Dupa ce au produs si regizat documentare si videoclipuri pentru REM, Red Hot Chili Peppers, The Smashing Pumpkins, Macy Gray, Janet Jackson sau Oasis - productiile lor obtinand doua premii Grammy, noua trofee MTV la sectiunea videoclip si un premiu Billboard la categoria Regizorul anului -, sotii Jonathan Dayton si Valerie Faris dau lovitura cu acest debut regizoral in lungmetraj (cu un scenariu al altui debutant, Michael Arndt). Construit ca un road-movie despre o familie aparent paguboasa si disfunctionala, care se cazneste sa strabata peste 1.000 de km intr-o rabla de dubita, ca sa ajunga la concursul de frumusete la care candideaza mezina de sapte ani, Little Miss Sunshine este o reconfortanta imbinare de umor copios, drama, tandrete, sarcasm, inventivitate si extraordinar optimism. Filmul demonteaza fara mila, cu umor nebunesc, negru, teribil, celebrele mecanisme de auto-imbarbatare care fac sa se vanda pe rupte cartile de self-help in America si, de acolo, deja in toata lumea. Teoria invingatorului care primeaza fara drept de apel (indiferent cate gunoaie se ascund sub covorul lui), obsesia performantei, recenta spaima in fata obezitatii cronicizate, importanta covarsitoare a fatadei... toate sunt ironizate irezistibil in aceasta comedie care contine mult mai mult decat pare. Iar scenariul lui Arndt mai reuseste ceva important: in locul surogatelor de viata, pe care le pulverizeaza sardonic, asaza autenticitatea acestei familii cu mintea deschisa, care se dovedeste invulnerabila in fata prejudecatilor. Scapatati, dezorientati, fara realizari sociale epatante, acesti antieroi intruchipeaza tocmai adevaratul spirit al familiei, care te sprijina si te accepta in ciuda neghiobiilor pe care le faci la un moment dat. E o evidenta a acestui film antisnobism, antiprostie si antiridicol, care nu-si propune sa demonstreze, sa epateze, sa concluzioneze sau sa moralizeze, dar tocmai asa ajunge la inima spectatorului. Iar meritul este si al distributiei. Steve Carell reuseste cel mai grozav rol de pana acum, al dezabuzatului specialist in opera lui Proust, sinucigas esuat, nefericit in dragoste si ratat in cariera, bunicul jucat de Alan Arkin este un tip indescriptibil, slobod la gura, care la 70 de ani prizeaza heroina si colectioneaza reviste porno, Paul Dano este delicios in rolul pustiului rebel, care refuza sa vorbeasca si il adora pe Nietszche, iar Toni Collette, prea putin cunoscuta fata de marele ei talent (Muriel's Wedding, Emma, Velvet Goldmine, The Sixth Sense, 8 1/2 Women, About A Boy), este fara cusur pe post de mama care se straduieste sa se descurce cu nebunia tuturor. Revelatiile filmului sunt insa Greg Kinnear - in sfarsit pus in valoare -, care uluieste in rolul capului de familie caruia i se naruie vizibil, cu lentoare sadica, metoda succesului si fericirii infailibile in noua pasi, pe care o preda unor capete patrate la slujba, si Abigail Breslin, fetita de zece ani pe care o stim din Semne si care aici face un rol uluitor. De la abnegatia cu care se pregateste pentru concurs la imaginea contrastanta cu rivalele grotesti - papusele pomadate, cu capete de cauciuc -, si pana la numarul final, pregatit cu ajutorul bunicului (un moment antologic de cinema), Abigail Breslin este un copil-revelatie tocmai prin naturaletea si normalitatea ei, intr-o lume care cultiva cu orice pret diferenta... Filmul este singura productie independenta care a starnit admiratia juriilor de la Hollywood, strangand, pana acum, un sac de nominalizari la cele mai importante premii...
Fiecare se crede normal / Little Miss Sunshine. Productie SUA, 2006. Regia: Jonathan Dayton, Valerie Faris. Cu: Greg Kinnear, Toni Collette, Steve Carell, Alan Arkin, Abigail Breslin, Paul Dano. Premiera: 5 ianuarie. Distribuit de InterComFilm Romania.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
