FOILETON / Moartea pornoromancierului

A zis că o să ajung scriitor. Că de altceva nu eram bun,obişnuia să repete, cu o superioritate cocoşească prin care ceice-l ştiau vedeau, de fapt, ca printr-un parbriz cu ştergătorul infuncţiune, punctul lui vulnerabil, simpatia lui.

Andrei a scris şi el in tinereţe, bunicul. Il iubeam ca penimeni altul. A publicat două romane pornografice sub pseudonim. Şipoezii şi proze scurte scurte prin revistele literare. S-a lăsat şis-a apucat de băutură. Cu program, nu ca in faţa colii de hârtie.Avea talent la cocteiluri şi la femei după cocteiluri şi lascandaluri. Se făcea că lucrează pentru o leafă de ziarist. Arezistat zeci de ani in aceeaşi redacţie fără să fie dat afară.Poate pentru că a avut numai şefe.

Când am ajuns să am habar de ora exactă, eram contrariat decât lichid bagă in cei o sută şaizeci şi cinci de centimetri ailui. Aveam mustaţă şi barbă şi Andrei mă ţinea din mirare inmirare. De când mi-au apărut coşurile, nu i-am mai spus "bunicule".Doar Andrei. Aşa mi-a cerut.

"Eşti mincinos, hoţoman, şmecher, o să răzbeşti cu scrisul.Scriitorul e in stare să scrie chestii vesele şi cu inimaflendurită", mi-a spus intr-o zi, ca oricare alta, Andrei. La dreptvorbind n-a fost ca oricare alta, căci veneam impreună de la curve.A ochit de un timp o doamnă slabă şi blondă, care avea o fată şimai slabă şi mai blondă. Andrei s-a gândit că e cazul să mă las demasturbat. A dedus desigur că mă masturbez şi m-a acuzat ca să măamărască, deşi eu n-o recunoşteam. Mi-a arătat-o pe fată la ocafea. Valabilă. Dar mama ei era parcă mai valabilă. Păcat căjocurile erau deja făcute. N-o s-o uit niciodată pe Zina cum mi-aluat penisul in gură, cum am terminat penibil la prima strigare şicum m-am regulat iepureşte la a doua. Cu Andrei m-am intâlnit latoaletă, unde avea incă penisul in erecţie. Voia să urineze şi nuprea reuşea.

Am publicat şi eu primele povestiri intr-o gazetă. Acum, cândAndrei a murit. Le-a citit numai in manuscris, a mustăcit şi cu uncreion roşu mi-a subliniat redundanţele şi scăpările in timpurileverbelor. Imi pare rău că n-a apucat să le vadă tipărite.

Stau cu părinţii in capelă, lângă sicriul bunicului. Cu tata,care era ginerele său, Andrei s-a avut la cuţite. Tata n-a suportatapropierea mea de bunicul, simţea că-l trădez. Mă lua la mişto, cumil lua şi pe Andrei, insă el, spre deosebire de mine, ii intorceavorba indoit, ca să-i ajungă. Uneori ii dădea şi un dos de palmă,de luare aminte. Tata inghiţea, dar nu se resemna. Mama era pe postde tampon intre cei doi. Aşa că vă daţi seama că tata doar păreatrist. Ii vedeam parcă zâmbetul pitit sub buzele strânse,satisfăcut. Era cald, foarte cald şi părinţii au chemat uninfirmier de la morgă, fiindcă lui Andrei a inceput să-i iasă unlichid gălbui din nas. Cu o pensetă lungă, infirmierul a indesatmultă vată imbibată cu formol in nasul bunicului şi in gură. I-amai turnat formol in gură şi dintr-o sticlă. Cam doi litri. Imivenea să urlu, să plâng, să-i sparg tatei nasul, sub care seascundea zâmbetul, cu un pumn, dar am inceput să râd. "Ce te-aapucat, mă? Nu ţi-e ruşine, măgarule?!", s-a răstit spre mine tata.Nu i-am dat atenţie.

Am râs până m-am inroşit. "Scriitorul e in stare să scriechestii vesele şi cu inima flendurită", mi-am amintit.