- Dar ştii care a fost atunci, şi vorbim de mijlocul secolului15, lucrul cel mai şocant?
- Nu.
- Se presupunea atunci că un mort apare destul de repede dupădeces.
Îi priveşte pe toţi pentru a vedea dacă este ascultat.
- Însă cazul acesta este surprinzător prin faptul că apariţiastrigoiului s-a întâmplat la mai bine de patruzeci de ani de lamoartea personajului.
- Faţă de marea majoritate a celorlalte apariţii, nu-i aşa?, careaveau loc la timp.
- Cum asta, dragă, cum adică la timp?, îşi întreabă bătrânicamioapă soţul.
- Adică la puţină vreme după moarte, când memoria lui este încăproaspătă la cei care l-au cunoscut. Tocmai ăsta e clou-ul, cafantomele să-şi întâlnească cunoscuţii, he, he. Să-i bântuie.
Charles ia o duşcă din pahar şi îl invită pe Jimmy săcontinue.
- Documentul are o formă deopotrivă narativă şi didactică. Iarautorul se implică total. Ca vizionar, apoi ca exorcist şi în celedin urmă şi ca un fel de reporter avant la lettre, ca să zic aşa.El îşi notează tot ce-i spune un martor.
- O, acum înţeleg. Şi în scenariul lui Michael apariţia fantomeisale survine la fel, după foarte mult timp. O-ho, chiar după câtevasute de ani.
Sara încheie privindu-l întrebătoare pe Michael, care încuviinţeazădin cap.
- Mie îmi este mai familiar tratatul lui Jakob de Juterborg. Şicontinuă apoi cu vocea mai îngroşată, privindu-şi insistent soţia.El spune că prezenţa invizibilă a sufletelor se manifestă prinfarfurii şi vase care sunt aruncate şi care se sparg, prin mobilarăsturnată, prin lovituri, prin râsete, he, he...
Michael însă mai aude acum şi un alt hohot de râs, care seamănă cual lui Touchstone, şi priveşte înfricoşat într-o parte a camerei,unde descoperă un tablou în ulei ce-l înfăţişează pe Touchstone,aproape în mărime naturală, cu o figură severă şi îmbrăcat într-uncostum de început de secol 20. Şocat, vrea să vorbească, însă nu-lpoate întrerupe pe Charlie, care povesteşte în continuare cuaplomb. Când dracu' a mai apărut şi tabloul ăsta acolo?
- ...plânsete, chiar aplauze şi aruncări cu pietre. Prin aceastăscriere, strigoii sunt integraţi perfect în sistemul religiosoficial.
Michael deschide gura să vorbească. Priveşte iar spre tablou, însădescoperă că Touchstone nu mai are aceeaşi mină sobră, din contră,chiar schiţează un zâmbet. Îl priveşte siderat câteva clipe. ApoiTouchstone, care este îmbrăcat acum la fel ca imaginea sa dinpictură, porneşte spre el, tabloul rămânând nemişcat în spate, peperete. Touchstone îi face un semn să tacă, cu degetul arătator lagură şi cu o mină conspirativă. Michael se lasă pe spate, alb şiîngrozit. Îi priveşte rapid pe ceilalţi şi constată că aceştia nu-lvăd pe Touchstone. Bătrânica este chiar prinsă de povestireasoţului ei, pe care-l priveşte nedumerită.
- Asta ce mai înseamnă?
- Păi, credincioşii ar fi trebuit fără întârziere să-şi facăpenitenţă şi să ajute sufletul celor morţi. Nu-i aşa, Jimmy?
- Da, da, chiar aşa.
Touchstone ajunge lângă Michael, care-l priveşte şocat.
- Nu mă da de gol - şi nici pe tine. Ei nu mă pot vedea. Şi niciauzi.
- Dar nu...?
Jimmy se întoarce spre Michael şi îi vorbeşte convingător, crezândcă acesta l-a contrazis.
- Ba da, Michael, te asigur că aşa se consemna în epocă.
- Bine, da... Voiam să... Hmm...
Jimmy nu-l mai bagă în seamă.
- Se aprindeau lumânări şi se făcea semnul crucii până la paroxism.Oamenii erau îngroziţi. Ba chiar se aducea aghiasmă şi se agitacădelniţa de zor. Brrr! Ce spaime teribile!
Touchstone apare în spatele lui Michael şi îi vorbeşte laureche.
- Du-te la toaletă. Putem să discutăm acolo netulburaţi.
- Da, e bine aşa!
Ceilalţi îl privesc pe Michael miraţi.
- Michael, ăştia te aud când îmi vorbeşti, ce dracu', vrei săstrici totul?
- Nu. Apoi continuă spre ceilalţi, care-l privesc miraţi. A, ba da,am vrut să confirm ce spunea Jimmy, bineînţeles că aşa era. Vă rogsă mă scuzaţi.
Michael se ridică şi porneşte spre scară.
- Michael!
Michael se opreşte.
- Este şi aici, jos, o toaletă. Uite acolo.
Michael îi mulţumeşte printr-un gest din cap şi porneşte îndirecţia indicată de Charlie. Iese în holul principal unde, lângăscară, este uşa toaletei. O deschide şi intră.
*
Michael intră furios şi face câţiva paşi spre uşa wc-ului.
- Unde eşti?
Deschide uşa intempestiv. Cabina este goală. Se întoarcestrigând.
- Touch...
Însă amuţeşte când se trezeşte nas în nas cu Touchstone.
- Cine dracu' eşti?
Touchstone, care este ceva mai înalt decât Michael, îl priveşte desus, cu un aer sever.
- Mai întâi de toate trebuie să înveţi să-i respecţi pe oameni.Face o pauză, timp în care amândoi se privesc încruntaţi. Sunt, haisă zicem, o fantomă!
Michael îl mai priveşte câteva clipe. Apoi îi trage o palmă.
- Nu, nu eşti!
Touchstone este surprins.
- Tu crezi în prostiile alea din filme şi cărţi cu fantomeimateriale?
Michael îi mai dă o palmă.
- Nu, nu cred în prostiile alea! Dar nici în ale tale!
- Hei, să nu mai faci aşa ceva vreodată! Şi de ce, mă rog, nu crezică sunt o fantomă?
- Pentru că fantomele nu se sinucid. Adică nu vor să sesinucidă.
- Ei, şi asta de unde ai mai scos-o? He, he. Eu să vreau să măsinucid? E ridicol.
- Te-am văzut!
Cu un gest demonstrativ, Michael scoate funia din buzunar.
- Dacă nu interveneam eu la timp, acum erai mort, spânzurat,atârnând de-o cracă. Cu lupii la picioare şi cu ciorileciugulindu-ţi scăfârlia.
Touchstone începe să râdă.
- Cum să mă sinucid când eu sunt mort de aproape cinci sute deani?
- Şi susţii că nu voiai să te sinucizi?
- Bineînţeles că nu. Nici n-aş putea.
Michael îl priveşte puţin speriat.
- Însă îmi place uneori să stau agăţat de un picior, spânzurat. Îmiplace să privesc natura, oamenii şi invers. Dar ai apărut tu şimi-ai stricat toată plăcerea.
- Şi susţii că eşti o fantomă?
- Văd că începi să pricepi?
- A cui?
- A mea, fireşte! He, he.
- Ha, ha-ha. Şi cine dracu' eşti tu?
- Eu sunt bufonul regal Touchstone, spune englezul pronunţândrăspicat şi cu o nuanţă clară de infatuare. Ţi-am şi spus că l-amprecedat pe cel al lui Shakespeare, dar nu m-ai înţeles. Suntconvins că tipul m-a folosit ca pe o sursă de inspiraţie, camodel.
- Şi, presupunând că până aici te-aş crede, spune-mi ce adulmecipe-aici prin zonă.
- Michael, doar animalele adulmecă!
Michael îl priveşte lung. Treptat, curiozitatea câştigă în faţafuriei. Îşi schimbă tonul şi nu-l mai priveşte încruntat.
- Am greşit. Nu am vrut să te jignesc. Îmi pare rău.
- Îţi accept scuzele. Şş, nu-mi mai pune întrebări, îţi spun eurepede ce poţi afla acum, în câteva clipe. Nu uita că eştiaşteptat.
Michael aprobă.
- Am limba ascuţită, adică aşa o aveam şi când trăiam în viaţa aiaefemeră. Ştiam că pot spune lucruri pe care nu le putea spunenimeni, lucruri pe care unii nici măcar nu ar fi îndrăznit să legândească. Ăsta era statutul meu de bufon regal. Şi sunt şi foartedeştept. Din cauza asta nu am putut avea nici prieteni şi nicirelaţii mai stabile cu vreo femeie. Nu aveam ce comunica nici cuei, nici cu ele. Şi apoi a venit un moment când am aflat că regelemeu s-a decis să mă decapiteze. Am fugit din Londra, dar, pe măsurăce fugeam, urmăritorii mei apăreau după mine. Am fugit din ce în cemai departe. Am ajuns în cele din urma la curtea Transilvaniei.Zece ani am stat aici şi tot atât le-a trebuit şi lor să-mi dea deurmă. M-au omorât ca pe un vampir, cu o ţepuşă de lemn înfiptă îninimă, pe la spate. Mişeii!
Michael vrea să spună ceva, însă bufonul e mai rapid.
- Fugi, oamenii ăştia vor să te omoare, de-aia te-au adus aici. Înlocul tău aş zbughi-o imediat de-aici. Fugi!
Touchstone dispare. Michael, şocat şi extenuat, se reazemă de unperete şi se lasă pe vine. Rămâne în poziţia asta. După câtevaclipe intră doamna Pennington, care, fără să-l vadă, se îndreaptăspre lavoar. Michael sesizează că bătrânei îi atârnă la spate ocoadă de drac. Se ridică încet, cu o mare teamă în priviri, şi seîndreaptă spre uşă. Bătrâna, spălându-se pe mâini, îl vedereflectat în oglindă.
- Michael, tu eşti?
Bătrâna se întoarce spre el mijindu-şi ochii pentru a-l vedea maibine prin ochelarii cu lentile groase.
- Da, scuzaţi-mă, tocmai ieşeam.
Michael iese speriat, fără să-i mai dea timp bătrânei să mai aibăvreo replică.
*
Michael se îndreaptă spre ieşire, dar în dreptul uşii deschiseîl vede pe Jimmy fumând.
- E fascinant! Unde mai simţi natura atât de aproape? Ia ascultănumai puţin, auzi lupii?
Urletele lupilor se aud, într-adevăr, foarte aproape. Michaelzâmbeşte stânjenit şi face câţiva paşi spre uşă. Priveşte cu nesaţafară, de parcă ar vrea să fugă. Îl priveşte pe Jimmy, în care vedeacum un fel de gardian care-l împiedică să pornească sprelibertate. Însă Jimmy îşi aruncă ţigara în zăpadă, îi zâmbeşte şipleacă spre salon. Michael rămâne singur în cadrul uşii.
Face un pas şi iese afară. Respiră şi priveşte spre maşină. Are înpriviri tentaţia evadării. Vede nişte urme, care par mai proaspetedecât altele, ce merg pe lângă faţada cabanei. Porneste încet dupăele, privindu-le atent. Deodată aude vocea bufonului care-latenţionează.
- La o parte, Michael!
Michael aude un hârşâit şi face un pas rapid în laterală. Înspatele lui cade de pe acoperiş un ţurţure mare de gheaţă. Michaelîl priveşte speriat pe Touchstone.
- Ai fost binevoitor cu mine şi ai vrut să mă ajuţi. Aşa ceva nuprea mi s-a întâmplat nici măcar în timpul vieţii. Acum te-amajutat şi eu. Fugi, Michael, fugi, pleacă acum!
Până să apuce Michael să răspundă, Touchstone dispare.
- Hei! Hei! Nu pot să plec chiar aşa. Risc să pierd contractul,toţi banii... Touchstone!
Nici un răspuns. Michael rămâne câteva clipe, apoi işi ia inima îndinţi şi intră în cabană.
Va urma
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
