Lui Lev Aslanovitch Tarassov (sau Levon Aslan Torossian, in conformitate cu originea armeneasca a parintilor sai), i se poate spune Cel Mare cu tot atata dreptate cu cat i se spunea si tarului Petru. O data pentru statura sa urieseasca si, pe de alta parte, pentru faptele sale (culturale) si opera sa, cu adevarat monumentala. Dupa revolutia bolsevica din 1917, familia sa a emigrat din Rusia spre Franta, unde s-a si stabilit, dupa cateva escale in Crimeea, Istanbul si Venetia. Dupa ce a terminat liceul Pasteur din Neuilly sur Seine, Lev (nascut in 1911) isi ia licenta in drept la Paris si isi schimba numele in Henri Troyat. Un nume-simbol al literaturii franceze, care poate fi gasit pe copertile a 100 de carti, in marea lor majoritate romane, dar si nuvele, biografii, eseuri, studii de literatura sau piese de teatru. O adevarata biblioteca cu un singur autor, prin rafturile careia e greu de crezut ca vreun iubitor de cultura al secolului XX nu si-a gasit ragazul sa cotrobaie. A fost, probabil, unul dintre cei mai prolifici, dar si mai populari scriitori din Franta veacului trecut. Romanul sau de debut, Faux jour, primeste, pe vremea cand nici nu isi ispravise stagiul militar, Premiul romanului populist (poporanist!?). Da, Franta nascocise asa ceva, in 1931, gratie lui Antonine Coullet-Tessier, ca sa recompenseze "operele romanesti care prefera sa aiba ca personaje oamenii din popor si mediile populare si cu conditia sa degaje un umanism autentic". Pentru L'Araigne, este incununat cu laurii Goncourt (devenind, la momentul respectiv, cel mai tanar detinator al premiului), iar in 1959 este ales in Academia franceza, unde va fi ocupantul scaunului cu numarul 28. Cel ce invatase franceza cu o guvernanta elvetiana avea sa devina unul dintre cei mai talentati manuitori ai limbii lui Voltaire, consacrat "rege in panteonul popularitatii nationale", printr-un sondaj datand din 1994. Admirator declarat al clasicilor realismului, indragostit de Zola si de Flaubert, Troyat va jura insa, toata viata, pe marea literatura rusa. In primul rand pe Tolstoi (cu care avea in comun initialele numelui), dar si pe Dostoievski sau Cehov (despre acesta din urma spunea ca este "cel mai ironic, dar si cel mai discret scriitor rus"). Tuturor le va dedica ample monografii, scrise, asa cum spusese colegul sau de academie Maurice Druon, "intr-o limba simpla si clara, cea care dureaza, franceza eterna".
Laurii care i-au insotit tot timpul opera nu l-au ametit niciodata: "Succesul nu inseamna nimic. Stiu despre ce vorbesc: in zorii vietii mele, i-am vazut pe parintii mei pierzand tot printr-o rasturnare brusca a destinului, si am retinut lectia. Sunt un om al penumbrei si al muncii". Povestitor de istorii adevarate sau inventate, Henri Troyat si-a dus viata cu o discretie cehoviana. Iar in moarte, desi era de multa vreme decanul Academiei, a intrat aproape nebagat in seama: trecerea uriasului la cele cu adevarat vesnice s-a petrecut anul acesta, in luna martie, la varsta de 96 de ani, la doar un an dupa ce publicase ultima sa carte, biografia lui Boris Pasternak.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
