Un roman care nu este rau scris, minus rezolvarea lacrimogena din final, prezinta o populatie de clone crescute in container: oameni destinati sa ne inlocuiasca treptat, dar nu in felul "rezervei de cadre" a comunistilor, ci organ dupa organ, in functie de defectiunile ce s-ar ivi in trupurile bine protejate financiar ale privilegiatilor lumii contemporane. Bunaoara, mi se blocheaza un rinichi? Mi-am naruit sub cascade de alcool ficatul? Fratele meu, Clony, e gata sa-mi cedeze organele lui curate si odihnite, pentru ca eu sa ies din impas si sa-mi pot relua viata cu care m-am obisnuit, de la capat.
Recunosc ca ideea, in ciuda caracterului ei pervers, chiar oribil, e si tentanta. Pun, deci, la indoiala verosimilitatea solutiei autorului (scarbit de atata dezmatata imoralitate, tanarul din roman schimba cu duplicatul sau artificial locul in celula-container) si inclin sa cred ca, intr-o situatie reala, J. R. (alias Larry Hagman) i-ar fi acceptat ficatul fara prea multe fandoseli. Nu toata lumea are vocatia sinuciderii. Nici eu n-o am si, in plus, imi lipseste si convingerea ca, invitandu-l sa ma inlocuiasca, fratele meu, Clony, mi-ar scrie cartile mai bine decat stiu s-o fac eu insumi.
Din fericire, problema ramane deocamdata la nivel pur teoretic, asa ca rezolvarea ei cade in seama altor generatii, viitoare. Pana atunci, sa consemnam doar faptul ca lucrurile nu stau pe loc. Dupa oita Dolly, care are faima de a fi fost prima clona din categoria mamiferelor, perspectiva clonarii umane bantuie tot mai tiranic mintile unor experimentatori contemporani. Sub raport tehnic, operatia este perfect posibila: golit de partea sa fertila, un ovul poate primi nucleul unei celule din orice alta regiune a corpului uman. Acest mecanism generativ artificial va fi implantat apoi in uterul mamei-surogat, unde urmeaza sa-si parcurga traseul stiut al sarcinilor naturale. Procedeul copiaza materialul genetic al unui organism, producand copia sa identica. Prin urmare, fratele Clony, realizat dintr-o celula epiteliala de-a mea, mi-ar fi frate geaman, inzestrat cu trasaturile mele fizice si, probabil, cu tiparul meu intelectual si comportamental. Dar, in acelasi timp, eu i-as fi un fel de tata si mama, iar copiii lui, in caz ca i-ar avea, mi-ar fi cu egala indreptatire nepoti si fii (din moment ce clona ma copiaza perfect), fara a fi insa si nepotii de sange ai sotiei mele. Pe care, iata, am exclus-o brutal dintr-un intreg lant traditional de increngaturi familiale.
Cei ce ne amesteca destinele in eprubeta nu se prea sinchisesc de asemenea dileme genealogice si, pentru moment, avem noroc cu faptul ca experimentele nu le merg tocmai snur. Pentru ca oita Dolly sa vada lumina zilei a fost nevoie de alte 276 de exercitii ratate, incat e de presupus ca fratele (si fiul) meu, Clony, va trece, pana sa se nasca, prin chiar mai multe incercari de laborator. In plus, specialistii din Societatea Europeana de Reproducere Umana si Embriologie ma avertizeaza foarte serios in privinta riscurilor ca aceasta originala creatura pe care mi-o bag in familie sa fie un handicapat cu viata scurta si probleme psiho-sociale numeroase, asa ca e bine sa nu prea contez pe el. In loc sa-mi fie sprijin la batranete, va trebui sa-i fiu eu sprijin indurerat la batranetea lui prematura.
Ca autor de SF, nu ma surprinde faptul ca primii care au anuntat clonari umane reusite sunt adeptii cultului raelian, care isi gasesc justificarea gesturilor lor contrazicatoare de etica in convingerea ca insasi viata de pe Pamant este produsul de inginerie genetica al unor entitati extraterestre. Dincolo de publicitate si, presupun, de unele varsaminte substantiale in conturile lor, n-au produs nici o proba stiintifica in sprijinul amintitelor asertiuni. Aceeasi este situatia si in cazul altor specialisti pe care establishmentul lumii medicale nu se sfieste sa-i declare - pana la proba contrarie - "iresponsabili si imorali". Prin 2002, un italian, Severino Antinori, anunta existenta a trei gravide carora le implantase clone, iar recent un alt disident al expertilor in fertilitate asediaza scepticismul stiintific cu pretentii asemanatoare. E american, dar numele de rezonanta greceasca (il cheama Panos Zavos) ma face sa cred ca dezastrul ne poate intra in casa nu numai prin burta calului troian, ci si prin abdomenul voluntarelor prea lesne dispuse sa experimenteze nebuloasele perspective ale clonarii.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
