Şoseaua şerpuieşte neobosită printre munţi, parcă dornică să maiascundă ceva după vreo curbă iar apoi, la fel de dornică sădezvăluie repede ce e dincolo de ea. Ici-colo, petele de zăpadăanunţă o lună martie ce are încă potenţial hibernal. Bărbatul de lavolan este din ce în ce mai obosit, de-abia îşi mai ţine ochiideschişi. Cască şi priveşte scurt spre scaunul de lângă el. Cautăceva care să-l mai ţină treaz încă cel mult o oră, până la conaculdin munţi unde este aşteptat. Vocea GPS-ului îi anunţă apropiataieşire pe un drum secundar. Ia o gură de apă din sticla de plastic,semnalizează şi coteşte la dreapta. Nu mai este mult până seîntunecă. Îşi aprinde o ţigară. Îşi duce o mână prin părul ciufulitşi îşi masează tâmplele. Ştie că trage de el destul de mult ca săreziste, însă e încă tânăr şi a mai făcut-o, are încredere în el.Se uită iar la harta de pe scaunul din dreapta cu o privire cevamai lungă decât ar trebui şi îşi ridică ochii spre drum chiar latimp pentru a corecta traiectoria maşinii, care nu mai avea mult şiieşea de pe carosabil în pădurea prin care trece acum. Mai trage unfum din ţigară şi porneşte radioul. Ascultă câteva clipe ştirile înlimba română, însă nu înţelege nimic. Trece pe un post cu muzicăpreclasică. Îi place, însă ochii i se închid într-o clipire mailungă, deci muzica asta plăcută poate să-l adoarmă, şi schimbă iarprogramul. Vorbesc doi bărbaţi şi o femeie, tot în română.
- Vorbe, vorbe... Nu vă mai săturaţi de atâta trăncăneală.
Opreşte nervos radioul. Conduce concentrat. Ochii i se fac din ceîn ce mai mici. Face eforturi să şi-i poată ţine deschişi. Semasează iar la tâmple, insistent şi apăsat, şi pe faţă, coborândspre maxilare şi spre gât. Îşi îndreaptă spatele şi se apropie devolan. Ajustează scaunul, aducându-i spătarul mai mult spreverticală. Întredeschide geamul şi respiră lacom aerul rece.Închide geamul, zgribulindu-se puţin. Conduce tot prin pădure. Cutoate că soarele încă nu a asfinţit, lumina slabă amplificăfarurile maşinilor care vin din sens invers, deranjându-l. I seînchid ochii câteva clipe. Aude zgomotul unui accident. Michael areo tresărire scurtă şi se dezmeticeşte brusc. Îsi corectează speriattraiectoria maşinii, care înaintează pe celălalt sens, încetineşteşi opreşte într-un refugiu la marginea drumului. Răsuflă greu,puţin speriat, dar şi uşurat că a scăpat cu bine. Îşi reazemă capulde tetieră şi închide ochii, dar nu trebuie să adoarmă, îşi spune,mai e foarte puţin şi trebuie să ajungă la destinaţie, neapărat, nupoate rămâne noaptea pe drumuri, mai ales în această ţarănecunoscută. Stă câteva clipe cu ochii închişi, apoi se uită laceas. Scrutează cu atenţie şoseaua şi pădurea de afară şi coboară.Frigul este tăios. Sare de câteva ori pe loc şi mai face şi altecâteva mişcări de încălzire. Ia zăpadă de la marginea drumuluişi-şi dă pe faţă şi pe gât. Simte cum răceala ei îl reînvigorează.Mica lui victorie asupra oboselii îl face să se simtă bine. Respirăcu nesaţ şi, înainte să se suie în maşină pentru ultima parte adrumului, priveşte în jur, însă acum cu alţi ochi, cu altăcapacitate de percepţie. Şi într-o parte şi într-alta şoseaua estepustie. Liniştea asta de acum îi place. Aude deodată câteva suneteneinteligibile şi tresare. Aduc vag cu o bolboroseală umană. Devineatent. Priveşte încă o dată în depărtare, în stânga şi apoi îndreapta, şi vede că şoseaua este tot pustie şi tăcută. Face câţivapaşi spre marginea pădurii, de unde par să vină zgomotele care seaud cu întreruperi. Rămâne câteva clipe încremenit, ascultândîncordat. Sunetele par acum, totuşi destul de vag, hohote de râs.Hohote? Cui îi arde de râs pe gerul ăsta?
Michael înaintează încet în pădure, temător şi precaut. Trece deprimul rând de copaci mai rari. Zgomotele îl atrag parcă într-oanumită direcţie, dar după câţiva paşi i se pare că vin din altăparte. Se opreşte iar şi ascultă. Zgomotele nu se mai aud. Porneşteînapoi spre maşină dar, după ce face doar câţiva paşi, se opreştecând sunetele se aud iarăşi. Porneşte în direcţia lor. Treceprintre copacii desfrunziţi, dar acum destul de deşi. Sunetele seaud mai clar - bombăneli şi hohote de râs - şi după încă câţivapaşi ezitanţi vede un bărbat masiv, dar nu gras, cu pletegrizonate, care face pipi pe un copac şi râde în hohote. Michael seuită în jur. Bărbatul râde de unul singur, pentru că nu este nimenipe lânga el, molipsindu-se treptat de propriile hohote şi râzânddin ce în ce mai tare, dar şi clătinându-se din când în când,pentru că pare şi destul de ameţit. În jurul gâtului are laţul uneifrânghii care-i atârnă până la pământ. Termina să facă pipi, seîncheie la şliţ râzând în continuare, îşi scoate o sticlă mică dinbuzunar şi ia o duşcă zdravănă. Michael este nehotărât. Să-şi facăsimţită prezenţa sau nu? Poate fi o pierdere de timp inutilă. Seretrage încet, fără zgomot, şi mai priveşte o dată spre tipulciudat. Acesta tocmai se aşază pe o buturugă. Râde mai puţin, darun hohot destul de puternic îl face pe Michael să tresară. Ciudatulîşi scoate laţul de pe gât şi îi caută celălalt capăt. Trage iar oduşcă din sticla pe jumătate golită. Michael rămâne pe locprivindu-l curios. Îl vede înecându-se cu băutură şi scuipând-o,apoi tuşind şi izbucnind într-un alt hohot de râs. Îşi aprinde oţigară, jucându-se cu frânghia şi privind uneori în sus, sprecoroanele copacilor. Michael îi urmăreşte privirea. Tipul seridică, uitându-se atent la o creangă solidă, aflată la vreun metruşi ceva deasupra lui, şi aruncă capătul funiei cu laţ pestecreangă, ţinând în mână celălalt capăt. Michael devine îngrijorat.Laţul trece peste creangă şi cade înapoi, ajungându-i la nivelulcapului. Ciudatul îl apucă. Michael se apropie precaut.
- Scuzaţi-mă.
Ciudatul, sau mai degrabă sinucigaşul, cum este tentat să-i spunăacum Michael, se întoarce şi îl priveşte absent, nici mirat şi nicideranjat. Din contră, are o privire de om bonom şi cumsecade.Michael face un pas spre străin şi îi vorbeşte tare şi răspicat,poate măcar aşa să priceapă ceva.
- Eram pe şosea. Am auzit zgomote... din pădure.
Bărbatul îl ascultă atent. Fără să se uite în sus, trage de funie,care se descolăceşte de pe creangă şi îi cade pe mână. Michael,neştiind dacă este înţeles sau nu, se opreşte nedumerit. Bărbatulîi face un semn, mărindu-şi ochii şi dând din cap, zâmbindu-ibinevoitor, să continue.
- Mă înţelegeţi? Şi aşa am ajuns aici. Ăăă... Vă pot ajuta cuceva?
Bărbatul trage un fum din ţigară. Îşi scoate apoi cu mişcăricumpătate sticla din buzunar şi mai ia o duşcă. I-o întinde apoilui Michael, cu o privire întrebătoare.
- Nu, mulţumesc.
Sinucigaşul se apropie de Michael, zâmbind amabil şicuceritor.
- Dar asta este chiar o întâlnire memorabilă... Un american, nu-iaşa?... Michael, foarte surprins de engleza corectă şi fluentă atipului, dă din cap, încuviinţând... Întâlneşte un englez într-opădure din Transilvania. Ha, ha...
Figura englezului este jovială şi plăcută. Michael zâmbeşte şiel.
- Extra-extraordinar, bâguie Michael.
Bărbatul porneşte spre şosea.
- Să mergem, mai e puţin şi se întunecă.
Se opreşte când ajunge în dreptul lui Michael, care îl priveştenedumerit.
- Sper că mă vei ajuta. Mi-au furat maşina cu tot ce aveam în ea.Nu-i nostim?
- Ei da, chiar aşa? Când?
Individul porneşte spre şosea, fără să-i răspundă imediat. Michaelîl urmează privind în jur îngrijorat.
- Ceva mai înainte. Se opreşte şi-l priveşte pe Michael schiţând unzâmbet. Adineauri. Îţi vine să crezi? Mi-au furat totul.
- Groaznic. Şi te-au lăsat aici, în pustieta...
- Da, m-au lăsat. Nici nu le-a păsat. Brrr, şi în frigul ăstatransilvănean. Dar să-ţi zic eu care-i partea bună! Michael îlpriveşte întrebător. M-au lăsat în viaţă. Dar ei nu ştiau ce ştimnoi. Trage adânc aer în piept, privindu-l pe Michael, care este încontinuare nedumerit, şi declamă: "All the world's a stage and allthe men and women merely players. They have their exits and theirentrances, and one man in his time plays many parts, his acts beingseven ages." Aşa că, înseamnă... Dacă eu sunt la vârsta a...cincea... Hmm, mai am doar două... Da' hai mai bine să ne cărăbănimdracului de-aici.
- Eşti actor?
- Nu, în niciun caz. Cum aş putea să fiu aşa ceva? Îl priveşte peMichael moralizator şi chiar puţin indignat. Hmm? Arăt eu a actor?Dar uneori câte-un citat din Shakespeare defineşte foarte clarmodul ciudat în care mă aflu. Îl ştii?
Michael îl urmează spre şosea.
- Sigur, este celebrul monolog din "As You Like It", pe care-lspu...
- O, Doamne, nu de citat vorbesc. Sigur că-l ştie toată lumea.Te-am întrebat dacă ţi-e familiar acel mod ciudat de carevorbeam.
Se opresc lângă maşină. Michael îl priveşte derutat. Englezul areun zâmbet inteligent, chiar puţin superior, invitându-l cu oprivire aproape imperativă să-i răspundă. Destul de dominatorindividul, se gândeşte Michael.
- Nu mi s-a furat niciodată maşina.
- Dă-o dracului de maşină! Nu despre ea vorbeam. Dar nu maicontează. Hai să mergem!
Michael nu pare foarte convins că face ceea ce ar trebui săfacă.
Englezul îl priveşte cu o undă de reproş.
- Haide, doar n-ai de gând să mă laşi aici.
- O, sigur că nu. Urcă.
Michael se opreşte şi-l priveşte lung.
- Ce mai e?
- Ce faci cu funia aia? Îţi mai trebuie?
- A, cu asta? Nimic. Am găsit-o pe-aici. O s-o păstrez caamintire.
Englezul îşi bagă funia în buzunar. Se urcă amândoi în maşină.Michael demarează. Maşina cu cei doi se îndepărtează. Pe şosea nu amai rămas nimeni, însă dacă ar mai fi fost cineva în acest locpustiu şi dacă ar fi fost destul de curios şi de îndrăzneţ săpornească înspre locul unde Michael l-a întâlnit mai devreme peenglez, atras de aceleaşi sunete care se aud acum din nou, l-ar fidescoperit pe Touchstone, cum vom afla curând că se numeşteindividul, legat cu o funie de picioare, atârnând cu capul în josşi râzând misterios.
Va urma
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
