În preistoria actualei sale deveniri, Eva Dolha a rămas iubitoarea meseriei căreia i-a dedicat primele decenii de carieră, profesând ca inginer agronom. Mai apoi, într-un moment de cumpănă interioară, a descoperit desenul şi pictura ca leacuri autoadministrate împotriva cenuşiului vieţii. Providenţială s-a dovedit pentru ea întâlnirea cu textilista clujeană de marcă Angela Popescu, cea căreia îi datorează descoperirea plasticii ca mijloc de expresie şi de depăşire a angoaselor din anii mai apropiaţi de prezent. Bucuria căutării de sine cu creionul, peniţa sau pensula în mână s-a dovedit atât de acaparatoare, încât, după intrarea în rândul unei asociaţii de plasticieni fără studii specializate, s-a înscris la Universitatea de Artă şi Design din Cluj.
Aşa cum se înfăţişează în momentul de faţă, talentul de graficiană al Evei Dolha a şi atins deja gradul de la care începând se poate desluşi o formulă personală. Gheara leoaicei răzbate pregnant dincolo de exerciţiile canonice, fie că este vorba de naturi moarte în care albul şi negrul rămân singurele opţiuni, fie că se au în vedere peisaje urbane cu iz istoric şi metafizic, contemplate din contre-jour-ul unei arcade, fie că forme robuste, cu aspectul unor trunchiuri sau poate al unor musculaturi se înşurubează în aer, emanând o atmosferă renascentistă şi, în acelaşi timp, de ultimă oră.
S-ar spune că pentru Eva Dolha fiecare tehnică plastică deprinsă şi exersată devine prilejul testării unor limite ale artei şi gândului de pe poziţiile unei bune instalări însă într-o cuminţenie a atentei execuţii. Deprinderea practicilor curente ale artei se face cu scopul atingerii unei măiestrii înţelese ca o aspiraţie către acurateţe şi echilibru, deşi, la o privire atentă, elementul exploziv pare să fie învecinat. Într-o natură moartă în care griurile haşurate pregătesc atmosfera pentru o bună dozare a luminii şi umbrei, cafetiera îşi rezervă pe deplin pregnanţa realistă, în timp ce mărul devine o sferă aproape nedeghizată, misterioasă, un glob magic, iar sticla din spatele ei o proiecţie angelică de alburi, ca şi cum ar fi decupajul unui obiect din care, după deplasare, s-a mai păstrat doar o corporalitate astrală. Toate acestea sugerează în modestul şi, până la urmă, umilul exerciţiu al naturii moarte coexistenţa mai multor registre ale realului, trimiţând cu gândul la gravura lui Dürer sau a contemporanilor primelor Elzievir-uri cu proiecţiile ideatice reprezentate prin instrumente matematice şi astronomice, pagini răsfirate din ceasloave deschise şi cununi de laur.
Suntem în prezenţa unui dialog cu tradiţia unde nu rebeliunea dă tonul, ci continuarea pe cont propriu a unei căi regale a artei grafice şi a picturii. Culoarea vine să consolideze o atitudine meditativă şi un mod de a încărca energetic, cu o anume prezenţă, chiar şi scările de lemn pe care s-au rostogolit nişte fructe, ori interioarele galbene cu mobilă stil. Este, de altfel, şi ceea ce caracterizează portretele de inşi în penumbra unei încăperi sau pe cele haşurate de căderea unor zăbrele verticale de lumină.
Cred că numele Evei Dolha se va impune cu tărie în anii care vin printre cunoscătorii şi amatorii de artă.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
