când domnul Turban muri nimeni nu-l crezu dinprima şi, dacă nu reuşeşti din prima, a doua oară e al naibii degreu să mai convingi pe cineva. I-am zis-o şi eu, fostul lui copilde mingi din armată:
dom caporal, dacă n-o luaţi inserios, mai bine lăsaţi-o baltă...
bâşti, mă, mucea!
ştiam că e incăpăţânat şi n-osă-mi zică nimic: cum o s-o facă unde şi mai ales cu ce. 12 anil-am pândit dar, la urmă, m-au năpădit şi pe mine problemele: onevastă blondă, doi copii negri şi Pichi, lupoaica aia de fată pejos in fiecare an in faţa cârciumei lui Jean, ăl de'n tinereţefusese dj la city fm, de-a rămas şi acuma cu vocea aia şmecherească- de zici că toată lumea infulecă parmezan şi bea grasă decotnari.
când va muri domnul Turban imiziceam că voi fi acasă in camera din fund scoţând hălci de textedin hegel din melville din strindberg. El mă va anunţa şi atuncivoi ţâşni pe prispă trăgându-mi rolele din fugă incheind clapeleinfigându-mi căştile adânc in urechi rulând apoi cu mişcăriprelungi in reluare către marea poartă unde Viziru se hârjonea cuPichi. Voi căuta un post cu muzică ritmată, chiar proastă pealocuri, şi-mi voi potrivi venele de pe gambe. Dl. Turban nu se vainălţa până când nu voi da ocol in cinstea sa morenei adelina cusâni ovali proaspăt ovali. Adelina e visată de toţi prietenii meineinsuraţi şi neinsurabili. O văd mereu la marginea parcului pitităsub monedele răsfirate din pomii terfeliţi de toamnă. Câhh, aiureafrază!
cine eşti tu adelina? suntseptembrie ioane. ce frumoasă eşti! nu vrei să dansezi cu mine injurul focului? dl Turban mi-a zis să nu dansez cu bărbaţi cu cioc.dar dacă dansezi iţi voi lăsa ţie ciocul, adelina. ei, cezici?
fanfara va răsuna din chioşcvalsuri rumbe palazuri. Copiii se vor răsuci scălâmbăi pe lângămilitarii chipeşi inşurubaţi la gura trombonului. uite cum se vorbălăngăni pensionarii din cartier! Rolerii vor zbura ondulat pelângă chioşc cu o cască scoasă din ureche. trosc! un beţişor intrerole şi ioan va ridica braţele in sus descumpănit, se va răsuciinspre vârfuri, se va frânge din mijloc, se va prăbuşi intre bănci.Zi, adelina, dansezi? Iţi voi lăsa ţie ciocul, adelina, ei, cezici?
Trei ani au trecut până s-oconving pe adelina să danseze. Doar omul-meu-oaie mă tot imboldea:dansează, dans, dans. Ritualul de imperechere dansantă a fostintrerupt de trei ori, o dată pe an. Prima oară când am mers lahramul mănăstirii Bodrog, a mai veche din ţară, şi capota de lavechiul Audi 80 mi-a sărit pe parbriz. Era să intru intr-o turmă deoi şi in ciobanul visând in bâtă. Plecasem să cer ajutor călugărescla cucerirea adelinei. La Bodrog era fierbere mare şi inăuntrulzidurilor de cetăţuie se găseau ca la vreo 200 de oameni tolăniţipe pături, crăciţi, jucând cărţi pârţâind sau dormind inconjuraţide felii de lubeniţă roase. N-am pus la socoteală puradeii şibulibaşele burtoase cu mâinile in buzunare până la ciot, ăăă cot,ca nişte parlamentari. Discutau bişniţă. Zece preoţi slujeau laaltarul de vară din curte, zece călugări spovedeau lumea pe lacolţuri, zece diaconi impărtăşeau in cele două biserici. Inbiserica nouă, adâncă şi lambrisată cărămiziu, un preot tânăr cuochelari sorbonarzi pilduia frumos; in naos şi pronaos ţărănciledormeau una peste alta cu durligele şi bulanele bucălate la vedere.In biserica veche spovedea un popă bătrân. Femeia abia şoptise:părinţele, am două avorturi, of! of! că ceata de credincioşi se şiimbulzi mai aproape: auzi! auzi! Mai in spate, oameni buni, mai inspate! se burzului părintele. Corul catedralei, venit cu mic cumare, răsuna dumnezeieşte in curte...
Văzând că nu-i chip să prind locla spălarea sufletului, m-am aşezat la coadă la piatra-cu-inimă dela intrarea mănăstirii. Un pietroi alb-cenuşiu, un pic transpirat.Dacă iţi lipeşti urechea de el auzi cum ii bate inima tica-tac! Cala masa de marmură de lângă Golgota, unde ajunge să-ţi propteştiurechelniţa şi inţelegi că soldaţii bat piroanele in picioarelecrucificaţilor de acu 2.000 de ani. Oricum, n-ai timp să tedumireşti prea bine - enoriaşii te imping de la spate: hai, frăţie,doar nu eşti surd! nu vezi câţi suntem la coadă? Aşa că repede m-amlăsat in genunchi, urechea strâns lipită de inima pietrei: tic-tac,f-f-ugi d-de Adelina, tac-tic! Ah, câtă superstiţie! Cum să pleciauzul la asemenea răutăţi şi pizme? Pieptiş am tăiat mulţimea detrupuri sforăind cu pârţuri chiar in faţa altarului de vară undeslujeau zece mitropoliţi. Se făcuse beznă. Indreptându-mă sprecâmpul pe care erau incolonate sute de maşini, am văzut lumealipind lumânări pe cele trei statui ale Sfintei Fecioare cu Prunculin braţe. Cu atâtea lumânărele pe ele păreau trei fecioare-cometăorbecăind in noapte. De-a lungul drumului se scurgeau sătencele cubroboade pe cap: ce sunteţi aşa nesimţite? părinţeii abia auterminat de curăţat statuile. o lună s-au chinuit să dea funingineajos!
Al doilea semnal cu dublădeschidere, pentru că intotdeauna in orice văd o inchidere şi odeschidere, un inceput şi un sfârşit, a fost accidentul+cafteala.Buşirea maşinii m-a dus cu gândul la ceva grav in legătură cusoarta dlui Turban, in timp ce ciomăgeala mi-a adus-o pe capinstantaneu pe Adelina. Mă intorceam de la vărul meu Zoli.Serbaserăm onomastica fetiţei lui. Fiind căpitan la penitenciar,tatăl ii adusese Sănduţei daruri potrivite pentru un bebe de douăluni, fabricate chiar de puşcăriaşi: un cuţit şlefuit dintr-unciolan de dulău, un belciug din aluminiu bun pentru pierceing nazalşi o ciocănitoare impăiată, vopsită roz. Eu venisem cu un coiotmaroniu din pluş. I se putea deşuruba nasul. Dacă-l strângeai delaba stângă, cânta din burtă "Iubire sălbatică", de Pepe.Conducând inspre ei uriaşul Audi 80 am trecut pe la mama lui Zoli,s-o iau şi pe vară-mea, Nina. Se făcuse intuneric şi cârmeamvaporul roşcat cu greutate de-a lungul străduţelor flancate declădiri austro-ungare cu salcâmi in faţă. Farurile scoteau dinnoapte cancerul cărămizilor şi mirosul verde de mucegai. Apoi mi-aieşit in faţă blocul lui Zoli. L-am văzut fumând la fereastră. Amoprit motorul şi m-am dat jos să-l salut.
stinge, băi, farurile, că ţi seduce naibii bateria!
Altminteri o petrecere destul deplicticoasă: am văzut mobila, noul colţar, televizorul, cameracopiilor, copiii. Deja terminasem primul pachet de Kent. Când s-atrecut la poze m-am luat de whisky. Aici noi doi in luna de miereprin Croaţia; aici Bănel la un an şi trei luni in braţe labunică-sa, acolo Sănduţa dând de mâncare la porci in Gai. Pac! auinchis albumul. Buun! Mai discut o vreme despre casa de vacanţă pecare şi-o construiesc la Trei insule, despre gradul de maiorpe care o să-l primească peste un an (da' vezi să nu afle nimeni),despre Peugeot-ul pe care o să şi-l aducă din Franţa peste doi ani.Gata, am scăpat! Ies in noapte şi se face două. O iau cu mine şi pevară-mea. Urc in maşină, le fac cu mâna.
porneşte, bă, motorul inainte săaprinzi farurile! rămâi fără baterie!
Bag vaporul in marşarier, ilrăsucesc de-a curmezişul drumului. Scap ambreiajul şi motorul seopreşte. Asta e! Caut nişte muzică la radio: Metallica.Ninei nu-i place - prea aspră. Răsucesc butonul şi măcelărescposturi de ştiri. Apoi Alicia Keys. E bine? Perfect! Pe mine insămă adoarme. Şi brusc un tun cu lumină ne trage in ceafă. Claxoneazăo Mazda veche, neagră, apărută de nu ştiu unde. Bine, bine, airăbdare, ce dreacu'! repornesc vaporul care ţâşneşte in salturimici. Ho, ho!
Plutim legănaţi de stradaacoperită cu pietre cubice lucioase. Pe alocuri sunt gropi mari dincauza pământului de dedesubt, ghemuit spre adâncuri. Vaporulvişiniu taie gropile cu balans mare. Aerul călâi ne izbeşte dinlateral şi tangajul dă să ne răstoarne. Nu vorbim. Fumăm şi scuipămfumul pe ferestrele deschise. In caz că ne răsturnăm, putem ţâşnimai repede afară. Drumul deşălat face ca jeturile de lumină alefarurilor să improaşte aiurea ziduri, coroane de copaci, păsări denoapte, un cer, nişte stele. Ţin strâmb de volan şi cârmesc pelinia de tramvai de pe mijlocul străzii. E singura soluţie ca săscap de valurile de piatră. Ajungem in sfârşit la bisericasârbească. Inainte se cască groapa care duce spre zona Boul Roşu.Ca să o traversezi, iţi trebuie un vapor de teren, 4x4. Cu un gestbrusc o cotesc la stânga, pe lângă Facultatea de Teologie, pe lângăpiaţă. Acum rulăm pe asfalt, dar răul de mare ne face să ne crispămde greaţă; până şi Alicia Keys lălăie moale, gata să vomite dinmoment in moment. Mai fac o dată la stânga şi frânez in faţa caseiunde stă Nina. Imi urează noapte bună, să am grijă cum conduc.Traversează şi intră pe poarta din fier forjat de lângă magazinulde lumânări.
Invârt butonul, obţin un DireStraits. Semnalizez şi demarez. Strada pustie. Până in intersecţiemai sunt 200 de metri. Mai aprind un Kent şi fumul ţigării iachipul Adelinei. Stă aşezată turceşte pe un covoraş roşu, pufos. Măpriveşte fix, şopteşte: parfumatule, m-ai uitat de tot? Işi ducemâna la ceafă şi, cu un gest jucăuş, işi desface turbanul inalt caun coc. Turbanul i se răsfiră peste umeri. Scutură din cap şiturbanul şaten i se răspândeşte pe chip. De sub firele drepte iivăd dinţii albi, transparenţi.
Din volumul in pregǎtire"Instrucţiuni de folosire a pǎrului alb"
Va urma
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
