Este absolut justificat sa privesti dincolo de factologie atunci cand se implinesc 18 ani de la evenimentele convulsive din decembrie 1989. E varsta majoratului pentru toti oamenii, deci si pentru societatea pe care o alcatuiesc.
Nu cred ca voi fi o voce singulara daca voi afirma ca principala cauza a nemultumirii inainte de 1989 a fost natura grotesc materialista a ideologiei in numele careia se exercita dictatura. Dovada se afla in solutia de moment pe care a gasit-o dictatorul cand a inteles ca are de a face cu o adunare populara de furiosi, nu de entuziasti. A oferit o suta de lei. In ochii celor care controlau sistemul nu proprietatea privata era principalul inamic, cu aceasta se mai cocheta, ci spiritualitatea. Spiritualitatea nu putea fi controlata si ceea ce nu putea fi controlat era extrem de periculos pentru sistem. Mijloacele preferate de actiune ale sistemului erau izolarea indivizilor, controlul informatiei si discreditarea valorilor. Toate aceste cai de atac priveau spiritualitatea care, la randul ei avea doua forme de actiune - solidarizarea in jurul valorilor spirituale si comunicarea "vestilor bune". In aceasta parte a Europei, solidarizarea in numele spiritualitatii a fost o resursa a supravietuirii si o cale a subminarii sistemului. Exista probe in acest sens - de la literatura marilor teme spirituale care a inflorit exact in cea mai aspra perioada a cenzurii la sloganurile demonstrantilor care erau impuscati in timp ce strigau "vom muri si vom fi liberi". A fost un mister. A fost poate un miracol, dar nu un moment de magie. Magia a urmat atunci cand puterea nou instalata a renuntat la unul dintre cei doi dusmani ai dictaturii - la, cel mai bland - anume la dusmania fata de proprietatea privata. A incercat chiar sa-si aproprieze acest inamic in toata splendoarea sa. Din pacate nu prea i-a reusit decat in rapacitate, primitivism si coruptie. Noul regim si-a facut un aliat dintr-un vechi inamic, dar a continuat cu aceeasi indarjire lupta impotriva spiritualitatii. Consecintele acestei noi aliante se vad acum, la varsta majoratului. Cititorii, cu milioanele in vremea rezistentei prin cultura, au devenit aproape toti telespectatori. Sau, mai bine spus, teledependenti. Arta s-a retras umilita in zona de hobby sau in cea comerciala. Spiritualitatea a ajuns in cea mai rea situatie, nu mai este combatuta, ci ignorata. Aceasta repozitionare a puterii ma face sa spun ca in 1989 nu a avut loc un miracol si nici macar o revenire la normalitate, ci doar un moment de magie in care toata lumea a fost uimita si poate incantata ca lumea poate fi schimbata, pentru a se reveni apoi la proiectia unei dictaturi a banului, nu cu mult mai legitima decat cea dinainte. Din pacate, am pierdut unul dintre motoarele care impingeau nava sperantei noastre, dorinta de a trai mai bine, solidaritatea sociala si sentimentul tonic al dusmanului comun. Pe acestea nu le mai avem. Ne-a ramas spiritualitatea. Dar ea nu mai poate fi subversiva pentru ca a fost decazuta din calitatea sa de adversar al sistemului. Spiritualitatea in societatea de dupa schimbare este doar un balast, o inutilitate nederanjanta pentru ca i se opun centre de atractie magice, care o substituie, capabile sa creeze falsi idoli mai excitanti, mai atractivi - subcultura, pornografia, violenta.
Daca inainte de schimbare traiam in subterane, dupa schimbare ratacim in desert. Dar ceva totusi am castigat - unicitatea caii de salvare. Cine vrea sa se salveze nu mai are decat o singura cale, aceea a spiritualitatii. Aceasta calatorie cu sens unic nu este mai usoara decat cea de dinaintea schimbarii, dimpotriva. Caracterul ei de solutie unica o face mai putin agreabila, dar macar are meritul ca este o cale verificata. Totul despre ea este scris in carti. Cei care scriu carti o fac pentru ca incearca sa ne dea o alta varianta de imagine a realitatii. Unii incearca sa se substituie realitatii. Oamenii, iar scriitorii sunt oameni vulnerabili, nu pot face miracole. Dar pot spune adevarul. Cum stim, adevarul ne face liberi, liberi sa descoperim cine suntem. Iata un motiv pentru care merita sa spunem ca am ajuns la maturitate dupa 18 ani, nu ne mai poate pacali nimeni cu povesti, sloganuri, vrajeli. Ne vor momi cu bani. Dar nu pe toti, pentru ca nu toti banii sunt la ei.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
