a dreptul dramatice. Scenele care construiesc intregul prezinta amanunte din viata cate unui personaj, iar textele au un moralism bine temperat de umorul, uneori spumos, al situatiilor. O nota aparte o da ironia naratorului, detasarea lui de grotesc, subliniata si prin observatii uneori malitioase, alteori grave. Romanul Fiecare cu Budapesta lui reprezinta debutul editorial al autoarei.
La poarta dau nas in nas cu directorul. Avea dreptate Lilia, arata ca un maimutoi jenat de costum. Dar, daca ne gandim ca intre cimpanzei si oameni e o diferenta cam ca intre caini si lupi si incrucisarile ar fi posibile, nu e chiar de mirare. Maimutele pot recunoaste fetele.
- A murit Parvulescu noaptea trecuta, mi-arunca in loc de buna ziua. De la o banala gripa dusa pe picioare, zicea nevasta-sa ca nici febra n-a avut, n-a crezut nimeni, se pare ca i-a cedat inima. Si-avea doisprezece ani mai putin ca mine!
Etaleaza clasica bucurie a supravietuitorului, sac, ala mai tanar s-a curatat, dar eu inca traiesc, am scapat, asa ca nu e mare scofala sa fii mai tanar.
- Imi pare..., baigui ceva.
- Si mie. A ramas la el ultima corectura de la cercetarea de an, tot el a luat si microfilmele, nu stiu daca a terminat-o, sper sa n-o fi pierdut. Am vazut eu ca e cam pamantiu, ca se misca mai incet, ca se tine de balustrada sa urce pana la etajul I, dar daca stiam ca se duce asa de repede, ii spuneam sa nu ia nimic acasa, sa lase totul la birou. As fi stiut de unde sa le iau... Asa, voi avea multa bataie de cap, trebuie sa merg astazi sa caut. Tot el a luat si fotocopiile dupa materialele din arhive. Vom fi in intarziere, volumul nu va fi predat la timp, cei de la editura asteapta. Acum s-a gasit si el sa moara! Directorul face o grimasa de dispret in fata unei asemenea neseriozitati. Nu pot nici eu sa-l scuz pe decedat in fata sefului lui.
- Ne-a facut figura Parvulescu! Cui sa-i dau sa lucreze? Parvulescu avea si sistemul lui de notare, nu te descurci in insemnarile lui. Nu-l am la indemana decat pe Adrian. Astazi trebuie sa scriu si materialul pentru "Chemarea", mi-au cerut un articol despre el, n-am timp acum, n-am timp, am sa prelucrez unul mai vechi, la cinci am si-o emisiune la radio, sa-l evocam.
- E greu...
- Da, am o zi foarte grea, domnule Stefan... Toate bune, ne vedem miercuri, treci pe la inmormantare, nu? Va fi depus in Aula. La unsprezece vorbesc si eu.
Imi intinde o mana solzoasa.
- A, sa nu uit, joi am o lansare, sunt afise. Te astept, poate vii cu studentii. (...)
***
Cand n-am ce face si nici muste nu-s, sa ma dedau indeletnicirii bine-cunoscute, incerc in minte exercitii de vorbire rapida. I-am invidiat intotdeauna pe agentii de bursa, cum naiba le-alearga in halul asta limba-n gura? Eu nu reusesc, sase sasi in sase saci si capra cu piatra ei cu tot, crapa-i-ar de cap, au fost cosmarurile mele. Acum incerc sa vorbesc repede, in soapta, pentru mine. Mai observ ca, printre gene, figurile celor de la masa devin mai interesante, seamana cu siluetele de la balci, din oglinzile care te lateau-lungeau-umflau. Cum stau insirati unii langa altii, imi imaginez ca le-as schimba capetele intre ei, de la stanga la dreapta, fara a face deosebire de sexe. Nostimada e ca, daca redistribui tartacutele, aproape ca n-ar fi diferente notabile. Nu stiu cum se intampla, dar se ajunge in general la o figura-standard, mustata rara, barba relativ conturata, falci umflate, ceafa dubla.
- ...domnule Stefan, ar trebui sa dati mai multa atentie calitatii actului didactic, imi scutura un glas de roaba neunsa ciocanelul din urechea interna.
Si asta tocmai cand reusisem sa-mi duc pana la capat, fara greseala, o "rupere de limba" englezeasca.
- Jawohl..., confirm importanta constatarii.
Ar trebui sa fie de ajuns pentru azi.
- Nu se poate sa luam totul atat de usor, sa nu-i invatam cu disciplina... Fiecare dintre noi trebuie sa se gandeasca la faptul ca actiunile lui ii influenteaza pe toti, ca totul se rasfrange... Nu se poate sa ne gandim numai la interesele noastre egoiste, daruirea fiecaruia e importanta...
- Ja, jawohl..., confirm si importanta acestor constatari.
- Domnule, mi se pare mie sau iti bati joc de noi? Te rog sa fii serios!
Sunt serios, aproape crispat, am si sprancenele unite intr-o incruntare, n-am fost de cand ma stiu eu asa de serios, mai ca-mi vine sa ma iau de mana si sa ma duc acasa, sa ma mangai pe crestet, sa nu-mi dea lacrimile, "seriosu' de tine...".
- Nu e admisibil sa treaca toti asa de usor! Se obisnuiesc, nu mai citesc nimic... Se poate?
Cum ar reactiona oare daca i-as turna un borcan cu miere-n cap si-as presara fulgi? Uite-asa, daca te-ai duce langa fiinta asta negricioasa, cu umeri ascutiti si bot de stiuca, care gesticuleaza isteric si i-ai aprinde un ghemotoc de carpe in fata? Si totusi are ceva fascinant: n-am mai vazut pe nimeni pana acum care sa dea in acelasi timp din toate membrele, ca girafele alea de lemn si sforicele care, cand apasai sub coada lor, incepeau sa se clatine in toate directiile, sa se culce, le cadea capul si li se indoiau picioarele. Ma bate gandul sa-i spun ca, daca Hitler nu era trantit la examenul la arte plastice si-a doua oara, Oswiecimul ramanea un catun oarecare in Polonia. Si ce daca era bata la istoria artei? Si ce daca nu stia proportiile? Ar mai fi fost un pictor prost pe lumea asta, unul care poate ar fi reusit sa produca intotdeauna o mana mai lunga si alta mai scurta la acelasi personaj, poate stanga ar fi avut la el sapte degete. Si daca i-ar fi pictat pe toti spanchii, cocosati si cu urechi verzi, cu nasul in mijlocul burtii? Chiar, daca ar fi amestecat total aiurea culorile? Cine stie daca n-ar fi creat un stil. Pana la urma, as fi preferat sa cumpar un tablou kitsch semnat Adolf H., cu zorzoane sub semnatura si inflorituri, sau sa ma duc sa vizitez o expozitie de pictura cu vaci cu ugere hahaha de mari si capite de fan rotunjite ca un coc de profesoara, cu frauleine dolofane ce poarta cofite, flori in cosite, ma rog, tot arsenalul imagistic. Dar sunt prea obosit, mi-e greu sa expir aerul, ca sa produca toate sunetele trebuincioase. Si, in plus, nici n-are rost sa le rapesc oamenilor bucuria de-a fi macar o data pe luna sefi, mai mititei, dar tot sefi. Ma scot printr-un memento mori:
- N-ar fi cazul sa strangem niste bani de-o coroana pentru, Dumnezeu sa-l odihneasca langa el, Parvulescu? De-un ajutor? Poate cate cinci sute...
Efectul e cel scontat. Mesteca de-acum, ca niste catelandri, sfoara trecuta prin seu.
***
- ...Stii ca Parvulescu avea o amanta, mult mai tanara? imi strecoara una dintre vagile mele cunostinte.
Ma scutur, mi-am dat scrum pe blugi.
- Immm...
Are tonul acela, ehehehe, ehe, stim noi, pai cum, ehehehe, de parc-ar fi spus Parvulescu avea branhii si dormea cu burta-n jos in fantana arteziana de langa Prefectura, Parvulescu plimba elefanti prin Piata Unirii si-i boteza in spate la Mitropolie turnandu-le galeti cu apa sfintita in cap, dar numai intre 17 si 23, Parvulescu zbura noaptea de pe-acoperisul teatrului sau isi dadea drumul pe burlane, incaltat cu bocanci grei cu tinte, si facea un zgomot de nu puteai pune geana pe geana, arunca pungi cu moare de varza in capul oamenilor, juca pocher cu maria-sa Cuzachi, dat jos de pe soclu, ramas insa cu saua lipita de fund, alerga gol-pusca cu tabloul lui Mao in brate prin palatul Roznovanu, la ora de varf.
- Stii cine e? Daca-ti spun, nici nu-ti vine sa crezi! Iti dai seama?! zbarnaie cu excitarea unui client de cabine cu filmulete deocheate, loc de monede si geamuri improscate.
- Nu-mi spune...
- Da, se stia mai de demult, dar abia acum a izbucnit scandalul, a dat doamna Parvulescu totul pe fata, n-a mai suportat saraca si-a rabufnit, a facut o criza la spital cand a venit si cealalta, a dat-o afara de par, s-au certat in fata doctorilor si-a asistentelor, i-a facut vant pe scari... Pe urma, cica, amanta a revenit, s-a rugat s-o lase sa ia niste scrisori de-ale ei de la Parvulescu, c-au ramas, dar... Saru' mana..., i se frange fraza si susura vinovat catre-o umbra.
- Ce ziceai? incep sa devin interesat, numai sa-l mai tin pe loc.
- Ei, amanta lui Parvulescu e Izabela Sandu, realizatoarea de emisiuni culturale.
N-am vreme sa-mi manifest nici o reactie fata de aceasta veste postuma, dispare de langa mine, urca scarile cate doua, indoit de spate, sa-si ajunga din urma protectoarea, sa-si toarne cenusa-n cap pentru pacatul de a fi vorbit c-un ins atat de declasat. Parca-l si aud: "M-a oprit el, asa face, imi pare rau, nu aveam cum sa-l evit, regret...", "Domnule", o pauza de dispret superior, "n-ai ce vorbi, e un personaj absolut dubios, ai vazut ce-a indraznit sa spuna?".
In Aula, sotia lui Parvulescu e intruchiparea suferintei cu prestanta, in rochie lunga, cu voal negru cu gaurele, peste-o palarie gen anii treizeci, tinuta de vaduva de lux, grande dame. Pe peretele din dreapta, intr-o fresca azurie cu mai multi luceferi si-un Car Mare la scara redusa, o ingereasa cu fata ovala, cu coama bogata, bruna, calare pe-un bour. Priveste spre viitor. Cam o data la doua-trei minute, doamna Parvulescu duce mana dreapta, plina de inele, la inima, arata ca-i este greu sa respire, ridica dantela pana la jumatatea nasului si-si culege o lacrima cu o batista galbuie. Vegheaza mai apoi, cu fruntea pe muchia coparseului din mahon, cu manere argintii. Daca vrea sa lesine, probabil o va face maine, pe la 11.45-12.00, cand se va termina speech-ul directorului, cand va incepe sa receptioneze condoleantele. Va marca finalul. O vor sprijini cei doi doctoranzi de casa ai lui Parvulescu, special postati la un metru in spate pentru acest moment. Un buchet mare de cale, cu pistilele pline de polen. Jerbe cu trandafiri albi si galbeni. "Pentru distinctia sa sufleteasca", "Pentru cel mai bun sot din lume", "Lumea academica a suferit o mare pierdere", se poate citi pe panglici. Un tablou infatisandu-l pe cel disparut dintre noi la masa de lucru, cu un teanc de foi in fata, in postura ganditoare. Nu stiu daca incepuse sa scrie sau astepta inspiratia. Imi place press-papierul greu, imi place si calimara veche, din bronz, cu locul unde altadata ar fi stat penele ascutite si despartitura pentru cenusa ce-ar fi trebuit presarata la sfarsit peste litere. Nu-mi dau seama daca tabloul din spate, de pe peretele biroului, e reproducere sau original. Discipolii, asezati in ordinea inaltimii, cu fruntea in jos. Un grup cvasistatuar destul de interesant.
- Sper sa n-aiba tupeul sa vina aici! Asta ar mai lipsi, ast-ar mai lipsi..., imi suiera una dintre doamnele indoliate cand ajung in dreptul ei.
- Cine? intreb doar din politete.
- Nesimtita aia tanara, steoarfa aia, cine-altcineva? N-ai auzit ce scandal a izbucnit la spital chiar in ziua mortii lui Parvulescu? A venit la patul lui, a gasit-o-n rezerva, auzi, il plangea... Dar cine i-a dat ei dreptul sa-l planga? Cum adica sa-l planga? Cine stie ce voia sa-i mai smulga? Parca noi nu stim ca umbla numai dupa banii lui, voia sa se capatuiasca, dupa colectia de tablouri si casa de la munte? Daca mai avea vreme, il imbrobodea sa divorteze, poate-i mai baga pe gat si vreun bastard. Sa nu indrazneasca, ar fi o mitocanie! Ceva de neconceput! Tu o cunosti?
- Oarecum, din vedere...
- Daca mai stai si o vezi cumva ca se-arata pe-aici, sa-mi dai de stire. Trebuie sa intervenim, draga! Sa nu puna piciorul aici! Cum, sa stea aia alaturi de doamna Parvulescu? Nici acum sa nu aiba, biata femeie, hohoteste discret... biata femeie, liniste? Nu-i ajunge cat i-a mancat sufletul, cat i-a nenorocit zilele? S-o lase-n pace in suferinta ei pramatia aia cu pretentii, draga... Bine ca n-a mai trait sa dea divort, sa se vada acoperita de rusine la batranete. Ma duc sa beau o cafea, parca am asa o ceata pe ochi, imi scade tensiunea, cred ca e o cadere de presiune... Apropo, ai vazut ultimul numar din "Magazine litteraire"?
- Nu, inca nu, n-am avut vreme...
- E acolo un dosar consistent despre Derrida, despre logologie si intruziunea galopanta a subiectivitatii in filozofia de azi, in legatura si cu postmodernismul. E de consultat!
- Fierbe lumea de cand cu tiitoarea lui Parvulescu, cica i-a dat ei niste gravuri si tablouri, le cauta fiu-sau..., il aud si pe Craciunescu din spate. O sa fie distractie, va iesi scandal, madam Parvulescu sustine ca erau mostenire de la familia ei si el n-avea nici un drept asupra lor, ca asta era un coate-goale cand s-a maritat cu el, manca la cantina studenteasca pe bonuri de la altii, ca traia din meditatii si umbla cu flaneaua taraita-n coate, jigarit. Ea e din familie buna, fiica de doctori cu scoala veche, interbelica, fata educata, asta mai talpa tarii, sa-l fi vazut si la nunta cum statea, nu stia saracu' sa poarte costum, n-a adus pe nimeni de la el, ca-i era rusine. Au fost vreo sapte-opt lauri acasa, tata-sau a murit intr-un accident de mina, ma-sa nu-i putea tine din pensia de urmas, mai lucra cu ziua pe unde se putea, aduna vara spice de pe urma combinei, le ducea cu spatele si pisa boabele-n piua sa faca pasat, sa le umple burta. De mititei mergeau la harbuzarii sau mai veneau la oras sa pazeasca in piata. Numai cata mamaliga trebuia sa le faca la astia... Si pe urma voia sa ne ia ochii cu accentul lui, cu tot felul de citate nemtesti, hahaha... Ma-sa era aproape analfabeta, ca toate neamurile lui, n-a ajuns sa calce in casa Parvulestilor. A fost si-o conditie la insuratoare, sa nu aduca vreo unul de-ai lui, sa nu mearga sa-i vada. Le mai trimitea el bani pe ascuns cateodata. Mai stii, poate l-au ales intentionat, mai bolovan, sa-si improspateze sangele. Numai ca n-au avut copii. Ce mai era la el spoiala de cultura de la nevasta-i venea. Tot ea l-a impins de la spate, prin relatiile familiei ei, pai cum crezi c-a ajuns el sa prinda post in Anglia, sa-si scrie cartile? Era tenace, nimic de zis, dar nu cine stie ce ganditor cum vad ca s-au gasit unii sa-l scoata acum. E si al naibii de plictisitor cu toate trimiterile si fisele lui, cu aerele lui de savant! Sa nu uit, te-am trecut pe lista, n-am avut pe cine, trebuie sa pleci la inspectie la Dorohoi. Dar sa vezi ce scandal o sa fie cu tiitoarea! Ca si aia e infipta, cica s-a apucat tot ea sa tipe la madam Parvulescu... ca n-are pic de decenta, hahaha...
Imi dau seama ca e un adevarat comando in jurul mortului, cu santinele si avantposturi, c-un sistem complex de semnalizare.
- "Traiti!" mi-arunca Grigore. S-a dus si domn' Parvulescu, saracu'...
- S-a...
- Da', clipeste cu inteles si mustacind, s-a tinut tare pana la sfarsit...
- A, si tu esti la curent cu toata tarasenia...
- Da, m-a rugat doamna, vaduva cu acte, sa sun pe mobil imediat, dac-o vad pe realizatoarea aia. Sa n-o las sa urce scarile sau care cumva sa intre-n aula, langa domnu' raposat.
- Ohoho, dar vad ca-i organizare in toata regula!
Isi scoate o tigara si iese sa ma conduca.
- Dac-asa vrea... Cine-s eu sa le zic ce sa faca? Or sti ei mai bine, ca au carte.
Isi scoate sapca.
- Greu..., rasufla in timp ce rupe filtrul de la tigara, nu e obisnuit cu astea. A, ati auzit de luminile acelea care joaca de la o vreme-ncoace in grau in Baragan?
- S-a mai facut graul? Eu n-am vazut decat o mlastina pana-n Balta Brailei... si gloduri.
- Au fost filmate si date la televizor, nu mai stiu daca la ProTV sau la ala, fotbalistul, care si-a facut si firma de strans gunoaiele si televiziune in Bucuresti. Mi-a aratat nevasta-mea dimineata, scrie si-n Ziarul de azi. Au aparut si ieri, era cerul rosiatic, tulbure, s-a dus lumea la fata locului, au cazut satenii in genunchi, ca de alta minune.
- Hai, Grigore, n-ai vazut ce furtuni au fost, au zburat acoperisurile cat colo, s-a pravalit chirpiciul, au fost si niste vartejuri, au involburat pana si leaturile din garduri si nutretul din suri, au zis reporterii ca-s tornade, dar de... Poate a trasnit pe undeva, ce mare lucru?
- Ei, domn' profesor, asa-i, anul asta nici graul nu s-a facut, numai de-o schioapa, fara spic, numai pai, stau oamenii suflecati prin balti si-l secera, ca-n timpul razboiului. Vai de capul lor...
- Vai de fundul nostru...
- Dar alea, sa stiti de la mine, nu erau fulgere obisnuite, din astea am vazut destule la viata mea, nu, nu, acolo e altceva, altfel arata cand vine vijelia, cine poate sa inteleaga ce semn mai e... S-au strans amarastenii, a venit si popa-n patrafir, cu cadelnita, ii jale de sufletul lor, le-a luat apa si biserica. Si numai locul acela, ca e mai pe-un damb, n-a fost acoperit de apa si-acolo se vedeau luminile, parca rasareau din pamant. Oare ce-or fi insemnand?
- De unde vrei sa stiu? Nici n-am vazut. Si ce se zice, de pe alta planeta?
- Asta-i, vin semnele, nu cred ca e primul acolo, la parlitii aia, au mai fost, or sa mai fie, ne-neaca Cel de Sus, ne scutura, dar noi parca n-avem ochi... Extraterestri? Asta-i o prostie!
- Chiar e, Grigore...
- Zic oamenii c-au navalit si soarecii de camp, popandaii si guzganii si bizamii, se-aduna-n cete in mijlocului drumului, dar sunt mai altfel, unii albi, altii maronii, altii cu blana mai mare si cozi mai scurte, stau asa, poti sa-i claxonezi, bagi farurile pe ei, nu misca, is multi, asteapta sa fie storcositi sub roti.
- De la apa, Grigore, le-a intrat in galerii si i-a scos...
- Da, de la apa o fi, dar nu misca, se strang unii in altii, chitanii de mai multe neamuri, la un loc, nu misca...
- Rasufla cu naduf.
- Ia uitati-va aici..., mi-arata un colt de zid.
Ma uit, e negru-cenusiu, cam cat un stat de om.
- Abia a fost renovat. Ati mai vazut sa urce mucegaiul in halul asta intr-o noapte? Ieri nu era. Sa va sun si pe dumneavoastra dac-apare dama? Am numarul.
Fragmente din romanul Fiecare cu Budapesta lui de Gabriela Gavril, in curs de aparitie la Editura Polirom, colectia Ego. Proza.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
