ROMAN (CU UN) POLITIST
Episodul 5
M-am trezit intr-un pat ca de spital, dar eram in infirmeria sectiei de politie. Nu ma dusesera la spital. Chiar trasesera in mine, glontul imi stersese tampla, sangele imi siroia in ochi si lesinasem. Nimic serios, ma putea doftorici oricine.
Nu mi-a spus nimeni ce s-a intamplat, toti erau furiosi, culmea e ca toti erau furiosi pe mine - sau cel putin asta am crezut. Am pus cap la cap franturile pe care le auzeam. Geanta-diplomat disparuse, nimeni nu stia unde, nimeni n-o vazuse. Degeaba spuneam eu c-o apucasem de maner. Seful era negru de suparare.
Singura reusita era ca nu transpirase deloc faptul ca eu sau Vasile eram politisti. Vasile il daduse pe zdrahon pe mana politistilor veniti dinspre Bucuresti. A doua zi era liber, il scosesera avocatii pe vicii de procedura. Celalalt zdrahon ajunsese la morga, ii venisem de hac. Sigur, n-am vrut asta, gandul meu fusese doar sa-l adorm pana rezolv cazul. Lovisem cum nu mai lovisem vreodata pe cineva. S-a aflat ca era cel mai mic dintre fratii Matache. Daca are cineva putere in orasul nostru, astia-s fratii Matache. Stapanesc totul, direct sau indirect. Lumea nu-l cunoaste decat pe cel Mare, celorlalti doi mai nimeni nu le-a vazut fetele, nu vor sa se-arate, asa ca nu-i de mirare ca nu-l recunoscusem. Mi s-a facut pielea de gaina la auzul numelui.
Haidamacii din casa verde au ajuns dupa gratii, erau cam de multisor in vizorul politiei pentru trafic de droguri, i-au infundat usor cu culturile de canabis gasite in spatele gardurilor inalte si pentru prostia de a fi tras in politistii care alergau dupa infractori. De fapt, nu vizase nici unul vreun politist in uniforma, trasesera in mine mai multe focuri si ma nimerise doar unul, dar cine mai statea sa stabileasca acuma traiectoriile, erau buni legati si fara expertize balistice. O sa le cam putrezeasca oasele la parnaie, dar nu-s de plans.
Nu-ntelegeam unde disparuse geanta-diplomat. O luase Vasile? Ridica din umeri. N-o vazuse. O gabjisera politistii adevarati? Inainte sa-si cheme intariri si sa-i aresteze pe gealati? Cand m-au saltat pe mine si m-au dat pe mana doctorului? Toti ridicau din umeri.
Mi-au spus doar ca ma adusesera la sectie din precautie, sa-i inteleg. La spital mai punea vreunul intrebari indiscrete si reuseau sa afle cine sunt. Sau eu aiuram cumva si vorbeam vrute si mai ales nevrute. Era mai bine asa. Clanul lui Matache, care turba, nu facea nici o legatura cu politia, erau convinsi ca vreo grupare ce scotea capul pusese totul la cale. Deocamdata asta credeau. Deocamdata se pregateau sa-l jeleasca pe Matache al mic.
Dar afacerile-s afaceri si merg inainte. Asa ca trebuia sa continuu ce incepusem.
Sefului celui mare i se spusese despre misiunea mea sub acoperire doar cat sa nu turbeze. Nimic despre legatura mea cu moartea lui Matache. Atata vreme cat procurorii nu gasisera ceva sa-i infunde, erau oameni onorabili si seful politiei ii trata ca pe oamenii onorabili.
- Ce faci cu transportul urmator? m-a zorit seful direct. O sa stai toata saptamana sa-mi bolesti pentru o zgaiba?
Vreau-nu vreau, trebuie sa ma dau jos.
- Si ultima geanta-diplomat? intreb eu din nou, doar-doar mi-o spune ceva.
- Nu stiu nimic de vreo geanta.
Incep sa cred ca sunt intr-o poveste care merge inainte fara voia mea.
*
Eram din nou singur, Vasile avea alta misiune, ori sefu' credea ca-i mai bine sa ma descurc cum stiu. Mi-a dat alta masina, harbul meu fusese prea des prin locurile de panda, putea da de banuit.
Am asteptat cam multisor, incepusem sa ma tem ca nu mai vin, ori au schimbat ziua transferului de diamante. Am rasuflat usurat cand am zarit automobilul cu geamuri fumurii. Erau consecventi.
N-a ramas mult dincolo de gardul de sarma ghimpata, se apropia ora zborurilor pe care le mai urmarisem, insemna ca nu modificasera planurile.
Nu-mi era clar ce aveam sa fac, era ziua improvizatiei. Tot ce ma preocupa era sa-i impiedic sa ajunga la aeroport. Ma intelesesem ca un echipaj sa ma astepte la drumul national si sa stea mereu aproape.
Am plecat pe urma masinii in care presupuneam ca e o noua geanta-diplomat. Se grabeau. Trebuia sa ma grabesc si eu si sa-i impiedic sau sa-i retin cu orice pret. N-am gasit metoda mai buna. Am tras in cauciucuri. Automobilul cu geamuri fumurii s-a poticnit. Soferul a iesit sa vada ce s-a-ntamplat, n-auzise impuscatura. Era zdrahonul care fusese cu praslea Matache. Asta complica lucrurile. Nu ma interesa daca in automobil mai era vreun Matache, eu aveam un fix cu geanta-diplomat pe care eram convins c-o duc doldora de diamante la aeroport.
M-am apropiat, am coborat. Zdrahonul a facut ochii mari, a inteles ca e o capcana.
- Tot tu? m-a intrebat.
N-avea rost sa-i raspund. Dar m-am dat cocos, sa aprind atmosfera:
- Daca vrei sa scapi cu viata, nu incerca sa scoti vreo arma.
Se uita la mine atat de mirat, de parca eram vreun bosiman.
Urmarindu-i miscarile, m-am lipit de portiera din dreapta si i-am cerut celuilalt barbat sa coboare.
- Mai repejor! am insistat.
Barbatul era si livid si furios. Iesea cu gesturi greoaie. L-am pipait sumar, n-avea arma. I-am cerut sa se indeparteze de masina, nu voiam sa ma surprinda cu ceva. Mai voiam sa-i am pe amandoi in fata ochilor. Cinci, sase pasi erau destul.
- Nu ti-e teama? Stii cine sunt?
- Chiar nu-mi pasa! Poti sa fii si Matache cel Mare!
Barbatul a tresarit, si-a scos ochelarii negri, avea aceiasi ochi verzi si rai pe care ii mai vazusem si un rictus pe care n-o sa-l uit. Doar ca era mai scund si mai burtos decat Praslea.
- Cine esti, mai baiete, in cinci minute se umple campul de tragatori, nu ti-e mila de viata ta?
Prin urmare apucasera sa-si cheme ajutoare. Facusem bine ca sunasem si eu echipajul aflat in drumul national. Cum mi-o fi soarta, care or sosi primii...
- Ce vrei? ma intreaba ochii verzi. Esti de-al lui Manolache? Treci la mine si ai dublu la tot ce-ti da el.
Oamenii astia aveau un fix. Trebuia sa aflu cine-i Manolache si cu ce se ocupa de le este asa de teama astora care stapanesc totul.
- Geanta, am zis.
- Ce geanta visezi? Esti nebun.
Nu eram. Cand ma apropiasem de portiera, zarisem geanta, pe bancheta din spate.
- Geanta cu diamante, am repetat, sa stie ca-s la curent cu afacerea. Spune-i brutei s-o aduca si scapati amandoi.
- Ti-ai sapat mormantul, scapa printre dinti.
- Am mai auzit si asta.
- Nici macar n-o sa ajungi la groapa. O sa-ti las hoitul pe campul asta, sa-l sfartece cainii si ciorile.
- Fiecare cu soarta lui, ma aratai eu imperturbabil, cum vazusem prin filme. Spune-i sa aduca geanta mai repede. Si fara prostii.
Ca sa vada ca nu glumesc, i-am rasucit o mana la spate, atat de repede si de puternic, ca am simtit cum trosneste din umar. A urlat scurt:
- Esti dement! Adu-i dementului geanta si-o sa-l belim pe urma!
Am strans din nou mana rasucita la spate, facandu-l sa scoata alt urlet si soptindu-i la ureche:
- N-o sa belesti pe nimeni! Sau nu pe mine!
Eram atent la ce face zdrahonul care deschisese portiera din spate, sa ia geanta diplomat. Stiam c-o sa caute si-o arma.
Departe se ridicau norisori de praf care se apropiau ca manati de vant. Oamenii mei sau ai lor. N-aveam vreme. De era sa mor, macar sa apuc sa fac ceva. I-am strigat zdrahonului:
- Misca mai repede!
Am trecut in spatele lui Matache al doilea exact in clipa in care zdrahonul a inceput sa traga. L-a nimerit pe Matache in piept. M-am aruncat la pamant. A cazut langa mine si peste mine, ca o pavaza. Numaram gloantele care ii scuturau trupul, trei, patru, cinci, nu se mai termina, parca era mitraliera.
Apoi am auzit scrasnet de frane, alte impuscaturi si strigate.
- Politia! Nu misca nimeni!
P-orma s-a lasat brusc linistea si am ridicat capul din praf.
Zdrahonul cazuse pe spate si in jurul lui se latea o balta de sange. Ar fi fost mai bine pentru el sa nu-l fi scapat avocatii. Din masina politiei iesisera trei politisti, cu armele pregatite sa traga din nou. Inaintau spre cealalta masina, flancata de doi flacai rasi in cap, care nu mai apucasera sa-si apere patronul si care ridicasera bratele in semn ca se predau. Langa mine, Matache al doilea zacea fara rictus.
*
De data asta am stat cu ochii pe geanta-diplomat. N-am deschis-o, dar era grea. I-am dus-o sefului si l-am rugat s-o inchida in seif, sa nu se piarda ca aia dinainte.
- Nu s-a pierdut, mi-a zis, cand am ramas doar noi doi.
Am facut ochii mari de uimire. Toata lumea imi spusese altceva si ma dadusem de ceasul mortii sa inteleg unde disparuse. I-am batut obrazul, cat era el de sef, nu se facea sa-si rada de mine.
N-am dormit toata noaptea. Ma dureau nasul si rana de la tampla, dar mai mult ma gandeam la ce urmeaza. Chiar nu stiam ce sa fac. Fara cei doi Matache, halele de slefuit diamante or sa functioneze mai departe, cat nu le-a distrus nimeni. Altii ca Petrica Bot or sa se imbolnaveasca si-or sa lase in urma orfani. Daca nu duc treaba la capat, am inceput-o degeaba.
Spre ziua mi-a venit o idee. L-am sunat pe frate-miu, ziaristul, si i-am cerut sa-mi faca legatura cu colegul lui care stie dosarul diamantelor sau sa-l trimita la mine. Intr-un ceas ma suna omul. Dupa ce i-am spus pe scurt ce vreau, m-a rugat sa-l astept. Dupa alt ceas stateam fata-n fata. I-am zis c-o sa-i dau o poveste de pagina intai, numai sa-mi promita ca va scrie tot. O sa-i dau cadavre si sange cat vrea. A fost de acord. Nu-l prinzi in fiecare zi pe Dumnezeu de picior.
A doua zi am aflat ca se tinuse de cuvant. Cand am ajuns la sectie, eram deja celebru, isi dadeau ghionturi privindu-ma, dar nu zicea nici unul nimic. Am luat si eu ziarul.
"Ca-n poveste, incepea articolul, Greuceanu a omorat doi zmei."
Din volumul in pregatire la Editura Cartea Romaneasca
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
