Istoria studiilor pe ghetarul de la Scarisoara este lunga. Primele observatii au fost facute dupa 1920 de catre Emil Racovita, care a intuit ca acolo se gaseste o veritabila arhiva paleoclimatica. Testamentul sau stiintific consemneaza cu prioritate continuarea cercetarilor incepute aici. Iar discipolii sai s-au conformat.
Emil Racovita moare in 1947 si lasa acest mesaj celor care i-au urmat la Institutul de Speologie din Cluj: Mihai Serban, Iosif Viehman, Gheorghe Racovita. Au urmat ani de monitorizare continua a climatului pesterii: la nivel de temperatura, umiditate, directia si viteza curentilor de aer etc, ani in care cercetatorii stateau mai mult in Apuseni, supraveghind personal aparatele. Apoi tehnica a evoluat si s-a ajuns in epoca instrumentelor electronice pe care le montezi si le lasi sa-si faca singure datoria, cercetatorul venind din cand in cand pentru a-si nota informatiile culese. Asta s-a intamplat prin anul 2000, cand la Scarisoara a fost amplasata o statie meteo pentru masuratori, ca si pentru colectarea apei din precipitatii in vederea analizelor izotopice comparative cu gheata din pestera. Prioritare insa ramaneau cercetarile privind informatia paleoclimatica inclusa in structura ghetarului, adica referitoare la evolutia vremii de-a lungul ultimelor secole si milenii. Compozitia izotopica a apelor de precipitatie masurate in statia de la ghetar indica aportul acestora dinspre Atlantic. In mod logic, semnalele climatice pe care le gasim in gheata trebuie legate tot de ceea ce s-a intamplat de-a lungul timpului in nordul Atlanticului, pentru ca acolo este motorul climatic care aduce precipitatiile in interiorul continentului.
Dotarea tehnica din Romania nu permitea insa asemenea analize delicate. Asa ca s-au facut mai multe demersuri de colaborare internationala. Primul a fost cu francezii din Grenoble. Cele doua echipe de speologi au extras din ghetar o carota pe care au trimis-o laboratoarelor din Franta. Din pacate, concluzia a fost dezamagitoare: s-a apreciat ca informatiile nu au nici o relevanta. Cercetatorii romani insa au perseverat. Au luat legatura cu specialistii glaciologi care lucreaza in zonele polare.
"Le-am aratat imagini din Scarisoara - ne povesteste dr. Bogdan Onac, cercetator la Institutul de Speologie din Cluj-Napoca, cel care s-a dedicat trup si suflet acestui proiect, in prezent profesor la Universitatea South Florida, in SUA. S-au aratat incantati, mai ales cand le-am spus ca exista trunchiuri de copaci la baza ghetarului care pot oferi informatii exceptionale asupra varstei sale. Asa se face ca, in 2003, o echipa de cercetatori suedezi a poposit la ghetar, a forat, a scos o carota de gheata de 23,5 metri lungime pe care a depus-o in containere frigorifice si a plecat ata la Stockholm pentru a incepe analizele. Esantioanele au ajuns la laboratoarele Universitatii din Stockholm, au inceput primele investigatii, dupa care... tacere. Dupa doi ani am aflat ca au facut masuratori, au intocmit niste diagrame si au concluzionat ca nu rezulta nimic interesant. Am reactionat destul de dur, pentru ca un doctorand roman, Aurel Persoiu, se dedicase exclusiv acestui proiect. Le-am cerut carotele ca sa continuam cercetarea cu forte proprii. Ne-au refuzat, invocand investitiile facute. Am negociat si, in cele din urma, ne-am inteles ca partea suedeza va analiza 10 metri din carota de gheata, iar noi restul. Aurel Persoiu, care, intre timp, venise cu mine in Statele Unite pentru a-si continua doctoratul, a sosit la sfarsitul anului trecut la Stockholm, a intrat o saptamana in camera frigorifica la - 40 grade si a scos probe pe care le-a adus in America, unde avem un laborator de geochimie izotopica bine pus la punct. In prezent, a reluat masuratorile in partea superioara si mediana a carotei, iar semnalele izotopice au inceput sa ne dea primele rezultate."
Am putea spune ca, in prezent, Aurel Persoiu a inceput sa citeasca in... gheata. Informatiile pe care i le va oferi carota vor reflecta activitatea atmosferica din zona ghetarului de la Scarisoara, sau, daca generalizam, din vestul Romaniei. Pare un subiect de literatura SF, dar ghetarul pune la dispozitia cercetatorilor o veritabila harta climatica a ultimilor 3.700 de ani din aceasta parte a continentului. Cu alte cuvinte, ghetarul se dovedeste un buletin meteorologic exact al vremii din ultimele trei milenii.
Informatiile oferite de ghetar nu se opresc la paleoclima. Simultan, o fosta studenta clujeana care isi face postdoctoratul la Oxford, a inceput analiza polenului depus in orizonturile de gheata pentru a identifica taierile masive de copaci sau incendiile puternice. Un altul examineaza portiunea din ghetar corespunzatoare in timp perioadei daco-romane, pentru a descifra felul cum se exploata aurul in Muntii Apuseni. Pentru a ajunge la minereul aurifer, localnicii ardeau cantitati mari de lemn care incalzeau roca, apoi aceasta era udata, crapa si putea fi exploatata. In mod firesc, combustia masiva de lemn si roca (in procesul de topire a minereului) este pusa in evidenta de analiza ghetii, bulele de gaz din gheata inregistrand concentratii ridicate de bioxid de carbon si sulf.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
