O atmosfera de adanca solemnitate domina sala de conferinte a hotelului Dacia din Satu Mare. Hainele sale imperiale - cladirea a fost construita in 1902, dupa un model vienez - transformau parca o reuniune de poeti intr-o adunare ce avea sa dezbata probleme mari si grave ale natiei. Si chiar asa era: pentru ca poezia este una dintre acele fapte pe care o natie se sprijina in afirmarea idealurilor si identitatii sale. Uneori acest rol a fost inteles si asumat, alteori a fost doar inteles, pentru ca in vremea din urma sa nu fie parca nici inteles.
Nu mai fusesem de multa vreme la Satu Mare, cred ca de mai bine de zece ani. Atunci, se inaugura Clubul Presei, prietenii mei erau intr-o continua efervescenta, voiau sa le faca pe toate, cum se zice: afaceri, politica, presa, cultura, iar orasul se limpezise de mohoreala, suspiciunile si temerile din perioada ceausista.
Sigur ca viata ii mai asezase si pe baricade diferite, se duceau lupte de idei, de pozitionare pe piata, ca sa vorbesc si eu in termenii vremurilor pe care le traim. Solidari erau in proiectele culturale si in amicitie. Sosirea unui prieten de la Bucuresti stingea pentru cateva zile orice animozitate si ne revedeam in jurul "caveiului" (si al unui pahar de horinca, bineinteles!) cu acelasi drag care ne tinuse in viata in vremurile de restriste. Dupa aceea, Satu Mare mi-a ramas in amintire cu insemnele sale umane, si in real prin semnele care-mi mai veneau de-acolo. Unele zguduitoare, cum a fost moartea bunului meu prieten Ion Bledea, altele datatoare de speranta: revista Poesis.
Dar memoria este selectiva si inselatoare, pentru ca poti trai in interiorul ei realitati care nu au existat si care, poate, doar ti-ar fi placut sa se intample, in timp ce o revista de poezie desemneaza o realitate si mai fictionala.
Niciodata nu e usor sa compari realitatea cu fictiunile memoriei. Dezamagirile sunt inevitabile. Ma mai incercase si in alte ocazii un astfel de sentiment si in lungul drum de la Bucuresti la Satu Mare m-am gandit la asta, incercand sa atenuez posibilul soc al unei triste frustrari incluse in sintagma "Altadata era cu totul altfel". Ei bine, daca pare ceva cu totul stabil in tara noastra adanc miscatoare in sus si, mai ales, in jos, acesta pare a fi Nordul. Daca dupa ani de zile Sibiul nu-mi mai place, parasindu-si aerul de cetate si amurg medieval spre a imbraca nepotrivite haine cosmopolite din plastic si paiete si, pe alocuri, de dughenizare, Satu Mare mi s-a aratat de cand am coborat pe trotuarul din fata hotelului Aurora neschimbat - si nu in sensul rau al acestui cuvant. Si-a pastrat aerul calm, viata desfasurata cu un bemol la cheie, tinuta demna a unui oras ce respira istorie prin cladirile, monumentele, parcurile sale, prin oamenii ce merg ferm, dar niciodata grabiti, panicati de un "ce" misterios, prin vestimentatia lor ce nu arata extravaganta tipatoare chiar daca este foarte in ton cu moda de ultima ora.
Ceea ce este nou pare a fi absorbit cu grija de tiparele mai vechi ale orasului, integrandu-l. Iar bunii mei prieteni s-au pastrat si ei in tiparele stiute: chiar daca alb la par si un potent om de afaceri, Dumitru Pacuraru este acelasi discret in vorbe si gesturi, inflexibil insa cand e vorba de principii, George Vulturescu acelasi exuberant, deschis la inima si prietenii, Voicu E. Rusu purtand aceeasi moliciune a unui ardelean autentic, deci temeinic in tot ceea ce face, Dorin Salajan purtandu-si tristetile existentiale cu aceeasi demnitate dintotdeauna, Ion Bala bucuros mereu ca poate sa nu tradeze poezia.
Un bun cunoscator al istoriei literare din zona satmareana, poetul George Vulturescu spunea ca aici revistele de cultura nu au avut viata prea lunga - doua-trei aparitii, iar mai apoi si-au dat obstescul sfarsit fara un diagnostic prea clar. Si mai zicea ceva - mai toate au continut o determinare ce sugera granita, hotarul, fruntariile. Pentru ca multa vreme au fost urmate cuvintele lui Goga: o granita se poate apara cu statuia unui poet indragit sau cu un corp de armata. Satmarenii de azi cred ca prima solutie este mult mai sigura, Zilele Culturale "Poesis" fiind o inchidere care deschide. Frontiera de poezie dureaza de 15 ani, revista Poesis de tot atatia, depasind conditia efemerului ce se instalase prin deschiderea si repedea inchidere a gazetelor culturale. Ce granite mai apara azi o astfel de traditie culturala? Ea apara granitele culturii de kitsch, de singularizare si insingurare, de derizoriu si, uneori, chiar de saracia materiala si intelectuala. "Nu am vrut sa fac o revista a cartierului, fie el numit si Satu Mare", spunea George Vulturescu. As spune, stiind ce face el cu publicatia de multa vreme, ca Poesis este o revista de poezie ce apare la Satu Mare. Nu are nimic din obstinatia cu care altele de acelasi fel cultiva valorile locale, inchizandu-se, izolandu-se astfel, poate din pricini intemeiate - accesul limitat la revistele centrale, constientizarea propriilor valori, dar si neintemeiate - un orgoliu exacerbat, frustrari adanci. Nimic din toate acestea in actul cultural exersat de 15 ani la Satu Mare - fie ca el s-a instrumentat in aparitiile revistei, fie in aceste Zile ale Culturii, ce au ca punct de varf decernarea Premiilor "Poesis". Ele aduna, cu generozitate, an de an valori ale literaturii romane fara frontiere stilistice sau geografice.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
