Pe langa Moscova-Petuski,halucinantul roman-poem al lui Venedikt Erofeev despre revelatiileintoarcerii acasa ale unui betiv macinat de constiinta pacatului,Emil Iordache, regretatul profesor de la Universitatea ieseana, eramandru si de talmacirea prozelor mai putin cunoscute ale lui AndreiPlatonov adunate in volumul de la Polirom, Moscova cea fericitasi alte povestiri.
Victima a stalinismului,Platonov a supravietuit mortii premature a unicului sau fiu,condamnat la varsta de doar 15 ani pentru uneltire impotrivastatului, traindu-si restul zilelor in singuratate si anonimat - casi Bahtin, celebrul savant a carui biografie l-a inspirat pe AndreiBitov in nu mai putin cunoscutul sau roman CasaPuskin.
Se zice ca putea fi vazut, spresfarsitul vietii, pe holurile Institutului de Literatura, unde seva fi adapostit intr-o camaruta mizera, luat adesea drept portarsau maturator de catre tinerii chemati sa deprinda mestesugulscrisului si sa schimbe fata literaturii intru slujireacomunismului si construirea viitorului luminos.
Posteritatea ii va face insadreptate lui Platonov, fie si sub forma unei anecdote care ar fiinceput sa circule deja - Emil Iordache dixit! - in ultimeledecenii ale secolului trecut: "Jean-Paul Sartre sta intr-o cafeneapariziana, fumeaza pipa, admira peisajul si se gandeste:<<Da, am ajuns la o anumita celebritate, am cititori, darasta-i: exista pe lume un scriitor mai mare decat mine -Hemingway>>. In timpul acesta, Hemingway se afla pe uniaht in Cuba, bea rom, trage dintr-o tigara de foi si se gandeste:<<Da, am scris niste carti, lumea ma crede prozatorgenial, dar asta-i: exista un scriitor si mai mare decat mine -Andrei Platonov>>. In vremea aceasta, scriitorul AndreiPlatonov, in salopeta si cizme, cu o tigara de mahorca in coltulgurii, ii alunga cu maturoiul din curtea Institutului de Literaturape copiii care fac galagie si le deranjeaza pe domnisoarelestudente, care stau pe banci si citesc carti de Jean-Paul Sartre siErnest Hemingway."
Asemeni lui Soljenitin oriKoestler, si Platonov se lasase fascinat in tinerete de utopiaegalitarista, asa ca nu a fost de la inceput un opozant neimpacatal sistemului comunist. Talentul veritabil, daca nu geniul, l-atransformat insa intr-un fara de voie "dusman al poporului",remarcat, vai, de insusi Stalin, fapt care ii va pecetlui definitivdestinul: scrierile sale sunt criticate virulent in presa,considerate subversive si reactionare, iar autorului i se interzicesa publice. Nici nu se putea altfel, de vreme ce prozatorul nu facepiruete in jurul adevaratelor probleme, ci le abordeaza direct,fara inutile tatonari.
Accentul nu cade totusi, intextele lui Platonov, pe critica sistematica si abstracta atotalitarismului, ci pe impactul existential al asumarii personalea utopiei comuniste si a utopiilor de tot felul, nascute dindorinta descoperirii unor certitudini salvatoare, care sacompenseze si sa faca acceptabila suferinta.
Realitatea spulbera insa faracrutare toate iluziile: Ciklin, in Groapa de fundatie, cufruntea lui ingusta, nu poate intelege nimic din ceea ce seintampla in jurul sau, dar asta nu-l scuteste de suferinta cumplitala moartea Nastiei, copilul gasit asupra caruia isi concentrasetoata capacitatea sa de simtire si de iubire paterna: "Ciklin lua oranga si o cazma noua si o porni incet spre marginea indepartata agropii de fundatie. Acolo incepu din nou sa dea pamantul in laturi,pentru ca nu putea sa planga, si sapa fara sa fie in stare saoboseasca pana seara si toata noaptea, pana cand auzi cum trosnescoasele in trupul lui truditor. Atunci se opri si se uita imprejur.Colhozul il urmase si scormonea pamantul fara incetare; totitaranii munceau cu atata ravna a vietii, de parca voiau sa sesalveze pentru totdeauna in prapastia gropii de fundatie. Se apucasa sape pentru Nastia un mormant special. Sapa cincisprezece ore larand, ca sa fie adanc si sa nu poata patrunde in el nici viermele,nici radacinile plantelor, nici caldura, nici frigul, si copilul sanu fie tulburat niciodata de vuietul vietii de la suprafatapamantului."
La fel, in Moscova ceafericita, pe fundalul mai larg al utopiei sociale, e demontatasi utopia iubirii, ca o masinarie inutila si nefunctionala, dincare nu mai pot fi salvate decat cateva piese, si acelea uzate.Moscova, tipul femeii irezistibile, de o frumusete rapitoare, isicauta (cum altfel?) fericirea alaturi de un barbat si nu reusestesa se resemneze decat langa Komiaghin, un om fara destin, traind depe o zi pe alta intr-o crunta mizerie. Un alt personaj, Sartorius,renumit inginer dedicat studiului, este respins aparentinexplicabil de aceeasi Moscova, prima si ultima lui iubire, esuandca muncitor necalificat langa o femeie cu care se casatorise dincompasiune. Mariajul se dovedeste un calvar, singurele clipe defericire barbatul simtindu-le in momentul contemplarii chipuluiadormit al sotiei: "Noaptea, Ivan Stepanovici statu aplecatdeasupra chipului Matrionei Filippovna si observa cat era deneajutorata, cat de jalnic ii era contractata toata fata inoboseala intristata; ochii ii erau inchisi si pareau blanzi, ca sicum in ea, atunci cand statea intinsa cu cunostinta pierduta,salasluia un inger din vechime. Daca toata omenirea ar sta intinsasi ar dormi, dupa chipul ei ar fi imposibil sa-i afli caracteruladevarat si ai putea sa te inseli".
Aproape totdeauna, atitudineacea mai caracteristica a omului platonovian in fata vietii esteperplexitatea, deoarece realitatea pare mereu incomprehensibila,terifianta, iar universul se dezintegreaza, in forme grotesti siabsurde - de unde si atmosfera apasatoare, grava, in ciudasituatiilor deseori comice. Aici, in aceasta proza, reflectiiledespre conditia umana nu mai sunt simple abstractiuni, digresiuniori speculatii sterile. Reverberatii existentiale de o tulburatoareautenticitate urca in pagina de undeva, din strafunduri, ca dintr-orana din care tasneste sangele unor marturisiri ca aceasta: "Tottimpul trebuie sa te umfli in pene: ba sa gandesti, ba sa vorbesti,ba sa te duci undeva, ba sa faci mai stiu eu ce... Insa eu nu amchef, uit mereu ca traiesc si, daca imi aduc aminte, ma apucagroaza...".
Fara sa uite ca, totusi, econdamnat la viata, dar refuzand sa fie ingropat de altii, Platonova ales sa-si sape singur mormantul in groapa de fundatie, alaturide Nastia, undeva, in adancuri, unde sa nu mai fie tulburat de"vuietul vietii de la suprafata pamantului". Prin acest prozatorgenial care si-a sfarsit zilele ca portar la o institutie oarecare,literatura rusa a mai dat Occidentului o lectie de est-etica si deadevar suferit, peste mode si timp.
ANTONIO PATRAS (n. 1973).Critic literar, conferentiar la Facultatea de Litere, Universitatea"Al. I. Cuza", Iasi. Debut publicistic: 1998, in revista"Convorbiri literare"; doctorat in filologie (2002); membru alUniunii Scriitorilor Romani; redactor la revista "Convorbiriliterare", unde semneaza rubrica "Cernela simpatica"; coordonatoral colectiei de istorie literara la Editura Universitatii "Al. I.Cuza", Iasi. Volume publicate: Ion D. Sirbu - de veghe innoaptea totalitara, 2003; Fragmentarium - impresii despreoameni si carti, 2006; Ibraileanu. Catre o teorie apersonalitatii, 2007.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
