Calofilia (el ii spune "aristocratia stilistica") si simtul masurii cu dichisuri diplomaticesti, elasticitatea in criterii dar severitatea in principii, plus buna concentrare la liziera doxologiei cu critica moravurilor si a laicatului cu ierarhiile religioase, iata notele care-l apropie pe Mihail Neamtu de Teodor Baconsky.*
Un Teodor Baconsky pe care Mihail Neamtu ar avea toate motivele sa fie strasnic suparat, de vreme ce, dupa cum recunoaste insusi Baconsky in cronica sa la Bufnita din daramaturi, ar fi trebuit sa-i scrie prefata. Isi repara, ce-i drept, gresala in Dilema Veche, nr. 74/17-23 iun. crt., insa cartea ca atare va ramane etern vaduvita de aceste cuvinte esentiale: "In formarea sa, Mihail Neamtu a mers pe o carare ingusta. E teolog, dar nu si mercenar al clericalismului retrograd. E ortodox, dar locuit de un elan ecumenic deloc sentimental. E patriot, fara sa delireze etnocentric. E invatat cu Parintii Bisericii, pe care-i frecventeaza la sursa, dar ii citeste la fel de atent si pe corifeii postmodernitatii filosofice. Are umor, fara a practica mania contestatiei cu care atatia pseudo-emancipati ne agaseaza, in numele unei permanente eliberari fara obiect. Si nu are pe care sa-i tamaieze, ca sa-si faciliteze, cu mijloace de circumstanta, intrinsec, meritata ascensiune publica. Pe scurt, Mihail Neamtu soseste in forum cu toate armele hoplitului, cu farmecul tineretii curajoase, dar si cu un soi de discernamant spiritual care sperie prin maturitatea dezvaluita (...) E clar ca nu-l atrage cariera de petrolog care ciuguleste congresele internationale, publica firimituri savante prin reviste cu tiraj confidential si-i priveste de sus pe toti cei din afara cercului sau de specialisti zaharisiti, Mihail Neamtu vrea actiune politica inspirata de Evanghelie, un tineret aparat de flacara decrestinarii absolute si de ispita materialismului arghirofil, o Europa netradatoare a propriilor radacini, o Romanie cu cetateni responsabili, capabili sa i se aduca la putere pe cei mai buni dintre cei care mai pot intrupa exemplul... Si chiar ca te poti intreba cui ii foloseste un asemenea visator cu insomnii teologice".
De acum, sarcina cronicarului de intampinare, diletant in materie, aproape ca dispare. Nu asupra studiilor docte, a eseurilor savante de aici (despre Evagrie Ponticul situat intre conflictele interpretarii, despre Angelus Silesius - Gott ist mein Spiel, comentarea Omului recent patapievician sau a traducerii de la p. 406 s.u.) are a se pronunta nespecialistul, cat asupra multelor, salutarelor pledoarii impotriva "crizei de comunicare a ierarhiei bisericesti cu elita laicilor crestini din Romania", in favoarea "misionarismului cultural", impotriva "incapacitatii institutiilor teologale de a-si integra absolventii in viata publica a Romaniei", in favoarea curajului civic ("de ce revolutia de la Timisoara n-a avut drept catalizator, in locul fostului pastor Tokes - astazi un marginit politician iredentist - un mitropolit ortodox?"). Si inca: impotriva negustoriei care omoara cucernicia ("abunda asezamintele de protocol si turism preferential, invitand mai ales cetateni straini, in timp ce viata de studiu si rugaciune se dilueaza cu repeziciune. Nu degeaba un arhimandrit de la Athos remarca, vizitandu-ne tara, ca avem multi monahi, dar nu si un monahism"), a molipsirii cu hotia de partid ("pomana saracului a devenit vila protopopului"), a juventofobiei puterii oficiale bisericesti ("excluderea tineretului din deciziile cu relevanta teologica si duhovniceasca pentru majoritatea bisericilor locale explica aparitia organizatiilor si chiar a parohiilor ASCOR... In contrast, comunitatile de tineri baptisti isi emancipeaza, nu fara succes, limbajul si orizontul teologic"), impotriva promiscuitatii din caminele studentilor si studentelor la teologie, ca si impotriva imposturii profesionale (plagiatul, mita etc.), a descalificarilor morale ("sfidarea decalogului si nepotismul cadrelor didactice") s.a.m.d.
La Mihail Neamtu gasim si abordarea unei teme practic de neintalnit in mass media de la noi: tiganii, Biserica si Statul. In 50 de ani, tiganii ameninta sa devina majoritari in destule zone, in Transilvania, de pilda. Autorul face un tur de orizont prin Europa, stabileste "zestrea comuna" pe care o reprezinta tiganii si observa ca, in ciuda multelor realitati cat se poate de hartuitoare, "sinodul pravoslavnic de la Bucuresti nu are nici un episcop de etnie tiganeasca si nici un departament misionar care sa se ocupe serios de problemele acestei minoritati". Personal, nu stiu in ce masura "solutiile antisociale la care recurg romii" se datoreaza "unui destin istoric care a stimulat etica resentimentului prin delapidare" si nu "genelor virusate", insa comparatia cu istoria si statutul negrilor americani (p. 67) ramane instructiva.
"Avem obligatia de a redescoperi mereu vocatia excelentei", scrie Mihail Neamtu la cei 27 de ani ai sai, notand cu dreptate ca "destinul ortodoxiei romanesti depinde de anularea relatiei de supusenie si dependenta de admiratia Statului" si citandu-l in context pe Parintele Benedict Ghius: "Cea mai mare precautie impotriva Bisericii este nevrednicia slujitorilor ei".
*) Mihail Neamtu, Bufnita din daramaturi. Insomnii teologice, Editura Anastasia, 2005, 469 pag.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
