2. Nu cata in departare
Cu timpul, fereastra s-a inchis singura. S-a stins si ecoul dureros al acelei amintiri, dovada ca pot acum sa descriu imaginea.
Acest lucru - inteleg, cred, acum - a fost mereu handicapul meu in calea romancierului care m-as fi dorit; faptul ca nu ma puteam detasa de durere, de spaima paralizanta a intamplarilor ce-mi incolteau in minte, frica de a nu starni, cu vorbele mele, realitatea lor amortita doar... Nici nu stie cititorul cat de periculoasa este vocatia. Poate de aia nici nu e platita! Poate din cauza asta, ani de zile, in nomenclatorul muncii, "scriitor" denumea un functionar care scria pe vagoanele de marfa continutul acestora... Dar, sa nu ne intristam... Se vorbea despre obligatii, care aduc, intr-un final, drepturi, se vorbea despre a da pentru a primi, se vorbea despre popor, ca despre un cadru obligatoriu de manifestare a individului... si cate si mai cate.
Mi-aduc aminte de un moment extrem de jenant si infricosator, in acelasi timp, pentru mintile noastre in curs de spalare. La un moment dat am fost anuntati ca a doua zi sa ne prezentam cu totii la Casa de Cultura pentru a asista la o intrunire extrem de importanta. Mi-am gasit locul printre sutele de elevi din tot orasul - locul avea o sala mare, de spectacole - si, dupa vreo zece minute de fojgaiala, unul dintre profesori a anuntat solemn ca, "tovarasul colonel Icsulescu ne va relata un fapt foarte grav despre care trebuia sa luam la cunostinta si sa luam atitudine, in adevaratul spirit al tineretului socialist al Romaniei etc. etc".
Ce se intamplase?
Unul dintre elevii de la Liceu scrisese o scrisoare la Europa Libera - habar n-avem cine era Europa Libera, eu eram indragostit, pe-atunci, de o patinatoare germana pe care o vazusem la televizor (Helga, parca!) si-mi framantam mintea cum sa-i trimit o scrisoare in care sa-i spun cat de mult o iubesc - deci, nefericitul nostru coleg, pe care nu mai stiu, din pacate, cum il chema, nu era din anul nostru, ii scrisese lui Cornel Chiriac, cel care avea rubrica muzicala la Europa Libera (si care urma sa fie asasinat mai apoi!), cerandu-i... o melodie anume! Va dati seama cat de grava era fapta daca ne adunasera pe toti sa ne comunice acest lucru. "Criminalul" respectiv nu fusese adus, era in ancheta la Organe - abia acum ma gandesc la ce-o fi patit bietul de el, ce-or fi patit organele lui, la acea "ancheta" -, venise doar colonelul care, cu o mutra tampa ce mima prost gravitatea, se vedea mai degraba plictisul, incerca sa ne sperie explicand ce otrava ne picura acel individ in curatele noastre suflete comuniste, prin emisiunile lui si cum, sub masca muzicii, se ascunde de fapt scarboasa ideologie capitalista care vrea sa ne sminteasca de mici.
Eram prea crud sa retin numele elevului; relatarea, de altfel, nici nu a avut ca scop sa ne intipareasca in minte numele lui, ci Fapta, care, dupa spusele respectivului securist, era cu totul blamabila. Insemna ca familia lui asculta Europa Libera! Insemna ca era incurajat sa faca acest lucru, ceea ce incrimina parintii, profesorii, secretarul de partid al scolii, reprezentantul Internelor care avea "in grija" obiectivul respectiv, directorul Directiei Judetene, ministrii celor doua institutii - Educatie si Interne -, tovarasul Dumnezeu insusi era brusc in pericol! Ca sa nu mai vorbim de Al Doilea Cerc: colegii de serviciu ai tatalui si mamei ereticului elev, secretarii de partid ai organizatiilor respective - ce atmosfera? Ce debandada era acolo? Cum de se tolera o asemenea atitudine? Evident, si parintii fusesera blamati public, in sedinte de intreprindere si pedepsiti pentru copilul lor. Asa functiona masinaria anilor '67-'68 de cand dateaza intamplarea care mi-a ramas vie in minte.
Eram, cum spuneam, prea crud pe atunci, educat in spiritul adevarului absolut - nu ma indoiam de veridicitatea spuselor colonelului respectiv, si apoi fusesem "instruit", chiar daca nu insistent si cumva pe departe, sa nu ma amestec in anumite lucruri, sa nu-mi dau drumul la gura oricand si oricum - nu prea intelegeam de ce, imi era suficient argumentul etic pe care mi-l servea tata: ca nu e frumos, ca nu e civilizat - sa-mi aleg bine prietenii; dupa ani lungi de privatiuni si nedreptati, tata fusese "iertat" pentru sorgintea burgheza si functia de prim-pretor de Targu-Mures a bunicului meu si i se permisese, in '68, sa devina membru de partid. Asta pentru ca functia de conducere pe care o detinea pe linie medicala impunea calitatea de membru de partid! Asta am aflat mai tarziu... Intre timp am incercat din rasputeri sa fiu ascultator... dar...
Intre timp, visand sa ajung acolo unde traiesc Oamenii Mari, langa mine cresteau, la randu-le, prietenii mei care visau sa ajunga acolo unde traiesc Oamenii Mari: Mihaita Dragolea este acum critic literar, Vali Butulescu este scriitor, dramaturg, tradus in peste 20 de limbi straine si fost deputat PD, Kappel Carol, basistul de la Phoenix, cu care eram coleg de vioara, nu mai trebuie prezentat; destinul a suras catorva, in genere celor care au riscat... celor care au refuzat sa-si ia locul in mecanismul pentru care fusesera creati de viziunea politicului acelor ani. Ei erau acolo, langa mine. Dar eu, eu... "catam in departare"!...
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
