Om retras si modest, plictist de viata mondena si de zatul incalzit al cafenelelor literare, Julien Gracq denunta cu civilizata vehementa, in La litterature a l'estomac (volum aparut la Jose Corti, in 1949), compromisurile comerciale ale literaturii epocii sale.
Cu o consecventa provenita, cred, din natura stiintifica a profesiei sale (Louis Poirier, pe adevaratul sau nume, era geograf), doi ani mai tarziu refuza premiul Goncourt ce ii fusese decernat pentru Le Rivage des Syrtes, cel mai important roman, probabil, din intreaga sa opera (a carui traducere, semnata de Gellu Naum, a fost republicata la noi, printr-o nobila initiativa culturala, in toamna lui 2007, la editura Art). Cat se poate de putin teatral in lipsa lui de dorinta de publicitate, convins de cecitatea juriilor si de ineficienta tampa a criticii de specialitate, Julien Gracq a reusit, malgre soi, sa faca valva in jurul lui si al romanului sau, poate si din cauza faptului ca era hartuit fara odihna de jurnalisti: cu cateva zile inainte ca juriul de la Drouant sa-si anunte verdictul, geograful-romancier declara, "la une", pentru Nouvelles litteraires: "Daca mi s-ar decerna premiul Goncourt, n-as putea sa fac altceva decat sa-l refuz". In acelasi timp, Le Figaro litteraire juisa sub spuma unui titlu-paradox: M. Gracq noncandidat et favori. Pe 3 decembrie, Raymond Quenaud, anunta, pufnind in ras, ca laureatul era Julien Green, pentru romanul Le Ravage de Sartre, cand, evident, Julien Gracq era cel care intrunise sufragiile. Sufragii pe care, de altfel, "niciun scriitor nu are dreptul sa le recuze fara sa dea dovada de o intolerabila grosolanie". Obsecvios in fata juriului, dar nedand un pas inapoi in raport cu principiul moral, Graq devine primul (si singurul, dupa stiinta mea) autor care refuza laurii Goncourt si care se vede difuzat ulterior in librarii fara celebra banderola rosie. Jose Corti a vandut 110.000 de exemplare din Le Rivage..., adica o cifra absolut extraordinara pentru anul respectiv. Numarul cartilor epuizate un an dupa aceea (175 de exemplare) face inutila mentiunea ca premiile de prestigiu vand o capodopera mai bine decat izbuteste ea insasi, prin virtutile intrinseci.
Aproape 50 de ani mai tarziu, in 2000, Julien Gracq, demult confirmat drept unul dintre cei mai importanti scriitori francezi ai veacului XX, jalon esential al romanului modern, declara: "Nu mai am confrati, in literatura. In spatiul unei jumatati de secol, obiceiurile si costumele cele noi ale corporatiei m-au depasit, unul cate unul. Nu stiu nimic despre CD-Rom-uri si despre procesarea de text, dupa cum n-am habar de masina de scris, de cartea de buzunar si, intr-un mod mai larg, de caile si mijloacele de promovare moderne care fac sa prospere lucrarile literare. Ma randuiesc, profesionalmente, printre formele de supravietuire folclorice apreciate care sunt semnalate strainilor, alaturi de painea Poilne si de jamboanele afumate in casa".
Julien Gracq a trecut la cele vesnice anul trecut, in 2007, cu 3 zile inaintea Craciunului, la varsta de 97 de ani.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
