Mai avea un chichirez crasma asta – nu se inchidea niciodata. Daca aveai chef de un lubrifiant la miezul noptii si nu doreai sa-l degusti acasa – urata mai e betia cand stai ca un cuc in fata unei fiole in propriul tau hogeac –, stiai sigur ca Politicosu te omenea chiar si sculat din somn. De altfel, dormitorul lui era la primul etaj, la al doilea mai erau niste dormitoare, intr-unul dintre ele se culca fata, iar cand vreunul nu se indemna sa dea ochi cu nevasta lui, fiind mai euforic, ori calcand pe bec din alta pricina, era cazat si el, ca la un hotel, dar fara nici o plata. Patronul cobora de indata pe scara daca auzea cum ii bate cineva la usa. Daca aveai dorinta sa stai cu cineva la taclale, ramanea langa tine si bea si el un pahar, doua, daca voiai sa fii singur, se ducea inapoi in pat, spunandu-ti sa tragi usa la plecare, fiindca se incuia singura cu yala. Nu-i era teama de hoti – toti respectau locul asta, ca pe un spatiu intangibil si sfant, nici politia si nici infractorii nu-i creau niciodata vreo suparare. Ce sa mai vorbim, era ca un loc de pelerinaj, ocrotit de pronia cereasca.
O singura data, o zgaiba de tinerel navalise amenintand cu un cutitoi in mana – pandise un moment cand Politicosu era singur, la orele diminetii – si-l somase sa-i dea toti banii pe care ii avea in casa. Patronul se dumirise rapid cu cine avea de-a face – ochii dilatati ai ipochimenului dezvaluiau ca se afla complet sub stapanirea drogurilor, fir-ar ele afurisite pe veci. Nu se infricosase, scosese doar pe tejghea pistolul lui antic, greu ca un tanc, fioros la vedere si ii explicase pedant ca banii din seara precedenta ii depusese la banca, dar ca mai are cate ceva si e gata sa-i dea cateva bancnote de cheltuiala, numai daca nu-i va irosi cumparand iarba. Uluit, martafachele si-a mai domolit impetuozitatea, s-a mai si dezmeticit din vraja stupefiantelor ingurgitate, a facut nevazut sisul si a inceput sa boceasca – v-am spus, era doar un pustan –, s-a tanguit ca o duce greu, ca n-are resurse suficiente, fiind orfan si crescut pe strada, laolalta cu alti insi napastuiti, si a promis ca nu-l va mai deranja niciodata, numai sa nu-l toarne la sticleti, fiindu-i frica de ce poate pati la inchisoare, din partea celor dornici de carne frageda. A fost lasat sa plece dupa ce i s-au indesat niste sandviciuri in mana. N-a scapat insa teafar. Cineva l-a urmarit si l-a turnat. A luat o bataie sora cu moartea de la ai lui, pentru ca incalcase consemnul din cartier, de a nu crea probleme celui mai cumsecade crasmar din cati exista pe mapamond. O fi o legenda pe care a creat-o Politicosu pentru a ne binedispune, o fi vreun sambure de adevar in tarasenia asta, n-am de unde sa stiu, o vand la randul meu mai departe, fara inflorituri, asa cum ii sade bine unui cronicar daca vrea sa fie credibil.
Veneau acolo oameni unul si unul, cum nu mai gasesti in ziua de azi, croiti dintr-un material cum nu mai exista, s-a gatat demult. In primul rand, era cel mai vechi musteriu, prezent aici din prima zi, cand se deschisese taverna, ce mai incolo si-ncoace, parinte fondator – i se spunea Hodorogea, fiindca era cel mai batran dintre noi, se apropia de opt decenii, vazuse si auzise multe, trupul sau firav era o marturie a bolilor de care suferise, dar pe care le suportase cu stoicism, band cot la cot cu noi, medicul lui de familie minunandu-se de ce rezistenta are. Statea pe un scaun la bar, mormaind de obicei ceva in legea lui, altceva neavand de facut toata ziua. Piroga fusese cativa ani marinar, dar dupa ce fusese gata-gata sa se scufunde cu o corabie, se lasase de navigatie, nu mai umblase pe mari niciodata, iar acum castiga un ban pe la niste depozite unde se cereau barbati cu brate noduroase ca ale lui. Doctoru cara pacientii cu caruciorul intr-un spital, le schimba asternutul sau ii muta de pe o parte pe alta, ii mai si masa; leafa era de mizerie, dar muncea – dupa expresia lui – intr-un mediu curat, septic si cu surori dragute. Gusteru avea limba ascutita, pe cine ii casuna il facea albie de porci, de-i venea sa-si ia campii numai ca sa nu mai fie balacarit, dar cu noi rareori isi dadea in petec, se abtinea, spre lauda lui. Tare drag tuturor ne era Basmaluta, numit asa fiindca isi tinea intotdeauna parul intr-o basma albastra, daca ar mai fi avut si un ochi acoperit ai fi jurat ca e pirat, dar n-avea nimic fioros in infatisare, iar daca se pornea, spunea anecdote o zi intreaga – unii au o memorie de ramai tut. Nici Zugravu, unul dintre pictorii care ne calcau pragul mai des – nu cel care avea sa ajunga celebru –, nu se lasa mai prejos, asta insirand povesti insolite citite prin tabloide: "Ati auzit? Un motan de zece kilograme terorizeaza femeile dintr-o insula japoneza. Le ataca si le fura pestele din sacose." Ca sa-si intareasca spusele, ne arata fituica de unde pescuise patarania – mare-i gradina Ta, Doamne, cand jurnalistii astia nu mai au ce sa scrie, inventeaza gaini fripte care ciugulesc boabe prin ograzile fermierilor sau descriu pe bune ce senzatii ai cand te rapeste o extraterestra cu sani siliconati. Ne procopsiseram si cu un Poet costeliv, asta mazgalea versuri intr-un carnetel de o culoare incerta, aruncand din cand in cand priviri in sus, ca si cum si-ar fi implorat muza sa-l inspire – ei bine, individa aia afurisita nu se lasa induplecata sa-i acorde atentie. Nu publicase nicaieri nici o strofa, dar in clipe de mare extaz scotea un exemplar din Barintown News si arata ca, la Postaliterara, un redactor ii raspunsese, scriindu-i scurt: "Mai trimiteti." Despre Avocat stiam ca venea de la vreun proces in functie de hainele pe care le purta pe trupul sau dolofan – daca era la patru ace insemna ca sustinuse o pledoarie, altfel se imbraca intotdeauna sport, mai ales in blugi. Ne privea prin niste ochelari cu lentile ca fundul de borcan, nu stiam niciodata incotro se uita. Pleda in cauze marunte, aparand baietandri care insfacasera poseta vreunei cucoane sau ciordisera ceva din rafturile unui magazin. Tuci era un negru matahalos si volubil, forjor sau turnator, mirosea intotdeauna a fiare incinse, ar fi putut ajunge boxer si castiga o centura, insa nu-i placea sa care pumni cuiva care nu-i facuse nimic. Aproape zilnic veneau si doi politai de la sectia de care apartinea locanta – Colt si Beretta, nu i-am vazut niciodata unul fara altul –, dar nu ne vizitau cand erau de serviciu, ci doar cand simteau nevoia sa se destinda, dupa surmenajul inerent unei ocupatii de mare raspundere cum era a lor, in slujba cetateanului si a protectiei lui. Cu mare tam-tam era primit Trombon, un jurnalist intre doua varste care chiar publica stiri de cateva randuri in Barintown News – gurile rele spuneau ca el ii raspunsese Poetului la Posta literara ca sa-si faca pomana cu el, sa-i dea un imbold sa persevereze, mai bine nu i-ar fi creat iluzii. Si, bineinteles, mai eram si eu, Fachiru, fiindca o vreme lucrasem la un circ, dar ma accidentasem la o reprezentatie in timp ce executam o jonglerie la mare inaltime, iar acum schiopatam si umblam in baston. Dar cea mai mare figura era Anticaru – avea aproape doi metri, umbla, chiar si in zilele calduroase, cu un pardesiu larg, pulpanele acestuia parand aripile stranse ale unei pasari uriase. Lucra la un anticariat din centru, nu venea tot timpul in crasma noastra – se ducea si prin altele? –, dar de cate ori ajungea printre noi facea spectacol. El ar fi fost cel mai potrivit sa istoriseasca povestea asta – era toba de carte, avea mestesug la vorbire, amesteca dezinvolt arhaisme cu neologisme, presara si cate ceva din argou, dar chiar daca rostea unele cuvinte pe care nu le intelegea toata lumea, nimeni nu credea ca le foloseste ca sa ne umileasca pe noi, ignorantii. De la el am invatat si eu o exprimare mai de salon, fraze pe care nu le intalnesti la oricine, in cinstea lui incerc sa redau faptele uluitoare pe care le-am trait, asa cum imi inchipui ca ar fi facut-o el, convins insa ca n-o sa ma ridic niciodata la standardele lui, mult prea inalte pentru un nevolnic ca mine.
Desigur, aveam si noi nume, le stiam, dar ne placea sa ne strigam dupa porecle, ca si cum am fi facut parte dintr-o organizatie secreta, astfel incat identitatea noastra sa ramana ascunsa, desi nu ne ocupam cu nimic fraudulos, castigand te miri ce din cele mai banale activitati, iar unii traind din pensii sau din ajutoare sociale. Si, bineinteles, unii dintre noi erau insurati, dar faptul ca zaboveau atat de mult la Politicosu, aproape noapte de noapte, spunea multe despre casnicia lor. Insa nimeni nu punea pe tapet necazurile domestice. La ce bun sa-i impovarezi pe altii cu o lista interminabila de certuri si scandaluri? La ce bun?
Povestire din ciclul Pe urmele lui Stephen Hawking
Va urma
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
