"Miliardar de imagini" ca odinioara Voronca, Alexandru Dohi* face parte din acea categorie de artisti totali la capataiul carora au stat mai multe Muze.
Caci in afara de poezie (la care adauga o specie personala de scrisori constituite dintr-un dicteu pluridisciplinar, degajat colocvial si interminabil), Dohi experimenteaza in domeniul graficii (desene din "picaturi de apa", cerculete si lacrimi de varii dimensiuni ce nasc imaginea descompunand-o in acelasi timp in trasee energetice definitorii), iar cine l-a vazut recitandu-si propriile poeme n-o sa uite niciodata inalta si insolita performanta actoriceasca (poza, voce, mimica, miscari) pe care o realizeaza parca intr-o doara.
Spre deosebire de intinsele "poeme torentiale" (nas al expresivei formule: prefatatorul Alexandru Lungu), pe care autorul si le-a raspandit prin reviste, neapucand inca sa si le stranga intr-o carte, poemele scurte, cum sunt cele din prezentul volum, penduleaza intre gnomicul esoteric ("deschis de-a pururi/ oricand poate fi orice/ niciodata nu este nimic/ se saluta acum" - PRINTUL) si prezenteismul haiku-ului ("piciorusele-n apa calda/ speriate de pestele rece/ repede alearga afara/ strivind castele de nisip" - COPILUL SI MAREA), forand in diafanul clipei ("rasul rosu se aude/ aerul cum il strabate/ floare surprinsa-n rugaciune" - PENDULAREA MIRESMEI), cufundandu-se in eternul tunel al cuvantului: "arabesc din nestiuta limba/ intetind arome de alge/ cand de obraz se sparg valuri" - Parul reginei in zori).
Din pacate, oricat de multe citate am da, ele nu sunt decat repere punctuale, melanjul savant de fluxuri ale Logosului care strabate de la un cap la altul intreaga carte nu poate fi nicicum aproximat.
Intrucat, fidel titlului si subtitlului (traduceri inchipuite din lirica popoarelor imaginare), fiecare din cele 50 de pagini are trei straturi de sensibilitate. Primul, cel de sus, constituie ideograma de baza. Al doilea este stratul transcrierii fonetice a ideogramei. In ultimul strat, jos, se afla traducerea in limba romana a poemului. Asa se face ca fiecare pagina se adreseaza, aproape concomitent, celor trei organe de sensibilitate: ochiul, urechea si mintea. Sugestiile plastice oferite de runele inchipuite sunt completate de gangaveala cu iz lettrist, dar si de descantec primitiv ori numaratoare de copii ("tlamblim libla tila blot/ heblum luthla ulha flut/ fethlim milba letha tal/ blumblim tlamtlom tlot") si, in sfarsit, iluminate de "traducerile" nu mai putin inventate. Adevarate poeme sinestezice, caci te obliga la rapide slalomuri intre simturi si te ridica mult deasupra unilateralei, clasicei gandiri, revelandu-ti existenta nesfarsitelor "traduceri simultane" care ne inconjoara. O joaca serioasa, un experiment fertil, piatra de hotar cu zona transdisciplinaritatii lui Basarab Nicolescu.
Inca o data - daca mai era nevoie - aflam ca misterul poeziei se atine in interstitii, in legaturi ce ofera sporite posibilitati de interpretare. Finetea colajelor de cuvinte si sintagme este cea a mecanismului de ceasornic: rotite si arcuri ce par haotice dar care in cele din urma fac sa pulseze ordonat tot intregul. Iata o capodopera din Altermundia, Fonetizarea: "balsam// san tal tal sa ra ban da/ cam for tal bar ca ro la/ men ta tal me nu et ulm". Traducerea: "balul furnicilor// am colindat coroana teiului/ nu in limbi vorbim cu truda adunate miresme/ am trecut prin muntii din lenjeria miresei/ pelerinaj la cosul doldora de caise/ si acum in jurul trandafirului naltam imnul aromelor".
Cele trei randuri de mogaldete runice (un fel de furnici totemice) isi vor dezvolta comentariul ironic, vai, doar cititorilor efectivi ai cartii.
Alexandru Dohi, Altermundia, Brumar, 2006, 60 pag.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
