De venit a venit, dar abia dupa o saptamana. Din nou a baut trei pahare de whisky si din nou ne-a batut la table pe toti cei care ne nimeriseram in seara aceea la crasma. De data asta a fost si mai ciudat. In timpul jocului il auzeam murmurand: "Acum dau 3-1" sau: "Acum dau 5-5" si, al naibii, dadea exact ce spunea, n-a zbarcit-o decat o data sau de doua ori, o fi fost vreun sambure de adevar in zisa lui ca zarurile au urechi. I s-a intamplat sa-i fie scoase si sase puluri, era in pericol sa fie facut marti, Tuci jubila, insa nu stiu cum a facut dar pana la urma a castigat el linia, mutand, la o prima impresie, total aiurea. Prin alte parti, cu jucatori mai infocati ca noi, ar fi luat tablele-n cap, s-ar fi lasat cu admonestari verbale si corectii punitive. In cateva randuri nu s-a putut abtine si a ghicit si zarurile adversarului, dar nu s-a enervat nimeni. Eram doar morti de curiozitate.
Poetu n-a mai rabdat si l-a intrebat direct, plictisit sa mai caute rima aceea tembela de la poemul vietii lui:
- Cum faci, dom’le?
Raspunsul nu s-a lasat asteptat si ne-a inmarmurit pe toti:
- Inca n-am aflat. De fapt, am aflat, dar inca nu sunt sigur. Cand voi fi in totala cunostinta de cauza, am sa va spun. Meritati. Nu sunteti cu fumuri, ca amarastenii pe care i-am intalnit pana acum. Intrunirile voastre au un aer de noblete. Simt ca aici se oficiaza un ritual. Bautura e doar un pretext.
Si a coborat in mutenie, muncit de niste ganduri numai de el stiute. Noi ne-am indreptat de spate pe scaunele noastre, vorbele lui ne flatasera.
Doar Tuci suferea in continuare, pana acum el fusese jucatorul de table numarul 1 al crasmei si nu-i convenea sa fie detronat de pe un piedestal ce socotea ca i se cuvine. Era patimas, era si superstitios, juca stand numai pe un anumit taburet, care zicea ca-i aduce noroc, arunca zarurile cand cu mana stanga, cand cu dreapta, in functie de ce combinatii avea nevoie, isi punea pe masa o veioza, pentru ca lumina sa-i cada intr-un anume fel. Mai avea si alte ciudatenii, le-am uitat, nu mai am memoria de la junete. I s-a adresat Anticarului pe un ton care nu se prea auzea in locanta asta:
- Te provoc la o partida – cincizeci de dolari linia si o suta de dolari martul. Ce zici? Te prinzi?
Cel interpelat l-a scrutat rece.
- Nu joc niciodata pe bani. E necuviincios.
- Aha, s-a inveselit fostul campion, ti-e frica? Si de ce ar fi necuviincioasa o partida jucata cinstit?
- Raspunsul la prima intrebare e simplu: nu, nu mi-e frica. Nu mi-e frica de nimeni. Si nu pentru ca mi-as desconsidera adversarii. Dimpotriva, ii pretuiesc pe toti cei cu care ma infrunt. Ii analizez, le cercetez personalitatea – orice joc, chiar si o partida de table, dezvaluie ce fel de om esti. La a doua intrebare, raspunsul e mai complicat. Pentru ca am o parere imposibil de supus unei verificari riguroase, dar asta e credinta mea: numai in aparenta noi dam cu zarul. De fapt, suntem instrumente manuite de catre altcineva. Si nu stie nimeni daca aceluia ii place sa se joace pe bani in numele lui. Am putea cadea in pacat daca l-am contraria.
Anticaru l-a privit lung, ca si cum ar fi dorit sa se incredinteze ca preopinentul sau l-a inteles, s-a ridicat de la masa si a plecat, salutand curtenitor in dreapta si-n stanga. Tuci era din ce in ce mai vesel, de parca si-ar fi recapatat titlul, mai avea putin si crapa pe la cusaturi de bucurie.
- Vedeti? N-a avut curajul sa joace pe bani. Un impostor. Sau un sarantoc. O suta de dolari nu-s un capat de tara!
Apoi a adaugat:
- Nu cumva e tacanit? Auzi la el: cica suntem instrumente! De care? Chirurgicale? De masurat? N-am auzit o prostie mai mare! Ce mai, e intr-o dunga!
Politicosu l-a pus insa la punct, enervat cum nu l-am vazut niciodata. I se intampla rar, si ne baga in sperieti, nu-l mai recunosteam:
- Mai pune lacat la moara aia de-ti tine loc de gura! Si nu-mi alunga clientii. Si asa afacerea asta de-abia se taraie. N-am de gand sa dau faliment din pricina unora mereu cu capsa pusa. Parca stiam ca la noi isi fac veacul numai oameni de treaba!
Dar s-a linistit imediat – asa era el, bland, bun de pus pe rana, scandalurile il oripilau, nu stia ce sa faca pentru a ne potoli cand se incingeau spiritele. Ca la un semn, ne-am domolit si noi, ne-am dat pe brazda, redevenind ceremoniosi ca intotdeauna. Insa izbucnirea lui ne-a pus pe ganduri. Furati de chiolhanurile noastre, nu bagaseram de seama la dificultatile prin care trecea crasma. Ne-am sfatuit la iuteala, noi intre noi - Politicosu se dusese pana in pivnita - si, la intoarcerea lui din hruba aceea cu licori rafinate, i-am propus sa mai ridice tarifele. Pe toti ne ingrijora perspectiva de a nu mai avea unde trage atunci cand simteam nevoia de a lua un stimulent intr-o companie selecta. Ne-a multumit cu toata curtoazia, dar n-a acceptat – v-am mai spus, un om deosebit.
Cand a revenit, dupa vreo cateva zile, Anticaru n-a jucat nici o partida, oricat l-a rugat unul sau altul. A dat insa pe gat tot trei pahare si a cantat cu noi – ne-a impresionat, stia cuvintele poeziei lui Block si avea si un glas bun, deloc dogit de bautura si de tabac, cum erau ale noastre:
Si cand ne va fi greu sa mergem
Ca pentru paralitic dansul,
Cu totii stim ce sa-ntrebam,
Cu totii stim care-i raspunsul.
Dupa ce-am terminat cantarea, ne-a tinut un fel de dizertatie despre Lawrence Block. De fapt, a intiat un fel de dialog, asemanator acelora pe care le purta cu discipolii sai Socrate, celebrul filosof din Antichitate care bause cucuta, acuzat fiind ca strica moravurile cetatii in care isi avea habitatul. Ce mai incolo si-ncoace, ne-a "mosit" ca la carte. A inceput cu o intrebare pusa pe neasteptate:
- De ce credeti ca e minunat Matt Scudder, eroul lui Lawrence?
- Pentru ca incearca sa se lase de bautura, i-a raspuns prompt Piroga. E al naibii de greu. Face eforturi considerabile. Si pana la urma reuseste. Caz rar.
Stia el ceva Piroga – intr-o vreme frecventase cu asiduitate intrunirile alcoolicilor anonimi, de-abia scapase de naravul dobandit prin porturile unde debarcase, acum bea modic si era tare mandru ca izbutea sa se opreasca din baut taman cand trebuia, mai inainte de a cadea pe sub mese, ca odinioara, cand era azvarlit din spelunci ca o zdreanta nefolositoare. Intr-un astfel de moment de frenezie bahica lasase sa-i fie tatuata pe bratul drept o sirena oribila. Ne prapadeam de ras cand vedeam silueta aceea, jumatate dama, jumatate peste, era clar si ea sub influenta alcoolului.
- De acord. Un alt motiv?
- Pentru ca elucideaza crime fara sa tina seama de primejdiile la care se expune, si-a dat cu parerea Avocatu. Are meseria in sange. O exercita fara sa-i pese de consecinte. E un brav.
- Si asta e adevarat. Dar de ce bea atat de mult?
- Ca sa uite ca, intr-o incaierare, gloantele din pistolul lui au ucis o fetita aflata intamplator prin apropiere.
Zicand astea, lui Politicosu aproape ca i-au dat lacrimile. Se gandea, poate, la copilul pe care il pierduse fara macar sa apuce sa-l cunoasca.
- Da. Are remuscari. Insuportabile. Dar mai bea si pentru ca, prin natura profesiei lui de politist, a investigat cele mai abjecte strafunduri ale fiintei umane. Bea ca sa uite ce-a aflat. Crede in dragoste - si n-are parte de ea. Crede in prietenie - insa vede cum oameni pe care ii socotea apropiati se insala unii pe altii. El venereaza valori pe care, daca le-am respecta cu totii, ne-am simti mai bine in coaja de nuca in care ne-am gasit adapostul. Am fi mai buni, mai uniti, mai atenti unii cu altii.
Colt si Beretta aprobau dand satisfacuti din cap. Si ei vazusera multe mizerii de cand patrulau pe strazi. Au dat sa intervina, dar s-au razgandit. Si ceilalti au tacut impresionati. Mie mi-a placut mult metafora cu coaja de nuca – o mai folosise, abia mai tarziu aveam sa aflu ca nu-i apartine.
Hodorogea, care se cam cherchelise, l-a provocat din nou la o partida de table.
Anticaru n-a muscat momeala.
- Multumesc, astazi nu.
- De ce? a insistat decanul nostru de varsta, aranjand pulurile pentru o noua partida, ca sa fie mai ispititor. Eu sunt un ageamiu, nu trebuie sa-ti fie frica. Refuzi un mosneag?
- Imi pare rau, cu tot respectul, insa nu sunt in forma. Si chestia cu frica ma prefac ca n-am auzit-o.
- Nu esti in forma? ~sta nu-i un motiv plauzibil. Cauta un altul, cauta o justificare intemeiata.
I s-a raspuns enigmatic:
- Bine... In seara asta nu ma lansez in nici o partida pentru ca Dumnezeu nu da cu zarul. Sau poate ca da, dar n-am informatii certe.
Si-a strans infrigurat pardesiul in jurul trupului - noi muream de cald - si s-a facut nevazut, in stilul lui caracteristic.
Am ramas cu totii muti. Tot Hodorogea a rupt tacerea:
- Ce-a vrut sa spuna cu asta?
Povestire din ciclul Pe urmele lui Stephen Hawking
Va urma
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
