Ce tulburatoare plutire-n trecut, ce senzatie de levitatie in chioscul din livada de visini a istoriei iti dau amintirile lui Alexandru Paleologu!* Fie si citite oarecum barbar, pe un pat de spital, printre perfuzii si injectoare, intr-un Bucuresti sufocat de hidosenie, miasme si marlanie, evocarile "conului Alecu" alinta mustrator, ne elibereaza si ne impovareaza, ne umilesc si ne inalta la iluzia blazonului, depotriva.
Sa nu-mi spuna cei familiarizati cu pitorescul si slabiciunile Subiectului, biografia si evocarile sale, ca in dialogurile cu tanarul Filip-Lucian Iorga gasim prea putine noutati, fie grave, fie picante! Aici, miza nu e noutatea, ci buna continuitate, impreuna cu sporul de detalii si nuante. Sigur ca, dupa atatea copioase felii de viata si grele falduri memorialistice, deja depliate fastuos in alte volume, ne reintalnim cu Noica ("Importanta lui este mult mai mare decat o cred chiar unii noicieni. Lucrurile care conteaza cu adevarat sunt delicatetea sentimentelor, finetea perceptiilor si dragalasenia fiintei umane, pe care Dinu le avea din plin") ori cu convingerea nestramutata ca Emil Cioran, "ca scriitor de limba romana e mediocru".
Ne reantalnim cu oaspetii de odinioara ai familiei Paleologu - Pallady, doctorul Danielopolu, Emanoil Ciomac, Grigore Iunian, Mircea Djuvara s.a. -, cu fascinatia pentru Montaigne, I.L. Caragiale sau Paul Zarifopol, cu credinta ca "cele mai frumoase femei din lume sunt tarancile romance", cu veneratia pentru Alice Voinescu ("o femeie extraordinara, a carei principala treaba era sa fie indragostita la nebunie de Stello Voinescu, o secatura fermecatoare, un chefliu si un simpatic, destept si stralucit suetar"), sau cu ideea complementaritatii Eminescu-Caragiale: "E o mare prostie sa alegi intre ei, Eminescu SAU Caragiale. Corect este Eminescu SI Caragiale".
Tot astfel, regasim perspectiva patriarhala asupra Bucurestilor ("Era frumos, domnule, lumea pe strada, cucoanele, birjele, masinile, lumea era frumoasa. Era o lume bine-dispusa, voluptuoasa, oamenii din toate clasele erau prezentabili", p. 107), apararea cu justificata strasnicie a balcanismului ("Europa este o creatie a balcanismului, care se confunda cu una dintre cele doua aripi ale crestinismului: ortodoxia. Cei care stramba din nas la barbariile balcanice ar trebui sa se gandeasca la anul 1204. Oare balcanicii au fost barbari?"), pledoaria pentru concordia discors in toate cele ("A avea o fiola cu neseriozitate din care sa picuri cand trebuie este cel mai salutar lucru din lume. Pentru ca seriozitatea infecteaza si paralizeaza tot ce atinge").
In sfarsit, reintalnim cu placere convingerea ca "mai mare scriitor decat Tolstoi eu nu cred sa existe" si ca "m-am amorezat definitiv de Anna Karenina" (asta, chiar daca esti dostoievskian!), inclusiv motivata realitate conform careia "extrema dreapta porneste de la stanga. Dreapta adevarata nu cade niciodata in extrema. Una este autoritatea si alta extremismul. Orice dictatura de dreapta are origini de stanga. Dreapta nu poate aluneca la extrema, pentru ca are anumite idei rationale, pragmatice si liberale". Reafirmarea altei convingeri pentru care astazi este nevoie, din pacate, de un curaj aproape suicidar in context socio-doctrinar: "Si mai are crestinismul ceva: respecta individualitatea omeneasca, ceea ce religiile orientale, care cred in topirea sufletelor intr-un Tot indistinct, nu fac. In materia asta, nici nu discut: crestinismul este singura religie serioasa de pe planeta. Unii spun: China e lumea. Fereasca Dumnezeu! Asta ne-ar mai lipsi". De corelat acest verdict de la p. 155 cu contextul de la 171: "Intalnirea cu monseniorul Vladimir Ghika si convertirea au jucat un rol episodic in viata mea. In anii ''50, am constatat ca exista o singura forta internationala irezistibila, care poate stavili si inlatura comunismul: crestinismul, in varianta lui mai activa social, catolicismul. Aveam, pe atunci, ideea, pe care multi o au si acum, dar care este o idee prosteasca: aceea ca, daca noi am fi fost catolici, am fi fost in istorie mult mai virulenti. Nu e adevarat. Noi am fost asa cum am fost nu din cauza ortodoxiei, ci din cauza ghinionului ca i-am avut pe turci in coasta si nu ne-am putut dezvolta, istoriceste, armonios. In schimb, ortodoxia a fost extraordinara ca ferment spiritual. Lumea nu prea ii citeste pe sfintii parinti rasariteni, care sunt extraordinari. De exemplu Varsanufie si Isaac Sirul. Si toti ceilalti, din Filocalii...".
Marea capcana - una delicioasa, dar nu mai putin riscanta - a acestei carti: cum am mai spus si-n alte randuri, gratia, subtilitatea si detaliile fermecatoare fura privirile neinitiate sau doar grabite. Astfel incat, spre a da un singur exemplu, Miss Janet, guvernanta englezoaica din casa sotilor Vidrascu - clasic exemplu de fidelitate, inflexibilitate, afectiune si cruzime educativ-benefica -, sau atmosfera de la Automobil Club, Clubul Tinerimii etc., cu baccara, belotte, bridge (v. figura lui Pascal Vidrascu, 78) risca sa tina sub obroc idei si adevaruri de-o actualitate tulburatoare. Vom vedea ce si cum.
*) Breviar pentru pastrarea clipelor, Alexandru Paleologu in dialog cu Filip-Lucian Iorga, Editura Humanitas, 2005, 230 pag.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
