De la început vreau să insist asupra importanţei acestei cărţi*), una dintre cele mai valoroase publicate de editurile noastre în acest an. O carte care este în egală măsură literatură, reportaj şi istorie şi care ar trebui recomandată oricui doreşte să afle ce s-a petrecut cu noi în ultima sută de ani.
Ion Ianoşi recidivează ca memorialist, a mai făcut-o de cel puţin trei ori. Dar de data aceasta, "pentru ultima oară", spune el, iar rezultatul este magnific. Într-un cuvânt înainte, Ianoşi explică de ce face această "rememorare finală". "Cu rare excepţii, morţii din ultimele decenii au dus în mormânt şi experienţele trăite. Ori n-au putut, ori n-au vrut să le dea în vileag. Amneziei i s-a adăugat manipularea. Astfel, trecutul a fost şi este prezentat în mod ciuntit, alternativ frustrat de alte şi alte componente, diverse şi inverse. Învingătorii în războaie, revoluţii, restauraţii îşi reglează, ca întotdeauna, conturile cu cei învinşi." Ce îşi propune el să evoce? "Cu precădere fapte, întâmplări, situaţii şi destine." Le comentează doar rareori. Nu dă verdicte. Acordă prioritate la ce şi cum s-a întâmplat. Admite că "amintirile sunt personale. N-am cum să nu fiu subiectiv. Sper totuşi ca mozaicul alcătuit să corespundă lumii pe care am cunoscut-o".
Cele aproape 900 de pagini de memorii, care s-ar fi putut foarte bine numi "lumile mele", "identităţile mele", "iluziile mele", "cronica mea", au ajuns să fie adunate sub titlul "Internaţionala mea" pentru că tot ce se istoriseşte în ele depăşeşte cu mult experienţa de viaţă a unei singure persoane. Iar titlul trimite fără dubiu atât la filiaţia comunistă a autorului, cât şi la apartenenţa sa multiplă şi la meandrele politicii secolului trecut.
Ion Ianoşi, născut la Braşov în 1928, este eseist, scriitor, profesor de filosofie şi estetică, teoretician, traducător. Părinţii şi bunicii lui au fost evrei austro-ungari din clasa burgheză, instăriţi, prin urmare. Vorbeau maghiara şi germana, limbi pe care şi Ianoşi le-a învăţat, chiar înaintea românei. "Am fost un metec, un alogen, un multiplu minoritar pentru majoritarii dimprejur". "Prin meseriile pe care le-am practicat, limba folosită ar trebui să-mi definească identitatea. În fapt, continui să fiu - în grade diferite - un outsider. Cu atât mai mult cu cât am rămas ataşat utopiei, tipic minoritare, a egalităţii atât sociale, cât şi etnice." N-a fost primit la liceu, în anii războiului, din cauza originii, a învăţat o meserie şi a recuperat şcoala, cu maximă rapiditate, după război. A intrat în rândurile Partidului Comunist, a studiat la Universitatea din Cluj, apoi filosofia la Leningrad, a urmat un doctorat, a ajuns instructor al CC (din dorinţa partidului de a avea în rândurile sale mai mulţi "specialişti"), apoi profesor universitar. A fost unul dintre cei mai luminaţi teoreticieni ai stângii, contribuind la apariţia unor imporante lucrări considerate "dificile" în anii 70 şi 80. A publicat enorm, a fost premiat de mai multe ori, în 2001 a ajuns membru de onoare al Academiei Române.
Memoriile pe care le publică acum sunt, spuneam, o istorie a ultimilor o sută de ani, cu sute de fapte mai mult sau mai puţin importante petrecute la noi sau prin alte părţi, cu sute de personaje mai mult sau mai puţin importante pe care Ianoşi le-a întâlnit sau despre care doar a auzit, dar le aminteşte acum în măsura în care au avut un rol oarecare în anume evenimente (oameni politici români şi străini, scriitori români şi străini, jurnalişti români şi străini, artişti, afacerişti, profesori, doctori, politruci etc etc), cu sute de situaţii care au influenţat mersul evenimentelor, descrise cele mai multe în detaliu. (Uneori amănuntele sunt atât de multe că aproape devin plictisitoare, chiar dacă explicabile.) Portretele unor personaje, nu numai rude, nu numai dintre cele apropiate, sunt de o pregnanţă uimitoare. Caracterizările denotă un remarcabil simţ al observaţiei, dar şi un desăvârşit talent literar, pot fi caracterizări de roman. "De ce rememorez asemenea parcursuri de viaţă ale unor cunoscuţi sau aproape necunoscuţi? Din dorinţa, fără iluzii, de a contracara uitarea ori ignorarea nu doar a unor destine personale, ci şi a «echipei» de care aparţinuseră."
Imaginea finală este a unui secol extrem de zbuciumat, din care afli ce s-a întâmplat cu comunismul şi stalinismul românesc, cum se exercita puterea, rolul intelectualilor şi al ziariştilor, de oricare orientare, o carte copleşitoare prin detalii istorice şi umane, cu descrieri reci, aproape de medic, fără înflorituri inutile şi aproape fără emoţie, care există însă, intrinsecă.
Ianoşi nu-şi înfrumuseţează faptele şi imaginea, nu "se dă erou" şi nici exemplu, nu promite nimic, nu susţine o tabără sau alta şi mai ales nu răspunde atacurilor a căror ţintă a fost în ultimele decenii, de la dreapta şi de la stânga în egală măsură - de cei din urmă acuzat, între altele, şi de eşecul ceauşisto-comunist. Cei care speră să-l vadă punându-şi cenuşă în cap vor fi dezamăgiţi, Ianoşi nu-şi ascunde naivităţile, dar nici nu dă informaţii despre ceea ce ar vrea unii să audă, de pildă amănunte despre epurările de la începutul anilor 50, în care va fi fost implicat. Răspunde şi unei eventuale întrebări despre cum a asistat la epurările intelectualilor: "Cei din Sectorul de literatură am avut vreun rol în aceste ruşinoase procese ideologice ori penale? Niciunul. Urmăream din izolarea noastră execuţiile intelectualilor bucureşteni. Nu am fost consultaţi în legătură cu vreuna dintre ele. Nu ne-am numărat printre «aleşii» trimişi la şedinţele publice de la Teatrul CCS sau Facultatea de Drept. Personal am parcurs numai «dosarul Földes» şi am asistat la excluderea lui din partid de la Cluj. Eram funcţionarii unui «Castel» kafkian. Ne făceam apariţia în «satul» de la poalele castelului, ne întâlneam cu câte un locuitor, îl primeam de regulă la Informatii, câteodată în incinta ferecată sub şapte lacăte. Habar n-aveam însă despre ce se petrece în sferele înalte ale CC (adică în cabinetele de la etajele inferioare), cine ce ordine emite, spre a fi prompt executate. Înţelegeam motivele pentru care 1956 a născut sângeroasele replici în 1958-1960. Detaliile lor le aflam însă indirect şi vag, în măsura în care se strecurau în presă, erau pomenite în reuniuni, ni le relatau unii martori oculari. Şansa de a nu fi fost angrenat în acest tăvălug nu mă scutea de angoase; mulţi vor crede că nici de responsabilităţi". Întocmai.
Ianoşi insistă pe faptul că nu era decât "o rotiţă şi un şurub". Despre toate evenimentele, faptele, situaţiile descrise de Ianoşi pot fi antamate discuţii largi, în toate sensurile, probabil vor şi exista. Chiar şi asupra concluziei autorului: "Stânga tradiţională a dispărut. Comunismul a falimentat; social-democraţia s-a apropiat de neoliberalism. Cât de diferit este laburistul Tony Blair de conservatoarea Margaret Thatcher?" Stânga "este acum marginală. Şi o vreme aşa va şi rămâne. Nu-i un motiv suficient pentru ca un om de stânga să-şi renege aşteptările, oricât ar fi ele de utopice."
*) Ion Ianoşi - Internaţionala mea. Cronica unei vieţi. Editura Polirom
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
