O istorie paralela
Daca avem in vedere terorismul ca pe un ansamblu de acte de violenta (de la asasinate individuale, la actiuni ale unor organizatii indreptate impotriva unor comunitati) care au drept scop crearea unui climat de insecuritate, teama, in vederea atingerii unor obiective de natura politica, religioasa, ideologica, putem impartasi opinia cercetatorului Victor Ionescu dupa care „istoria terorismului domina istoria umanitatii... fiind in mod clar un subprodus al acesteia, un efect al devierilor fata de supremele valori ale civilizatiei planetare: drepturile omului".
Forme de evolutie a terorismului pot fi identificate inca din zorile istoriei, in toate epocile, pana in contemporaneitate. O constanta a acestei „istorii paralele" „parazitara" fata de cursul normal al istoriei, daca exista intr-adevar asa ceva, il constituie si faptul ca numeroase actiuni au fost indreptate impotriva unor personalitati culturale, intelectuali ai vremii, dar, in numeroase cazuri, acestia au fost implicati in conceperea si organizarea lor, in numele fanatismului, fundamentalismului de diferite naturi, de la cel religios la cel politic.
De la asirieni la romani
Marturiile istorice din Antichitate, cate ni s-au pastrat, dovedesc ca, de regula, in aceasta perioada, razboaiele erau insotite de actiuni violente, chiar de suprimare, indreptate impotriva populatiei civile si menite sa inspire groaza si sa previna orice fel intentii de rezistenta.
De regula, regii asirieni isi insoteau victoriile cu masacre in masa sau cu transformarea celor invinsi in sclavi. Regele Tiglatpallasar a deportat in Mesopotamia populatii intregi. Prizonierii erau supusi unor cazne greu de imaginat, mutilari, scalpari.
Reprimarile in masa a fost practicat si de evrei. Astfel, in Vechiul Testament, (Iezechiel 26) se arata ca populatia cetatii feniciene cucerite Tir urma „sa fie ucisa cu sabia", bogatiile sa fie „jefuite" si toate constructiile - daramate.
La fel au procedat si romanii, un exemplu in acest sens fiind masacrarea intregii populatii a Cartaginei. Dupa ocuparea Ierusalimului, imparatul Titus ordona exterminarea intregii populatii a orasului, astfel incat, cum noteaza istoricul Flavius Josephus, „soldatii obosisera sa tot rapuna oameni".
Cum altfel decat ca o actiune de natura terorista poate fi interpretata incendierea Romei de catre Nero, cu pretentiile sale de artist, avand printre scopuri suprimarea credinciosilor crestini.
De la zeloti la „asasini"
Fundamentalismul, aparut odata cu religiile monoteiste, si-a avut formele sale timpurii de manifestare, intre care asasinatul juca un rol important.
Astfel, zelotii evrei pot fi considerati drept unul dintre primele grupuri teroriste din istorie. Actiunile lor, cele mai multe asasinate, aveau drept scop de a semana teama intre oficialii romani, ca si intre evreii care colaborau cu acestia.
Si fundamentalismul islamic isi are traditiile sale, materializate, in secolul XI, in aparitia unei secte care isi propunea sa-si combata adversarii religiosi, dar si politici. Promotorul sau, el-Sabbah, a creat o scoala pentru luptatori de elita, specializati in asasinate si, in acelasi timp, gata sa se sinucida ritual, la porunca sefului sectei, ceea ce ne trimite la unele practici care s-au perpetuat pana astazi. Multa vreme s-a crezut ca termenul de „asasin" deriva de la faptul ca membrii acestei secte erau consumatori de hasis.
De la vikingi la conchistadori
Evul Mediu aduce cu sine dezvoltarea unui fenomen care se manifestase si in perioadele anterioare: „terorismul de razboi si de ocupatie". Era vorba de expeditii de jaf care erau insotite de acte menite sa semene groaza in randurile populatiei civile, ca si de instituirea unui regim de teroare in teritoriile ocupate.
In secolele IX-XI, Europa a fost zguduita de actele de cruzime savarsite de „salbaticii Nordului", vikingii - corabieri, descoperitori de noi taramuri, soldati, dar si „teroristi" neintrecuti. La inceput, ei au desfasurat 
incursiuni de jaf, pentru ca ulterior sa ocupe teritorii, pentru anumite perioade. Cronicile vremii pastreaza marturii despre atrocitatile savarsite de vikingi, care au facut uitate hoardele de navalitori ai lui Attila, comparate cu „lupii insangerati". Astfel, invatatul Alcuin din York consemneaza: „Niciodata inainte nu s-a intamplat o asemenea grozavie in Britania." Alte anale descriu „suferintele indurate de irlandezi de la acest popor razboinic, salbatic". Atrocitatile savarsite de vikingii pagani, echivalate cu „ospatul lui Odin", zeitatea lor suprema, vizau, in primul rand, comunitatile si lacasurile crestine. Astfel, intr-o alta marturie a vremii, se arata: "In toate partile, crestinii sunt macelariti, arsi si jefuiti."
incursiuni de jaf, pentru ca ulterior sa ocupe teritorii, pentru anumite perioade. Cronicile vremii pastreaza marturii despre atrocitatile savarsite de vikingi, care au facut uitate hoardele de navalitori ai lui Attila, comparate cu „lupii insangerati". Astfel, invatatul Alcuin din York consemneaza: „Niciodata inainte nu s-a intamplat o asemenea grozavie in Britania." Alte anale descriu „suferintele indurate de irlandezi de la acest popor razboinic, salbatic". Atrocitatile savarsite de vikingii pagani, echivalate cu „ospatul lui Odin", zeitatea lor suprema, vizau, in primul rand, comunitatile si lacasurile crestine. Astfel, intr-o alta marturie a vremii, se arata: "In toate partile, crestinii sunt macelariti, arsi si jefuiti."De altfel, „terorismul religios" va ramane un corolar al expeditiilor, al razboaielor de cucerire, asa cum o dovedesc si faptele sangeroase, mergand pana la exterminare, savarsite de cuceritorii Americii, conchistadorii. Scrierea Analele mayasilor ii descrie pe europeni ca „foarte inspaimantatori si groaznici", iar un izvor aztec arata ca „teroarea pusese stapanire" pe locuitori si se intreaba: „Trebuie sa fim mereu infricosati?" Un curtean si cronicar din vremea lui Carol Quintul recomanda, in 1554, „arta vanatorii" impotriva indienilor care refuzau sclavia. Rezultatele acestei „vanatori", ca si ale muncii fortate au facut ca, pe actualul teritoriu al Mexicului, care avea 25 de milioane de locuitori, la 30 de ani dupa venirea lui Cortez sa mai traiasca doar 6 milioane.
De la Inchizitie la Reforma
Aparuta in secolul al XIII-lea, Inchizitia, „Sfantul Oficiu", avea drept scop combaterea ereziilor care puteau periclita suprematia catolicismului nu numai fata de alte religii, ci si intre propriii credinciosi. Scopul sau principal era "terorizarea poporului", mergand de la excomunicare la arderea pe rug, asa cum se arata intr-un Manual al inchizitorului, aparut in secolul al XV-lea. Numeroasele condamnari la moarte (numai in timpul Marelui Inchizitor Torquemada 2.000 de oameni au fost arsi pe rug, cei mai multi facand parte dintre intelectualii vremii), ca si masurile dure aplicate ereticilor au produs ceea ce „reusisera" si conchistadorii in America: scaderea populatiei Spaniei.
Principalul dusman al Inchizitiei era „ereticul", care, de cele mai multe ori, era echivalat cu intelectualul, astfel incat Inchizitia a introdus o serie de masuri de „teroare spirituala", preluate si perpetuate in perioadele urmatoare. Una dintre aceste masuri a fost instituirea unei cenzuri dure. Lista lucrarilor incriminate era foarte cuprinzatoare, de la filosofi ai Antichitatii si Evului Mediu, la oameni de stiinta si scriitori. Intoleranta a devenit politica de stat, astfel incat, intr-o ordonanta a lui Filip II, se arata: "Oricine va tipari sau va face sa i se tipareasca o carte fara autorizatia noastra este pasibil de pedeapsa cu moartea si pierderea tuturor bunurilor."
Teroarea s-a perpetuat intre metodele promovate de miscari religioase „reformatoare", cum a fost aceea initiata de Savonarola in secolul al XV-lea la Florenta. Ambasadorul ducelui de Mantova ii scria acestuia ca "un calugar dominican a raspandit teroarea in randul populatiei", afectand serios un oras care jucase un rol atat de important in Renasterea italiana.
Era de asteptat ca noile miscari reformatoare sa puna capat exceselor bisericii catolice. De altfel, unul dintre cei mai importanti reprezentanti ai Protestantismului, Martin Luther, atunci cand unele dintre ideile sale au generat razboiul taranesc german, a publicat un Indemn la pace care insa nu a avut efect.
Si totusi, unele metode dure din perioada anterioara au fost preluate de reprezentanti ai Reformei, cum a fost Jean Calvin (1509-1564) la Geneva, promotor al unei miscari religioase care i-a purtat numele. Este vorba de un control neconditionat al bisericii ("preotilor le este dat sa porunceasca tuturor"), ca si al lui Calvin asupra acesteia si al intregii populatii, ceea ce a facut ca noua ideologie sa alunece spre un regim de teroare. Practic, Calvin actiona cu puteri absolute si prin metode de trista amintire, dar si prin altele care au constituit „inovatii" preluate si de alte forme de „terorism intelectual" de mai tarziu. Astfel, cenzura publicatiilor a ramas in functie la Geneva (devenita, dupa expresia unor istorici, „un fel de ghetou") si in alte locuri unde Calvinismul s-a raspandit. A fost promovata supravegherea stricta, politieneasca a oricaror manifestari individuale si culturale si incurajata delatiunea. Iar metodele represive nu difereau prea mult de cele din perioadele anterioare, mergand de la pedepse corporale, la expulzari si executii.
...Cursul de inceput al acestei „istorii insangerate" si-a avut corolarul in instituirea „terorismului de stat" (1793-1794), in Franta, urmare a unei revolutii care, de fapt, isi propunea sa desfiinteze orice forme de opresiune, de teroare. In opinia promotorul sau, Maximilien Robespierre, "incoruptibilul", "teroarea nu este nimic altceva decat dreptate, imediata si flexibila; ea reprezinta o forma a virtutii". Si din nou, intre cele 40.000 de victime ale ghilotinei, s-au numarat preoti si intelectuali.
Va urma
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
